UPDATE ora 14.00. Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea lui Liviu Dragnea de liberare condiționată ca „neîntemeiată”, însă fostul președinte PSD poate face contestație la Tribunalul București, informează G4Media. Judecătoria Sectorului 5 arată în decizie că Dragnea poate cere din nou liberarea condiționată după data de 27 iunie 2021.

UPDATE ora 12.20: „Îndeplinesc condiţiile (pentru liberarea condiţionată – n.r.). Am stat destul în penitenciar, nu reprezint un pericol pentru societate. Pot face bine”, a declarat Dragnea.

Fostul lider PSD nu a fost adus la judecătorie, însă s-a adresat instanței prin videoconferinţă. Procurorul de şedinţă ar fi vrut ca Dragnea să fie audiat, însă judecătorul a considerat că solicitarea Parchetului este inutilă și i-a permis doar o intervenție prin videoconferinţă, la sfârşitul procesului.

Avocata sa, Flavia Teodosiu, a susținut că Dragnea întrunește condițiile cerute de lege pentru eliberarea condiționată și că a plătit prejudiciul constatat în dosar.

Potrivit apărătorului, Dragnea a fost izolat, i s-a permis să iasă la aer o oră pe zi din 24, iar între iulie şi februarie, după o serie lungă de plângeri, nu au fost aplicate soluţiile, deşi definitive. „Se impune compensarea cu zilele de muncă pentru perioada în care nu i s-a permis să muncească. Inclusiv dreptul la sănătate i-a fost încălcat”, a afirmat Teodosiu.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

De cealaltă parte, procurorul de ședință a susţinut că Liviu Dragnea încă nu acceptă că a încălcat legea și susține că a fost condamnat politic.

„Instanţa trebuie să se raporteze la persoana condamnatului, nu la criterii abstracte (…) Faptul că el consideră că pedeapsa este injustă, politică, denotă că nu şi-a schimbat atitudinea. Atât timp cât se neagă însăşi temeinicia condamnării şi se invocă imixtiuni politice, este evident că petentul condamnat nu îşi atribuie nicio culpă, motiv pentru care noi considerăm că pedeapsa nu şi-a atins scopul” , a afirmat procurorul de ședință.

Instanța urmează să ia o decizie în acest dosar, hotărâre care poate fi însă contestată.


Fostul lider al PSD Liviu Dragnea, 58 de ani, a solicitat pe 12 aprilie Judecătoriei Sectorului 5 București să fie eliberat condiţionat din închisoare, unde execută o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Aflat în spatele gratiilor din 27 mai 2019, Dragnea află azi soluția magistraților în legătură cu cererea lui de eliberare condiționată, însă decizia nu va fi definitivă, ci poate fi atacată de preocurori în termen de trei zile.

Se întâmplă după ce miercurea trecută, el a primit avizul favorabil din partea comisiei din Penitenciarul Rahova privind reabilitarea şi câştigul zilelor în care i s-a încălcat dreptul la muncă, informează Mediafax.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Fostul lider PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, unde execută pedeapsa și i-a dat în judecată, pe motiv că ar fi pierdut aproape 50 de zile de libertate din pricina faptului că nu i s-a mai permis să muncească în spatele gratiilor.

Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, acum jurnalistă la Realitatea Plus.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a susţinut atunci că nu a autorizat ca Dragnea să dea acel interviu, iar Penitenciarul Rahova l-a sancţionat pe fostul lider social-democrat cu ridicarea dreptului de muncă în atelierul auto al închisorii.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI