Calvarul unei familii: saracia si SIDA

Fiecare zi peste care reusesc sa treaca este pentru ei un pariu castigat cu viata. Intr-o garsoniera confort trei, de patru metri patrati, doi tineri bucuresteni lupta cu o boala care i-a facut sa uite ce inseamna speranta. SIDA. Singura pata de lumina in cenusiul vietii e baietelul lor, in varsta de 7 ani. Cosmin, un copil perfect sanatos, care peste o saptamana va deveni scolar. Un „boboc” cu ghiozdanul gol.
Din toata saracia, parintii i-au cumparat lui Cosmin un ghiozdan. „Albastru, culoarea care-mi place mie”, spune pustiul mandru. Ma priveste cu ochii lui mari, caprui, pregatindu-se pentru o destainuire: „As vrea un penar galben”. Deja e trist. Iar parintii lui nu-si mai gasesc cuvintele nici macar pentru a-i darui o umbra de speranta.
Ar vrea sa-si poata permite sa cumpere pentru baietel tot ce-i trebuie unui scolar. Au bani doar pentru a trai, infernal de greu, de pe o zi pe alta. Macinati de SIDA, fara sa stie cat ii va mai pasui viata, cei doi se gandesc ca pustiul merita un viitor. Si cer disperati ajutor.
Boala li s-a descoperit in urma cu un an. „Sotia mea era insarcinata si cand a mers la control, pentru niste analize, medicii au depistat ca este seropozitiva. Apoi, a fost acelasi verdict si pentru mine. Am primit vestea ca pe un banc prost. Practic, nu-mi venea sa cred ca ni se poate intampla tocmai noua. Nu stiam mai nimic despre aceasta boala. Am vorbit cu medici, am pus mana si am citit chiar eu tot felul de date. Incepeam sa inteleg”, povesteste Iulian, cu vocea tot mai joasa. Il apasa amintirea necazurilor. Necrutatoarea maladie lovise un om care, de ani de zile, se chinuia si cu o hepatita cronica. A trebuit sa renunte la serviciu. Lucra ca zidar, dar s-a pensionat.
„Am 700.000 lei pensie. Iar sotia are 570.000, pensie de handicapat. Din banii astia trebuie sa traim toti trei. Cum?”. Cu un oftat adanc, barbatul spune ca au peste 3 milioane de lei restanta la intretinere. Au avut chiar mai mult si la lumina, vreo 4 milioane si jumatate, dar au reusit sa plateasca „cu niste ajutoare primite”. De prea multe ori, parintii lui Cosmin rabda in tacere de foame ca sa aiba ce-i pune baietelului pe masa. „Sunt zile in care imi spune ca vrea sa manance ceva si atunci intorc spatele, ca sa nu ma vada cum plang pentru ca n-am decat o felie de paine goala. Eu beau uneori doar apa toata ziua, chiar daca ametesc de la tratamentul pe care il iau, 12 pastile pe zi”, spune tatal pustiului. Mancarea zilnica inseamna pentru ei „trei paini, cartofi cat cuprinde si ceapa”. Carnea e aproape obiect de muzeu.
Pe cei doi tineri nu-i ajuta nimeni. Le e teama ca daca afla vecinii sau cunoscutii ca au SIDA, ii vor privi ca pe ultimii oameni. „Nu vreau sa strige lumea dupa mine pe strada „uite-l si pe sidosul ala” sau la scoala, la sedintele cu parintii, sa fim aratati cu degetul si izolati. Oamenii nu prea stiu ce inseamna aceasta boala si ma tem de reactiile lor ciudate. Eu i-am spus doar mamei mele ca sunt bolnav si acum imi pare rau”, explica Iulian.
Isi ascund boala de teama ca lumea ii va ocoli pe strada. Nu are cine sa-i ajute. Ei s-ar resemna. Strigatul lor de ajutor e insa pentru Cosmin. „Bobocul” nu trebuie sa inceapa scoala cu ghiozdanul gol.

Urmărește-ne pe Google News