Cum arată o zi de muncă a lui Mircea Geoană, numărul doi în NATO: „La 8.30 suntem la prăvălie, luăm decizii, mergem la sală, apoi avem viață socială”

 18 comentarii
Arhiva foto

Mircea Geoană, 65 de ani, a fost invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, realizată de Ovidiu Ioanițoaia pe GSP.RO, și a povestit cum arată activitatea sa la sediul NATO, care sunt activitățile sportive pe care le au la dispoziție cei 5.000 de angajați și de ce, de multe ori, refuză să beneficieze pe pază și protecție.

Fost ambasador al României în SUA, fost ministru de externe, fost președinte al PSD, fost președinte al Senatului României și fost candidat la Președinția României, Mircea Geoană este de pe 17 octombrie 2019 secretarul general adjunct al NATO.

Mandatul său urmează să se termine în 2024, dar momentan politicianul nu știe ce va urma în cariera sa.

„Există viitor și după NATO!”

„Eu am o treabă de făcut la NATO. Mi-o termin anul viitor și numai după aceea voi lua o decizie de viitor. Viitorul e frumos oricum! Dumnezeu mi-a dat o șansă să învăț în acești patru, cinci ani la NATO lucruri pe care nu le-aș fi învățat altfel. Există viitor și după NATO!”, susține acesta.

Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.RO, al doilea om din NATO a dat detalii despre cum arată viața sa, la sediul organizației de la Bruxelles, Belgia.

„Noi, la 8.30, suntem la prăvălie și începem în fiecare dimineață cu o reuniune cu toate echipele noastre. Nu mare, cam 10-15 oameni, unde vedem ce s-a mai întâmplat și luăm decizii. Terminăm programul la 18.30-19.00, pentru că mai avem și viață socială”, spune Geoană.

„Salariul e bun, nu e nimic gigantic”

„Acolo nimeni nu pontează pe nimeni, nu avem niciun fel de problemă când vin oamenii la serviciu. Pot pleca și în oraș, pot să facă ce vor. Toată lumea știe că e vorba de o cultură a eficacității și a respectului față de instituție. Eu niciodată nu mi-am făcut vreo grijă că un coleg de-al meu n-a venit o zi sau o jumătate de zi la serviciu”, a explicat acesta.

Și a mai adăugat: „Salariul e bun, nu e nimic gigantic, tot sector public este. Adică nu ai stresul execuției unei decizii. E o prăvălie care merge bine”.

„A ajunge la o decizie cu consecințe globale, asta este marea răspundere”

Întrebat dacă e grea viața într-o astfel de funcție, Geoană a răspuns: „Da și nu! Acolo n-ai o grijă când ai decis ceva, că echipele nu-și fac treaba sau că nu livrează întocmai, la timp și la calitate foarte bună ce au de făcut. În schimb, a ajunge la o decizie cu consecințe globale și care schimbă destine și viața este un lucru complicat. Asta este marea răspundere”.

La NATO conduc și partea de resurse umane și avem foarte multe românce și foarte mulți români. Sunt atât de buni, de respectați, de performanți, aș spune că sunt mai motivați decât cei cu state mai vechi în Alianță. Și mă bucură acest lucru.

„Dacă nu fac sport, mă îmbolnăvesc”

Pe lângă activitățile care țin de conducere, politicianul a dezvăluit că la sediul de la Bruxelles, angajații au tot felul de facilități, inclusiv sportive.

„Pe lângă sediul nostru, unde muncesc și trăiesc cinci mii de oameni, avem un centru sportiv foarte, foarte modern. Sală, terenuri de tenis pe zgură care sunt acoperite, piscină”, spune acesta.

Care dezvăluie activitățile colaboratorilor săi: „Am colegi care lucrează pentru noi, pe partea civilă, politică, cu mine și cu secretarul general și îi văd cum la pauza de prânz își iau rucsacul în spate și se duc peste drum la centrul sportiv. Fac sport, apoi își fac un duș și vin înapoi la birou. Inclusiv eu fac bicicletă în fiecare dimineață, un pic de forță, elasticitate. Dacă am o săptămână în care nu fac sport, mă îmbolnăvesc”.

A fost și arbitru de fotbal: „Au încercat să mă mai momească cu o damigeană de vin”

Întrebat despre speculațiile din ultima perioadă despre starea sa de sănătate, Geoană s-a rezervat în a spune: „Toată lumea mai are câte un episod despre sănătate. Sunt foarte bine, iar sportul face parte din această rețetă. O boală vine și trece”.

În tinerețe am jucat un an jumate baschet, apoi doi ani rugby, iar înainte de Revoluție am fost și arbitru de fotbal. Sportul îmi este în sânge. Au încercat să mă mai momească cu o canistră de benzină, cu o damigeană de vin, cum era pe vremea aia. Înjurături îți luai la greu, dar fugărit, nu.

„Semnez că n-am nevoie de protecție”

În cadrul emisiunii de pe GSP.RO, moderatorul Ovidiu Ioanițoaia l-a întrebat pe Mircea Geoană de ce umblă prin București fără pază, preferând să se deplaseze de unul singur. „Am un uriaș respect față de viața privată a colaboratorilor mei”, a răspuns.

Apoi a precizat: „Normal că avem și protecție, dar că în patru ani de când sunt la NATO cred că o dată sau de două ori i-am chemat în weekend să vină să lucreze pentru mine. Aș putea să o fac, dar nu o fac, pentru că au și ei familie”.

Continuând să spună: „Atunci când mergem într-o țară NATO, pe mine mă predau din post în post de serviciile țării respective. Când mă duc în afara NATO, trebuie să vin cu echipa mea, fiind o treabă oficială”.

Iar „când mă plimb seara prin București sunt singur, pentru că insist ca tinerii cu familii care lucrează pentru noi să bea o bere și să vadă un meci de fotbal. De multe ori semnez că nu am nevoie de protecție, pentru că nu vreau să abuzez”.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/-leKAMAcbnc" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" allowfullscreen></iframe>

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (18)
  • Avatar comentarii

    Andrissima 01.09.2023, 14:08

    Ok :)

  • Avatar comentarii

    Paulica1968 01.09.2023, 14:47

    Tot respectul

  • Avatar comentarii

    andreea.online 01.09.2023, 14:53

    Bine ai revenit, nea Ovi!

  • Avatar comentarii

    AlexandraMilu 01.09.2023, 15:27

    Un om care știe ce are de făcut!

  • Avatar comentarii

    CumnatulLuiGeoana 01.09.2023, 15:41

    In data de 26.05.2023 POLITIA ROMANA a emis un mandat de arestare pentru COSTEA MIRCEA IONUT, fratele sotiei si cumnatul lui MIRCEA GEOANA, pentru condamnarea de 7 ani de inchisoare pentru LUARE DE MITA in dosarul EXIMBANK. De atunci, presa e mutã, nu se mai stie nimic, nu se mai discuta nimic.Am doua intrebari catre Dl Geoana: Ca secretar general al NATO cu ce ati ajutat POLITIA ROMANA in ajutarea prinderii unui infractor din familia dvs? Si a doua intrebare: Cum va simtiti sa aveti in familie un infractor care a luat mita cand a fost director EXIMBANK? Ar trebui sa va dati demisia din acest post inalt pe care il ocupati in NATO? as mai avea doua intrebari: Va simtiti bine sa aveti in familie INFRACTORI PE FUGA CARE REFUZA SA SE PREDEA POLITIEI ROMANE PENTRU A SE FACE JUSTITIE ? Genul acesta de...comportamente sunt acceptate in NATO?

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
06:18
Donald Trump declară că nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar trebui să o iau de la capăt, aș proceda exact la fel”
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
TRENDING
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate