Alături de copiii din Ucraina. La „școala” din centrul de refugiați, copilași care au fugit din calea tancurilor învață românește, dar și să trăiască iar în pace
Zâmbetele copiilor refugiați, cea mai mare răsplată pentru voluntarii din Centrul Sfinții Constantin și Elena

Copiii și poveștile lor din infern

Fiecare dintre ei, dintre acești copilași, are o poveste. Trasă parcă la indigo. Una dramatică, a cărei primă filă s-a scris în zgomot infernal de obuze, de mortiere, dar și de sirene care anunță raiduri ucigașe în orașele făcute una cu pământul de tancurile rusești. Locuri unde până mai ieri își trăiau copilăria fără teama că o bombă le-ar putea cădea pe casă, sate și orașe pe care acum au fost obligați să le dea amanet trecutului. Din cauza războiului, copilăria li s-a mutat într-o țară străină, a cărei limbă nu o cunosc, unde micuții au îmbrăcat haina refugiaților. O haină grea a pribeagului care nu mai are nimic, de sub care sufletul de copil nu poate traduce în nici un fel limbajul brutal al armelor.

Dar o țară, România, i-a primit cu brațele deschise. Dramelor acestor copilași – băieți și fete – li s-au alăturat Fundația Ringier România și ziarul Libertatea, care au lansat campania „Alături de copiii din Ucraina”.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Așezământ bisericesc, centru pentru refugiați

Cicatricile care le-au brăzdat sufletul sunt uriașe. Asta o știu și cei de la Centrul pentru refugiați Sfinții Constantin și Elena, din sectorul 6, așezământ bisericești care și-a deschis larg porțile pentru ucrainenii care fug din calea războiului. Acum, aici, sunt aproape 20 de copii care au scăpat din infernul din care au adus cu ei amintirile, probabil de neșters, ale invaziei rusești din orașe precum Ismail, Nikolaev sau Herson.

3–inaintea-orei-Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Colegi de suferință, dar și la „școală”

Ei, micuții, sunt legați nu numai de suferința pricinuită de războiul care macină Ucraina, ci sunt și colegi la „școala” din centrul pentru refugiați deschis la inițiativa părintelui protopop Costel Burlacu, a Primăriei Sectorului 6 și a Parohiei Brâncuși. „Profesor” le este tânărul Adrian, 29 de ani, care încearcă, cum poate mai bine, să-i facă să uite coșmarul de la ei de acasă. Împreună scriu cu litere latine și, deopotrivă, chirilice. Așază culorile steagurilor naționale ale drapelelor României și Ucrainei pe coli A4 și fac tot felul de figurine din hârtie. Cântă și dansează când au un sărbătorit printre ei. Dar învață și puțin din tainele limbii române. E momentul lor în care învață, din nou, să trăiască în pace.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
1–adrian-animatorul-Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Animator în „slujba” copiilor care au scăpat de gloanțele invadatorilor

Copiii au mare nevoie de ajutor ca să treacă peste aceste momente cumplite din viața lor. La fiecare centru la care merg ca voluntar (n.r. – cele trei centre pentru refugiați organizate de Primăria Sectorului 6, prin DGASPC), încerc să le ofer tot ce pot mai bun. Organizez, împreună cu alți colegi voluntari, ateliere de creație, cursuri de introductive în alfabetul românesc, momente artistice interactive – dansuri, jocuri – și mici petreceri atunci când unul dintre copilași este sărbătorit. Mergem chiar și în vizită la muzee, în București. Le oferim tot suportul emoțional de care au nevoie”, ne-a povestit, într-o pauză, animatorul Adrian, un tânăr care s-a pus în „slujba” copiilor.

Copiii au nevoie de rechizite în limba ucraineană

Micuți care au mare nevoie de rechizite în limba ucraineană (cărți, caiete de lucru), dar și de ajutorul celor care le înțeleg graiul, oameni cu suflet care să-i ajute să comunice mai ușor cu cei din jur.

„În centre avem de toate: hrană, haine, lenjerii pentru pat, locuri de cazare. Voluntari din sectorul 6 ne susțin. Avem mare nevoie însă de rechizite în limba ucraineană și de vorbitori de ucraineană care să ne ajute nu numai să comunicăm cu refugiații, ci și la întocmitul documentelor”, ne-a spus Mihaela Drăgoi, director DGASPC Sector 6.

Alături de copiii din Ucraina. La „școala” din centrul de refugiați, copilași care au fugit din calea tancurilor învață românește, dar și să trăiască iar în pace
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Alături de copiii din Ucraina” – SMS 8826

Cei care vor să le fie aproape acestor micuți năpăstuiți de soartă se pot alătura programului umanitar „Alături de copiii din Ucraina” și pot dona la SMS 8826 – număr unic obținut în regim de urgență de Fundația Ringier România sau folosind conturile fundației. Sumele obținute de la donatori în cadrul acestei campanii umanitare, la care se va adăuga și o contribuție a fundației, vor fi folosite pentru achiziționarea de medicamente de primă necesitate, dezinfectanți, alimente, apă, produse de igienă, pături și lenjerii. Deja două acțiuni caritabile pentru refugiații din Ucraina s-au derulat în vama Isaccea și la Protoieria Niculițel.

Prietenii fundației se implică în campania umanitară

Produsele, bunurile vor fi redirecționate prin voluntari ai fundației sau prin intermediul unor ONG-uri partenere. Așa cum deja s-a întâmplat în cele două acțiuni umanitare derulate în vamă la Isaccea și la Protoieria Niculițel. Și cu ajutorul vostru, al prietenilor fundației, povestea începută acum poate continua pentru ca acești oameni să treacă mai ușor peste aceste momentele cumplite.

Suma alocată cauzei este de 2 euro

Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania


Se pot face donații și în conturile Fundației Ringier România

Cei care doresc să fie parte a acestei campanii umanitare lansată de Fundația Ringier România pot dona și în următoarele conturi ce aparțin fundației:

RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – LEI

RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EURO

Citește mai multe despre copiii pe care FUNDAȚIA RINGIER îi sprijină de 8 ani la rubrica AJUTĂ COPIII

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI