De regula, se utilizeaza o cota de 10% din suma ce-i revine de plata detinatorului unui apartament, similar ca suprafata si racordat la sistemul de alimentare cu agent termic al blocului, incluzand si contributia pentru incalzirea spatiilor comune. in acest context, nici pe departe n-ar mai putea fi vorba de o plata a caldurii pentru holurile la care va referiti.
Alfred Zilinski, Bucuresti: Preluand, pe langa apartament, si o datorie catre asociatie de peste un milion de lei, noului detinator de spatiu i s-a aprobat esalonarea acestei plati. Schimbandu-se administratorul, proprietarul datornic s-a hotarat ca banii sa-i depuna la CEC, fara a consemna contul asociatiei. Asa se face ca banii sunt blocati, fapt ce a condus la aplicarea de penalizari legale pentru sumele restante. Cum sa iesim din impas?
Sumele depuse la CEC pot fi recuperate de cel care le-a depus. Altfel, penalizarile vor amplifica restantele pana la limita prevazuta pentru actionarea in justitie a proprietarului.
Elena Ciobanu, Bucuresti: in ultima vreme, tot apar alte si alte acte normative referitoare la asociatiile de proprietari, inclusiv modificari ale unor prevederi recente. Cum putem sa aflam de ele in afara de Monitorul Oficial, care e mai greu de urmarit si de procurat? Exista vreo publicatie de specialitate cu pret accesibil?
Exista. Ghidul locuintei, care apare lunar, are denumirea ASPRO si a ajuns deja la nr. 15. Ofera atat acte normative necesare asociatiilor de proprietari, cat si indrumari din partea primariilor sectoarelor din Capitala, ca si a unor specialisti care lucreaza efectiv in respectivul domeniu. Poate fi procurat din bd. Natiunile Unite nr. 5, de la Centrul de resurse pentru asociatiile de proprietari.