Politistii incearca sa stabileasca identitatea a peste 600 de persoane amnezice, care traiesc fara sa aiba habar cine sunt, cum le cheama si unde locuiesc. Lipsiti de orice amintire, acesti oameni isi duc zilele internati in spitale de boli nervoase. Anchetatorii asteapta ca rudele sa reclame disparitia lor.
Cunoscuti sub denumirea de dromomani, amnezicii pleaca de acasa imbracati oricum, fara acte si cu mintile ravasite. Multi ajung apoi sa fie culesi de pe stazi, de masinile Salvarii si internati la Spitalul “Domnita Balasa” din comuna Balaceanca.
Ulterior, pacientii fara memorie sunt dati pe mana politistilor, care ii verifica in baza de date CDN – un sistem ultramodern de examinare a fotografiilor, care contine inclusiv semnele particulare, ca de exemplu cicatricile si tatuajele. Daca nu le-a reclamat nimeni lipsa, acestia sunt fotografiati si amprentati. Mai mult, li se face inclusiv un fel de harta a danturii. Cazurile in care amnezicii sunt identificati sunt rare. Astfel, cei mai multi, in general oameni in varsta, mor fara ca autoritatile sa le stabileasca identitatea. Nu toti amnezicii din baza de date raman insa anonimi.
Uitucii sunt trimisi la Balaceanca”
Potrivit anchetatorilor, anul trecut, in noiembrie, o bucuresteanca a chemat ambulanta pe motiv ca un tanar pe jumatate dezbracat se manifesta violent in plina strada. Barbatul a fost imobilizat si transportat direct in comuna Balaceanca, la Spitalul “Domnita Balasa”, unde a fost diagnosticat cu intarziere mintala. Pentru ca acesta nu stia cine este, medicii au anuntat politia. Oamenii legii au introdus fotografia lui in baza de date si au aflat ca bolnavul este Daniel D., in varsta de 34 de ani, urmarit general. Acesta fugise de la Spitalul “Alexandru Obregia”. Oamenii legii au anuntat imediat rudele acestuia.