Viața de vis în America a unui român care aude „Deșteaptă-te, române!” la fiecare meci, iar elevii lui se bucură cu tricolorul: „Zici că sunt toți de-ai noștri”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Alin Andrei, 46 de ani, fost junior la cluburile de fotbal ploieștene Petrolul și Astra, s-a înscris, în 2005, la cursurile Școlii de Antrenori din SUA și azi deține licența A „Seniors”. A lucrat inițial în construcții, a asistat de la căderea Turnurilor de la World Trade Center de pe o schelă, iar apoi a pregătit grupe de copii, a trecut pe la Transylvania Soccer, o echipă a românilor, și pe la alte cluburi. Acum antrenează la echipa de soccer a unui colegiu privat dintr-o localitate aflată nu departe de New York.
Cuprins:
Libertatea: Alin, cum ai decis să pleci în SUA?
Alin Andrei: Am plecat din țară la 24 de ani. Ideea mea era să vizitez America de Nord. Am ajuns la un fost coleg cu care am jucat la juniorii Astrei Ploiești, actuala Astra Giurgiu. Am stat patru ani chiar în metropola New York, apoi am plecat în statul Connecticut, la Stamford, unde locuiesc și la ora actuală.
Stamford, 65 de kilometri de New York, este al doilea cel mai populat oraș din Connecticut, cu 135.470 de suflete. Este cel mai mare district financiar din regiunea metropolitană NY, una dintre cele mai mari concentrații de corporații din SUA.
Alin Andrei a lucrat la Aeroportul Otopeni, e în State din 2001. A plecat la New York, metropolă aleasă pentru un nou început. Aici a fost ajutat de o familie de români pentru a obține dreptul de ședere în SUA. Inițial s-a angajat în construcții, ba a văzut de pe o schelă cum au căzut Turnurile Gemene în timpul atentatelor teroriste de pe 11 septembrie. Sunt două decenii de când a ales viața de dincolo de Ocean.
Două șocuri: Manhattanul vibrant și căderea „Gemenilor”
- Cum te-ai acomodat?
- Repede, și asta cu ajutorul celorlalți români care sunt aici. Toți te ajută cum pot ei, asta contează mult. Țin minte că am fost șocat când am ieșit cu câțiva prieteni în Manhattan și am văzut așa de multă lume și atât de multe lumini, plus zgârie-norii. A fost un șoc. Am zis cu voce tare: „E clar, în orașul ăsta nu se doarme niciodată!”. Apoi, al doilea șoc, după ce am văzut cum au căzut Turnurile Gemene. Eram pe schelă, chiar atunci, lucram în construcții…
- Ce a urmat?
- Când am ajuns, am jucat și fotbal, la echipa Ripensia NY, erau acolo jucători care au activat și în România, la echipe precum Astra Ploiești, Juventus București, FC Brașov, Rocar...
- Și cum s-a născut ideea de a deveni antrenor?
- A fost, cumva, firesc. Am fost atras să învăț această meserie. Am fost norocos să întâlnesc români deosebiți, care m-au ajutat să încep să profesez. Unul este Constantin Albu, care a jucat la Autobuzul Bucuresti, a fost mentorul meu în această profesie. Am început de la grupele de copii de 9 ani, după care am „urcat” an de an.
Transylvania Soccer a fost primul club unde am antrenat, trei ani, a urmat Everton America, tot trei ani, și Beachside, timp de 11 ani. Am colaborat și cu fostul internațional austriac Christian Fuchs, fost jucător la Schalke și Leicester. Am pregătit echipa înființată și patronată de el, Fox Soccer Academy, în UPSL, care e o ligă de dezvoltareAlin Andrei, antrenor:
- Cât de greu se obține licența de antrenor?
- Mai întâi trebuie să treci printr-o selecție, în care cei de la Școala de Antrenori verifică la ce categorie de vârstă și în competiție este clubul unde activezi, verifică dacă ai mai urmat și alte cursuri de învățare și perfecționare de când ai luat ultima licență. Procesul de obținere a documentului durează un an, cu multe examene pe teren și, bineînțeles, în clasă, cu lectorii.
- Cum ai ajuns în sistemul de învățământ?
- Liceul unde lucrez avea nevoie de antrenor de fotbal. Am obținut postul de antrenor, și, după doi ani, am început să lucrez ca suplinitor pentru postul de profesor de sport. În acest timp, în paralel cu munca de zi cu zi, am absolvit cursurile de la Manhattanville College. După ce am terminat, au fost două locuri disponibile la liceul privat din Rye, o școală cu 150 de ani vechime. Am aplicat și, după examen, am obținut postul. E la 10 de minute de mers cu mașina de Stamford.
Salariu de debutant: 55.000 $ pe an!
- Care e salariul pentru o astfel de poziție?
- Se poate trăi bine! Acum depinde și ce confort vrei să ai. Aici se muncește foarte mult, sunt persoane care au și două joburi. Cât privește salariul, depinde de când profesezi, în ce stat, ce licență ai. În NY poți să începi cu 55.000-65.000 de dolari și, de la an la an, crește.
- Cum se lucrează cu copiii în State? Vin părinții cu șacoșele la tine, ca la noi?
- Nu există! Au avansat foarte mult. Se investește în educația antrenorilor. Tot timpul se fac conferințe, toți merg să se perfecționeze, să se dezvolte. Cei care beneficiază de updatarea unui coach sunt copiii. În cursul antrenamentelor se pune foarte mult accent pe lucrul cu mingea. Și când facem condiție fizică, sunt exercitii unde mingea nu lipsește...
- Am văzut câteva filmulețe, elevii tăi te iubesc. Să-ți cânte imnul și să intre pe teren cu steagul României, asta e ceva deosebit…
- Să fiu sincer, am fost șocat când am auzit imnul și am văzut drapelul tricolor. A fost o imensă surpriză și bucurie. Relația pe care o am cu jucătorii este una de respect, au înțeles că numai prin seriozitate și multă muncă vor putea să obțină rezultate. La primul meci din acest sezon au avut inițiativa de a pune la stație „Deșteaptă-te, române!”. Cât privește steagul, el a fost „prezent” pe tot parcursul anului. Totul a plecat de la căpitanii echipei. Uneori, după victorii, toată echipa se bucură așa de tare cu drapelul nostru, că zici că suntem toți români!
Orice român este mândru când se integrează în altă societate, indiferent unde este și ce muncește. Când înțelegi cum merge sistemul și ești dispus să te adaptezi, acesta este un câștig pentru tine”Alin Andrei, antrenor:
„Nu există antrenor care să nu aibă probleme de disciplină. Important e cum le rezolvi”
- Te îndrăgesc sportivii, dar probleme de indisciplină n-ai avut?
- Nu există antrenor, indiferent la ce nivel antrenezi, să nu aibă probleme de disciplină. Iar noi suntem supranumiți WildCats, „pisicile sălbatice”... Cel mai important este să știi să rezolvi problemele. Modul în care se vorbește aici cu elevii, de 16-18 ani, este total diferit de ce am trăit eu în țară. În primul rând, tonul cu care vorbești contează și, evident, când îi spui, trebuie să urmezi calea educativă.
- Care e nivelul campionatelor în care joci cu echipa liceului?
- Campionatul este foarte puternic, mulți dintre studenți joacă la echipe de club bune. Condițiile sunt excelente, totul se desfășoară în incinta colegiului, unde ai tot ce îți trebuie, de la săli de forță și recuperare, până la săli pentru vizionarea și analizarea meciurilor. Baza sportivă din campus are 40.000 de metri pătrați, cu mai multe săli de sport și cu patru terenuri gazonate, pentru baseball, fotbal american ori soccer. Toate partidele noastre sunt filmate.
Am câștigat mai multe trofee din 2006, de când sunt antrenor. Cele mai dragi? Cupa Statului Connecticut, cu băieții de 18 ani, și, apoi, cu fetele de 15 ani, la clubul Beachside. Cu fetele de la liceu am cucerit și Cupa Statului New York, în 2014.Alin Andrei, antrenor:
Modelele Roby Baggio și Guardiola
- Cum se vede fotbalul românesc din SUA?
- Urmăresc, când am timp, și fotbalul din țară. Sunt momente când facem meciuri foarte bune, dar, din păcate, sunt doar rarități. Ritmul de joc suferă la noi. Nu e o vorbă mare, dar chiar este necesar să se acorde mai multă atenție nivelului de dezvoltare a centrelor de copii și juniori la toate cluburile din țară. Americanii fac asta de la Mondialul din 1994 încoace, iar progresele de la „soccer” sunt incredibile.
Modelul și idolul meu a fost italianul Roberto Baggio. Ca antrenor, îmi place foarte mult spaniolul Pep Guardiola.Alin Andrei, antrenor:
- Urmează ca naționala să schimbe selecționerul.
- Eu rămân la părerea că avem jucători talentați și, cu mai multă muncă și spirit de echipă, putem să avem din nou acele clipe de bucurie pe care le-am trăit cu Generația de Aur. Trebuie încredere și să fim alături de ei, să le transmitem energie pozitivă. Din păcate, la noi se critică mult, nu există răbdare și strategie, și asta afectează jucătorii și antrenorii. Sunt foarte mulți tehnicieni buni. Eu aș fi vrut ca Gică Hagi să fie noul antrenor.
De aici, se văd limpede jocul prestat și ideile echipei lui Hagi, Farul. O echipă cu mulți jucători crescuți la Academie, aruncați în luptă de tineri, arată cât de mult se muncește. Ei impun ritmul de joc, dezvoltă multă mișcare.Alin Andrei:
- În afară de fotbal, ce sporturi mai urmărești?
- Tenis, handbal si atletism.
- Ai trăit vreo dezamăgire în SUA din cauză că ești român?
- Nimic! În plus, din 2013 sunt și cetățean american.
- Ce se mai aude despre noi, în afară de Hagi, Nadia și Năstase?
- Simona Halep e un nume mare și la modă!
- În țară ai apucat să mai vii?
- De când a început pandemia, nu am mai fost la Ploiești. Să sperăm că va fi mai bine, în curând, pentru toată lumea.
Teste Covid săptămânale
- Care e situația acolo?
- La fel ca peste tot, a fost o perioadă foarte grea. Copii sunt vaccinați. Dar aici, de când ne-am întors la școală, și vorbesc de anul trecut, în septembrie, tot timpul s-au făcut, și se fac în continuare, teste la fiecare săptămână.
- Ce aștepți de la Moș Crăciun?
- Să fim sănătoși cu toții, este cel mai important în acest moment. Crăciunul aduce o parte din familia mea aici, să fim alături de sărbători!
Sper ca într-o zi să antrenez la un nivel înalt. Sunt aici cu soția, mi-aș dori să am alături mai mulți membri ai familiei. Mi-e dor de ei! Alin Andrei, antrenor:
