„Acum sunt atașată de ei, gata. Nu mai plec nicăieri”. Oana, fata cu sindrom Down, angajată în ciuda șanselor de 0,2%
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Oana este una dintre zecile de mii de români care au sindrom Down. Doar câteva zeci dintre ei, cel mult, spun organizațiile nonguvernamentale, sunt angajați. Oana a ajuns la Ministerul Muncii și de aici a început o aventură relatată simplu, în limbajul ei impecabil de clar.
Cuprins:
Unul dintre avantajele Oanei, în comparație cu alți tineri care s-au născut cu sindrom Down, este faptul că scrie corect. Și, în lumea opțiunilor ei simple și bune, asta contează enorm.
Pe lângă scris, Oana a arătat, de-a lungul timpului, și preocupări artistice, în ton cu educația primită - a modelat, de pildă, obiecte din ceramică la fostul ei loc de muncă.
Pentru că, înainte de minister, tânăra a fost angajată la Nazarcea Grup, o unitate protejată aflată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC - n.r.) Sectorul 1.
La interviul pentru postul din Ministerul Muncii, Oana le-a spus celor de acolo că vrea să lucreze pentru că îi place să aibă banul ei, să ofere asistență și să facă „treabă serioasă, că sunt activă”.
Oana Grecea, coordonatoarea pe partea de comunicare a Special Olympics, a lăudat-o pe Oana pentru firea ei sociabilă - care poate fi un atu important în obținerea unui loc de muncă.
Este foarte comunicativă și o specificație a celor cu sindrom Down este că sunt foarte buni în munca repetitivă. Odată ce li se arată ce trebuie să facă, fac foarte bine. Și Oana, cum este și pasionată de ceea ce face, și zâmbitoare, și povestitoare, așa…Oana Grecea:
Problemele materiale ale oamenilor cu dizabilități
În rândul persoanelor cu dizabilități, nivelul de sărăcie este, conform unei cercetări realizate de jurnalistul Vlad Odobescu și de doctorul în antropologie Andrei Mihail, cu 70% mai ridicat în comparație cu populația generală.
O persoană cu sindrom Down are, de regulă, un venit scăzut, din cauză că pensiile iau în calcul și contribuțiile trecute ale persoanei la bugetul de stat. Este un cerc vicios - nu pot avea pensii mai ridicate fiindcă nu au muncit și nu pot munci fiindcă angajatorii nu sunt educați să le vadă potențialul sau pentru că părinții, dintr-o dorință de a-i proteja, preferă să îi țină lângă ei.
Venitul este compus din pensia de invaliditate și dintr-o indemnizație de handicap acordată în funcție de nivelul dizabilității.
Pensia minimă - 800 de lei
Potrivit celor de la Special Olympics, cei mai mulți tineri primesc în jur de 800 de lei, valoarea pensiei minime sociale, la care se adaugă indemnizația de handicap în valoare de 265 de lei pentru gradul I, conform ultimelor date de la Ministerul Muncii. Pentru gradele II și III, cuantumul indemnizației de handicap este chiar mai scăzut.
Legea permite, doar în cazul în care o persoană are gradul al III-lea de handicap, să cumuleze veniturile primite de la stat cu salariul, condiția fiind angajarea cu jumătate normă.
„Dacă treci de la gradul I la gradul al III-lea, tot la 800 de lei ești, dar capeți dreptul de a lucra patru ore pe zi. Îți lași deschisă portița asta. Dacă aveți nevoie de pensia de invaliditate, țineți-o la gradul III. Persoanele care nu au contribuit, nu au muncit sau au lucrat foarte puțin se califică tot la nivelul minim de pensie, nu au dreptul la mai mult de atât, dacă n-au contribuit. Trecerea la gradul trei (n.r. - de invaliditate) nu are cum să aducă scăderea pensiei, fiindcă aia e pensia minimă și, atunci, financiar nu pierzi”, arată Gabi Comănescu, coordonatoarea programului de angajare de la Special Olympics.
Pe de altă parte, toți pensionarii cu grad de invaliditate pot obține venituri din activități independente, fără a exista vreun prag al acestor venituri.
De asemenea, pentru angajatorii celor cu grad de invaliditate III, există o serie de facilități fiscale acordate de stat. Iar angajații au, la rândul lor, drepturi speciale. Despre aceste lucruri puteți citi, pe larg, aici.
Pe lângă beneficiile financiare, munca le aduce persoanelor cu dizabilități o satisfacție care nu se poate măsura: aceea de a fi parte dintr-o comunitate și de a contribui la bunul mers al societății, de a fi util.
Lupta pentru ca Oana și încă cei puțini ca ea să nu mai fie excepții
În cadrul programului destinat angajării tinerilor cu sindrom Down sunt, deocamdată, 80 de persoane înscrise. Așadar, fundația se apropie de ținta pe care și-a propus-o inițial, de 120 de tineri educați să își caute un loc de muncă.
Câțiva dintre aceștia deja s-au angajat, iar unele dintre poveștile lor se regăsesc pe site-ul fundației - o fată a lucrat în televiziune și ca instructor de zumba, o alta s-a angajat pe un post de contabil, una este terapeut la un ONG, un băiat se pregătește să devină ospătar, alți câțiva muncesc deja în HoReCa.
La întrebarea „De ce vrei să muncești?”, Oana ne-a răspuns simplu de ce a aplicat la ministerul condus de Raluca Turcan.
Dacă am un serviciu, înseamnă că trebuie să am un ban și pentru banul ăla trebuie să muncesc. Îmi aduce bucurii, sunt încântată, mulțumită, de ce să mă plictisesc acolo?Oana Rotar:
Apoi a continuat: „Că nu mă plictisesc. Eu sunt prietenoasă, da, îmi fac ușor prieteni și toată lumea spune că sunt simpatică, asta e. Și mama e mândră de mine. Dacă ea e fericită, înseamnă că sunt și eu fericită!”.
Un părinte care citește acest material se poate gândi, așa cum ne-am gândit și noi, că probabil părinții Oanei au avut unele resurse materiale care le-au permis acest tip de educație.
Mihaela Rotar spune însă că nu a fost neapărat cazul.
„Nu este foarte greu să te ocupi de tânărul care are o dizabilitate. Transportul e gratuit. La Palatul Copiilor e gratuit, nu am dat niciun leu. Toate acele servicii acordate acolo erau toate gratuite. Ah, că am vrut eu să mă duc în plus, asta e altă treabă. Este absolut gratuit”, spune ea.
Cuibul de barză
Gratuite sunt și ieșirile în parc, plimbările în natură care îi ajută pe tineri să evite efectele sedentarismului.
„Noi, săptămânal, facem cu tinerii o ieșire la iarbă verde, marțea. Marți, am fost la Ciorogârla, la baltă, la pescuit. Cu ce i-am încântat? Că, pe drum, e un stâlp de telegraf și deasupra e cuibul de barză, ne-am dat jos, le-am explicat ce e cu barza, cu puișorii, cu migrația”. Lucrurile simple.
„E și un conac acolo care poate fi văzut, o mănăstire… Ne-am întors fericiți după ce am mâncat la iarbă verde. Asta îmi place, că fac ieșiri cu ei și sunt foarte încântați și apoi fac gimnastică cu ei. Sunt foarte sedentari. Puțini părinți mai avem care îi duc la un sport. Altfel, în casă - la TV, la calculator sau la telefon”, ne-a povestit mama Oanei.
„Gradul I de alintătură”
La finalul interviului, cele două au început să se șicaneze, în glumă.
Oana a admis că, uneori, este puțin geloasă când mama ei se ocupă de alți copii.
Dialogul a sunat cam așa:
Oana: - Uneori, sunt geloasă. Alteori, nu…
Mama Oanei: - Are și ea gradul ei de alintat…
- Mami! N-am gradul unu de…
- De alintătură îl ai...
Citește și:
