Potrivit Crucii Roșii din Nigeria, atacul armat violent a avut drept țintă creștinii de la Universitatea Bayero, din Kano, care partiipau la o slujbă în campus. Până acum nici o grupare nu a revendicat atentatul, însă organizația islamistă Boko Haram a comis numeroase atacuri mai ales în nordul ţării, soldate cu peste 1.000 de morţi de la mijlocul anului 2009.
Joi, cel puţin nouă persoane, între care un kamikaze, au fost ucişi în capitală, Abuja, şi la Kaduna, un mare oraş din nord, în două atentate ce au vizat pentru prima dată presa din această ţară.
Tot azi dimineață, o persoană a fost ucisă şi cel puţin alte zece persoane au fost rănite în urma unui atac cu grenadă comis asupra unei biserici din capitala kenyană Nairobi.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_95fa15ed258d45060421a5266d46101b.jpg)
Viva.ro
E căsătorit de 41 de ani cu Dana Năstase, astfel că puțini o mai știu pe PRIMA SOȚIE a lui Adrian Năstase! Toți au amuțit când au aflat ce face femeia în prezent. Au divorțat după numai un an, iar ea a luat decizia radicală
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_131ced81bbc59cd288fed12106d34346.jpg)
Unica.ro
Imagini rare cu fiica Adrianei Iliescu! Nimeni nu a mai văzut-o de mult, iar azi, la 21 de ani, e studentă și s-a transformat într-o tânără superbă și elegantă!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4caa10817c4befcaf1b1e9b56defdfb.jpg)
Elle.ro
Au spus "DA!" după 25 de ani de relație. Celebrul cuplu s-a căsătorit în cadrul unei ceremonii intime care a avut loc recent. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_101001928214d9566d05533ba52edaf1.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? 😮O știe toată România, e un nume celebru și e inadmisibil ce a pățit la TV: „Băi, ești prea urâtă, nu te putem filma! Și m-au dat acasă, înțelegi? Și veneam plângând la mama…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_69aea4de16198f50d703d6f6cba97abf.jpg)
Avantaje.ro
WOW! Amalia Enache, primele poze în costum de baie. “Am zis că nu voi pune poze cu mine la plajă vreodată, dar...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_abdffa50689e1132b1a06d5fe0f0f982.jpg)
Tvmania.ro
Imagini rare din familia lui Alexandru Sautner! Cum arată soția și cei 3 copii ai juratului de la „Chefi la cuțite”
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_463062c5661d5e741ff7a80854760f28.png)
Adevarul.ro
Case fără autorizație din 25 august. Noul Cod al urbanismului intră în vigoare, dar efectele s-ar vedea abia în 2027
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ac6092345e34bc6cab733d28c32c9be8.jpg)
Fanatik.ro
Președintele din SuperLiga a pierdut pariul cu Ionuț Chirilă! Se dezbracă în direct la TV?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_a1f88b09d509b7acace5b48abfbbe500.jpg)
Financiarul.ro
Concediul medical în 2026 are prima zi neplătită la bolile obișnuite și indemnizația în trepte. Ce excepții au apărut din iunie
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_038474215b212ead7b6c8efa313aa779.jpg)
Elle.ro
Andreea Antonescu face dezvăluiri surprinzătoare despre Andreea Bălan, după ce au rupt legătura. Ce a mărturisit artista: „De ceva timp…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
Viva.ro
Răspunsul lui Ilie Bolojan i-a lăsat mască și pe reporteri. A fost întrebat de partenera lui de viață, Ioana Fâșie, iar ce a urmat a generat un val de reacții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0fb2a5a8f0f8036c57ca23db8880f895.jpg)
TVMania.ro
WOW! Iulia Pârlea a făcut furori pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar imaginile au strâns imediat reacții.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e5176e58d8dfb99c98d4889b65130046.jpg)
ObservatorNews.ro
O regiune din Italia îți dă până la 30.000 de euro dacă te muți acolo. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_c73821ca363a5bf7d4f5d9dece326cf9.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Florin Răducioiu, dragoste complicată cu Janine Sârbu. Cum a aflat că îl înșală: „Despărţirea s-a petrecut într-un fel foarte dur! Nu eu am angajat detectivul, ci Giovani Becali..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_bf274475a316fcf4ca71ffa5775a618f.webp)
Mediafax.ro
Cine câștigă și cine pierde din noua Lege a salarizării? Care sunt domeniile bănoase, dar și cele mai prost plătite
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6e8658f4807097f71b66d344d8506413.jpg)
Wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ab20877a897ee99dcdfeb8f6999d64b8.jpg)
Wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_18d26733093d30f1c80227be4e844bbb.png)
Redactia.ro
A rupt topul Netflix ASTĂZI! Serialul a ajuns pe locul 1 imediat după lansare
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_bcde952c01054b426fe5db86f006930a.jpg)
KanalD.ro
Claudia-Mariana David, o cunoscută și apreciată avocată din Hunedoara, s-a stins din viață subit, la 49 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_065eacc0aa03cfc170fa473684b0ecc9.jpeg)
ZiaruldeIasi.ro
O nouă nuntă cu cântec la Iași: un fost candidat consilier local se căsătorește cu un magnat în energie din Neamț, ce are o firmă cu afaceri de zeci de milioane de lei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d3c9530cc132dd447f973171e359112d.jpg)
Fanatik.ro
Analiza tragerii la sorți din Cupa României. Cum putem avea FCSB – Craiova/Dinamo în sferturi. Se prefigurează un alt derby și în semifinale
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_8b144c94438e60739adf9f1f1b6b8349.png)
Spotmedia.ro
Cum arată castelul spectaculos cumpărat de Mark Zuckerberg în Irlanda (Video)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3921a747c2a3a7406516523f69a45ca4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_647a271ae8a5379b03a34e9f7e3e30e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cine-este-sanda-nicola-noua-sefa-a-pnl-sector-2-si-explicatia-lui-ilie-bolojan-e1787313248536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cristian-ghinea-spune-ca-adrian-vestea-este-o-unealta-bleaga-a-sri-si-il-invita-pe-viziteu-sa-reintre-in-cazarma-e1781436291137.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/anca-dumitra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gabriella-barbu-ispita-lui-montoya-insula-iubirii-2026-antena-1-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4416a3d91f668b45f8ad1042f83c4a20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ilie-bolojan-si-nicusor-dan-la-congresul-pnl-din-iulie-2025-foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/steag-rosu-litoral.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/medicamente-pierderi-de-vietifoto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/mitus-castelul-peles-281-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-hranesti-o-familie-de-4-persoane-cu-50-de-lei-pe-zi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/barbat-cumparat-casa-croatia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rovinari-termocentrala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/papoutsakia-vinete-umplute.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/borcane-cafea-boabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-artsafari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/doua-bucati-de-unt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/posibil-fragment-drona.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/o-pensionara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/protest-studenti-invatamant--foto-dumitru-angelescu-image-2026-02-25-at-12-47-212-1-e1787230079726.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-gettyimages-2286342896-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.