Doi soți grăbiți au deschis o ieșire de urgență și au alergat pe pistă după avion, dar s-au ales cu o amendă de 4.000 de euro

Comentează
Două persoane care aleargă cu o valiză roșie la intrarea unui aeroport

Doi soți care riscau să piardă zborul spre Santorini au forțat o ieșire de urgență și au fugit pe pista Aeroportului Marco Polo din Veneția. Cuplul a fost prins imediat de personalul aeroportului și s-au ales cu o amendă de 4.000 de euro, potrivit portalului de știri Corriere del Veneto.

Femeia și bărbatul au ajuns prea târziu la îmbarcare, așa că au forțat o ieșire de urgență

Cei doi soți urmau să călătorească spre insula elenă Santorini. Când au ajuns la îmbarcare, procedura fusese deja încheiată, iar accesul către aeronavă era blocat. În loc să accepte situația și să caute o soluție alternativă la biroul companiei aeriene, cei doi au decis să acționeze pe cont propriu.

Fără să stea pe gânduri, pasagerii au forțat o ușă cu acces restricționat, destinată doar ieșirilor de urgență, și au pătruns direct pe platforma aeroportului. În încercarea de a intercepta aeronava înainte de decolare, aceștia au început să alerge pe pistă, spre uimirea personalului de la sol și a celorlalți călători.

Soții au fost prinși pe pista aeroportului și imobilizați

Misiunea lor s-a încheiat rapid și nu au reușit nici așa să prindă zborul spre Santorini. În doar câteva secunde, intervenția Poliției de Frontieră și a Serviciilor de Securitate ale aeroportului a oprit deplasarea cuplului.

Agenții i-au imobilizat pe cei doi înainte ca aceștia să pună în pericol siguranța lor sau pe cea a manevrelor aeriene din zonă.

Cei doi soți s-au ales cu o amendă de 4.000 de euro

Din cauza încălcării grave a normelor de securitate aeroportuară și a legislației privind navigația, cei doi soți au rămas la sol.

Fiecare dintre adulți a fost sancționat contravențional cu o amendă de 2.064 de euro, suma totală depășind valoarea de 4.100 de euro. Pe lângă pierderea vacanței și biletelor de avion, decizia necugetată le-a adus o pagubă considerabilă în bugetul familiei.

Polițiștii din Veneția au dat amenzi usturătoare în timpul lunilor de vară

În doar trei luni de vară, poliția de frontieră a aplicat 27 de sancțiuni, însumând peste 63.000 de euro. Jumătate dintre acestea au vizat pasagerii care au încălcat regulile de securitate, iar cealaltă jumătate a fost aplicată companiilor aeriene, despre care s-a constatat că nu verifică adecvat documentele de identitate ale călătorilor.

Un exemplu notabil de comportament inadecvat este cel al cuplului care, ajuns târziu la poarta de îmbarcare, a deschis o ușă de urgență și a alergat pe pistă pentru a prinde avionul deja pregătit de decolare. Cei doi au fost opriți de poliție, pierzându-și zborul și fiind amendați cu câte 2.064 de euro fiecare.

Soții grăbiți nu sunt primii pasageri care folosesc ieșirile de urgență

Pe lângă astfel de incidente, au fost raportate numeroase cazuri de pasageri care au deschis uși de urgență interzise pentru a fuma, inclusiv țigări electronice, în zone nepermise.

O femeie venită din Grecia a fost sancționată pentru că a deschis o ușă internă a aeroportului pentru a ieși și a fuma o țigară electronică în apropierea spațiului unde se aflau aeronavele. Potrivit regulamentelor aeroportuare, țigările electronice sunt tratate la fel ca cele obișnuite și sunt permise doar în zone special desemnate.

Metoda se pare că nu este una chiar așa rar întâlnită. Anul trecut, doi români au fost filmați în timp ce alergau pe pista Aeroportului din Koln ca să prindă un avion WizzAir. La doar câteva zile, trei britanici au ieșit pe pista aeroportului din Germania și au alergat după avion, pe modelul pasagerilor români. În ambele cazuri, pasagerii s-au ales cu amenzi usturătoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doicești
15:06
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
MONDEN
Christian Sabbagh și soția lui în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
14:25
Christian Sabbagh, mărturisiri dureroase după ce a suferit un AVC în urmă cu 2 ani. „Aduceți-i copiii, pentru că mai are șase ore de trăit”
Andreea Marin in bucataria casei sale. Sursa FOTO/ Facebook
13:37
Noi imagini din casa și curtea Andreei Marin. Cum arată gospodăria vedetei toamna aceasta. „Minunata grădină cu miresme, plină de roade”
POLITIC
Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor alături de Kyriakos Pierrakakis, ministrul Finanțelor din Grecia, întâlnire oficiala la minister cu o zi inainte de nunta - 11 septembrie 2026
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România se căsătorește azi
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Ultimele știri
15:36
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Analiză
15:30
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
15:23
Ioana State a făcut spectacol la „Vocea României” 2026. Cine dintre jurați s-a luptat pentru ea. „Sunt foarte fericită să primesc validarea asta”
15:11
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
12:14
În 1894, Etiopia a început să planteze 506.000 de hectare cu eucalipți. Astăzi, pământul riscă să rămână fără apă
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
Ilie Bolojan
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă