Calare pe putere

Ceea ce trebuia in viziunea premierului Tariceanu sa fie o consultare cu partidele, pentru fixarea datei alegerilor europarlamentare, a degenerat luni tot intr-o galceava. Titus Corlatean a parasit ofuscat distinsa adunare, trantind usa, deoarece PRM revendicase dreptul acaparat in declaratii de PSD: acela de a fi cel mai mare si mai tare in parcarea opozitiei. Inclin sa-i dau dreptate, de asta data, lui Vadim, al carui partid s-a aflat totusi permanent in opozitie si nici n-a jinduit accederea, fie si pe usa din dos, la putere. Nu e cazul PSD care, dupa vreo 10 ani de manuit borcanul de miere, n-a mai avut rabdare sa-si faca penitenta de 4 ani si, mai pe fata, mai pe ascuns, de aproape un an se afla practic la putere. Influentand decisiv actul guvernarii. Ca sa fim corecti, statutul de putere sau de opozitie e deseori formal. Cel mult o data la 4 ani are loc o alternanta oficiala, cam aceiasi parlamentari schimband doar partea din sala unde stau fotoliile. In rest, cu diferente minime, privilegiile sunt aceleasi, ba chiar si accesul, in virtutea unor conivente transpartinice, la banul public.

Explicabil de ce votul uninominal nu e agreat. Cele mai profitabile contracte nu se fac pentru 3 sau 4 ani, ci frecvent au efecte directe si oneroase pe o durata depasind cu mult mandatul politic al nasilor. Contractele energetice paguboase de pe vremea lui DIP au urmari grele si in prezent, in dauna interesului public, iar drumarii ‘titularizati’ inca de pe vremea CDR se infrupta din plin si azi. Exemplele sunt numeroase si acopera toate domeniile. Jocul politic de-a puterea si opozitia e deseori facut doar pentru prostirea electoratului, lasand impresia ca are de unde alege. In saua puterii stau inghesuite de-a valma, inghiontindu-se, dar si zambindu-si complice, mai toate culorile.

Urmărește-ne pe Google News