Campania umanitara „O Șansă caldă” implinește astăzi 8 ani de la prima ediție și beneficiază de sprijinul ambasadorului asociației, chef Nicolai Tand, care va găti pentru semenii săi mai puțin norocoși 100 de porții de mâncare.

‘Fiecare om al străzii este, el însuşi, o poveste. Fără familie, fără un acoperiş deasupra capului sau rude care să-i ia sub ocrotirea lor, mulţi oameni trăiesc sub cerul liber şi din mila trecătorilor, aşteptând cu speranţă o altă primăvară. Ei ne cunosc deja şi, de şase ani, ne aşteaptă în fiecare joi la Gara de Nord, ca să le oferim o masă caldă. Astăzi, cu ajutorul nepreţuit al partenerilor noştri, vom reuşi să facem fericiţi mult mai mulţi oameni ca de obicei, împărţind pachete în două locaţii”, a declarat preşedintele asociaţiei, Gabriel Ciobotaru.

Acţiunea face parte din campania ‘O şansă caldă’, dezvoltată încă din anul 2012 de Asociaţia Şansa Ta. O dată pe săptămână, voluntarii asociaţiei împart celor săraci mâncare caldă, pâine, fructe, conserve şi obiecte vestimentare. De cele mai multe ori, la Gara de Nord vin şi cadre medicale care oferă ajutor specializat celor prezenţi, a menţionat sursa citată.

De-a lungul anilor, ‘O şansă caldă’ a adunat parteneri de încredere care au susţinut campania. Chef Nicolai Tand găteşte pentru oamenii străzii ori de câte ori are ocazia, iar elevii de la mai multe şcoli generale din Bucureşti s-au oferit voluntari, în numeroase rânduri, pentru a împărţi hrană celor în nevoie’, precizează sursa citată.


REPORTAJ: Mica dorință a ultimilor 10 bolnavi de la ultimul spital de lepră din România: Să vadă marea/ VIDEO&FOTO


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.