“Excluderea mea a fost pentru mine, un moment de uşurare, pentru că îmi era greaţă să vă aud şi să vă privesc! Le deplâng soarta, colegilor mei intelectuali desăvârşiţi din partid care nu pot accesa funcţii politice şi administrative din cauza acestei grupări şi prietenilor mei, primarii din toată ţara care vor suferi din cauza acestor impostori”, a scris Cătălin Rădulescu pe pagina sa de Facebook și citat de News.
Cătălin Rădulescu a fost exclus din PSD pentru că a lipsit de la şedinţa de plen comun a Parlamentului în care trebuia să se dezbată şi să se voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. Deputatul PSD susţine că la conducerea PSD s-a instalat un grup de “infractori”, “masoni” şi “securişti”, care ar fi complotat pentru a-l îndepărta pe Liviu Dragnea de la şefia social-democraţilor.
“Asta e gruparea inculto-masonică-securoidă care conduce acum marele PSD, pe care ăștia l-au făcut atât de mic și pe care îl vor băga în opoziție pentru patru mulți ani de zile. Nu puteți să ajungeți în viața voastră la rezultatele lui Liviu Dragnea. (…) Din 2012 am sesizat existenţa unui grup mafiot, format din masoni, dar care aveau şi calitatea de informatori sau ofiţeri acoperiţi ai serviciilor şi care îl înconjuraseră pe Liviu Dragnea, blocând accesul parlamentarilor, al primarilor sau al preşedinţilor de organizații, la el, acest grup unit ba prin calitatea de analfabeţi, marea majoritate fiind cu studii la universităţi private, cu studii la Universitatea Sri şi masoni şi bineînțeles corupţi până în măduva oaselor! grupul e format din: Ciolacu, Tudose, Manda, Olguţa Vasilescu, Simon, Talvar, Georgian Pop, Grindeanu, Lucian Sova şi Weber, grup la care au achiesat ulterior şi Stănescu şi Fifor, el fiind condus până la un anumit moment de Valeriu Zgonea”, scrie Rădulescu.
Cătălin Rădulescu susţine că primarii PSD trebuie să ştie că partidul este în opoziţie “deoarece aceşti informatori masoni, analfabeţi au fost aceia care au ajutat la căderea guvernului PSD, numai şi numai pentru a o îndepărta pe Viorica Dăncilă şi pe Eugen Teodorovici şi pentru a pune mâna pe conducerea partidului”.
Rădulescu cere implicarea DNA
“Cât de prost şi de oportunist să fie acest Grindeanu să accepte să facă echipă cu toţi aceia care au votat moţiunea împotriva lui şi a guvernului Grindeanu, absolut toţi votând ceea ce le-a cerut Liviu Dragnea, singurii care s-au opus fiind parlamentarii de Timiş şi Caraş, un parlamentar din Gorj, eu şi Nicu Bănicioiu”, adaugă el.
“DNA ar trebui să facă două lucruri în loc să piardă timpul: să îl audieze pe Haisam Omar şi să vadă ce relaţie a existat între el şi Ciolacu şi care a fost genul relaţiei, să verifice adjudecarea licitaţiei podului Brăila-Galați în valoare de 500 milioane euro, relaţia între subcontractorul din Galați şi Premierul Tudose (din Brăila), să verifice lucrările la aeroportul Henri Coandă ale unor constructori din Buzău şi relaţia cu Ciolacu (din Buzău) în perioada când era vicepremier fără portofoliu şi să verifice adjudecarea centurii Bacăului în mandatul ministrului Lucian Sova (din Bacău)”.
Acesta le face caracterizări foarte dure lui Tudose, Olguţa Vasilescu, Manda şi Stănescu, printre alţii.
“Aceşti indivizi care conduc acum partidul (cu mici excepţii) sunt uniţi prin nulitate, incultură şi analfabetism, fiind proveniţi din: vânzători de cârnaţi – Ciolacu; tractoriști – Stănescu; vânzători de bilete la casa de cultură – Manda, niciunul necunoscând vreo limbă străină decât la nivelul «francezei Olguţei Vasilescu»”, mai transmite deputatul PSD
Rădulescu îl critică dur și pe Claudiu Manda.
“În sfârşit Manda «coloratul» pe care Preşedintele Băsescu l-a refuzat să îl numească în funcţia de ministru de finanțe, numindu-l «un rupător de bilete», cel care nu rezista în comisia de buget-finanţe până la final şi prefera să se ducă să-şi tamponeze pe interior nasul, că doar fiind colorat, vroia să se albească, europarlamentar pus de Liviu Dragnea, fără să ştie nicio limbă străină, unul din orchestratorii principali ai căderii Guvernului PSD Dăncilă, care în ziua moţiunii a stabilit cu Ciolacu, Olguţa, Stănescu şi Benea, trecerea deputaţilor din PSD şi Pro-România la PNL, un «colorat» incult, care îşi permitea să îşi jignească fostul preşedinte Ponta, care înainte îl propusese ministru de finanţe!”, afirmă Rădulescu.
El adaugă că Olguţa Vasilescu ar trebui “să îi poarte măcar respect lui Dragnea, pentru felul în care la nunta ei, Liviu le-a cerut tuturor să dea între 2.000-2.500 euro în plic mirilor!”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b3e2953eaab9fa658696c97ddffe196c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77165cf607bc369d46d9f22c4ecca8c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6bf2e8535d5c309f47761f9945c24e48.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4b5b81756cec7241a38db1adf2f9ce91.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_96025dc9a3e0b2c1121f85071bf8fb90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ecf1d30d4a814b5f9780c86daac9c42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_28ab64920b79e9bffe6c23f128324760.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_af1dabbc57a83f75b7eec40d3f8c1567.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_161235dd7a063675a4bb72d1c11b864c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c1dacdc7d3ce50b192a3fd8439a0230f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8c1a0935f1e7fecea4cdb37e2fc62ed2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_cee13f6549ae1a1ece982d0c1852c826.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_60fcbc54111c87c036c1f700499834c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_013880340411f417c268764aec4182f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5778538201886f333434ab3fa29be1ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_58e0812961d275285e9f3052c7be1335.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d277523f302d854d6f53241427afbe72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_09d3a3ea9075bfe2b55844027daab320.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5678082eb785db51c435b94a0cdf92e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/09/catalin-radulescu-hepta3985726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e1f591c37ffad0614561f37e0fda5f0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_284a8ae7d3c84a0f5dec628e1003ea4c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta4879023.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/tramvai-bucuresti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/joc-recompensa-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/claudia-patrascanu-si-cei-doi-baieti-ai-sai.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e40284c1b3f2d8ba9e56249997db3492.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0633ab99617cbe20c61eb86732ebb63e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_62ab49a8103a27ad24c79c9bfefb8836.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/tudor-chirila-e1775743527706.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/conferinta-de-presa-organizata-de-presedintele-nicusor-dan-la-palatul-cotroceni-pe-tema-numirilor-la-dna-diicot-si-parchetul-general-6-e1775670906596.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dormit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lidl-supermarket.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctori-operatie-femeie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bariere-automate-de-securitate-la-controlul-pasapoartelor-din-terminalul-aeroportului-palma--foto-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hamac-gol-in-timp-ce-privesti-apusul-de-soare-peste-plaja-din-mexic--oceanul-si-tarmul-creeaza-un-fundal-pitoresc--foto-profimedia-e1775819455382.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/04/saptamana-patimilor-martea-mare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/poezii-de-paste.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/impartasanie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/04/meniu-de-paste-ce-se-mananca-de-paste.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/accident-medias.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/alexandru-nazare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/audiente-tv-in-prima-luna-a-razboiului-din-irak-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/faimosii-ciresi-din-bonn-sunt-in-plina-floare--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-north-foto-e1775815246719.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/poster-alegeri-ungaria-12-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-anunta-un-ultimatum-pentru-iran-si-promite-razbunare-vom-arunca-in-aer-tot-e1774876175351.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/uniunea-europeana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8780042.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.