Organizatorul expoziției a colaborat cu elevi pe care i-a invitat să reinterpreteze cărțile poștale de altădată. Zeci de tineri au răspuns invitației Muzeului.

posta 4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

De la cei foarte tineri până la unii trecuți de prima tinerețe, mulți dintre românii cu acces la conexiuni de internet pe care până și americanii le invidiază comunică cu restul lumii pe rețelele sociale, prin SMS, WhatApp sau mail. Sunt de ajuns câteva click-uri sau apăsări pe ecranul digital pentru a spune tuturor cum se simți, pe unde ești sau ce faci. Tot apăsând un buton, ceilalți ne răspund. Și uite așa am ajuns mulți dintre noi, oamenii secolului XXI, să stăm mai mult cu ochii în ecranul telefonului decât cu ochii într-o carte sau la cei care ne sunt alături.

Cum se petrecea o astfel de comunicare acum un secol sau chiar mai bine de un secol? Nevoia omului de a transmite celor dragi mesaje despre el și de a afla ce mai e nou cu ei era aceeași. mijloacele de comunicare erau însă cu mult diferite față de cele din ziua de azi.

Călătorie prin vremuri apuse

O expoziție deschisă la Muzeul de Istorie Prahova le aduce aminte celor care au trăit vremurile de glorie a cărții poștale despre acest mijloc de comunicare, iar cei care habar nu au ce este o carte poștală pot afla cum se dădea check in acum un secol.

Din fondul de peste 23.000 de cărți poștale aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie și Arheologie din Ploiești, organizatorul expoziției a ales câteva de la începutul secolului trecut, cu imagini din cele mai mari orașe ale Europei.

Sunt cărți poștale trimise acum mai bine de o sută de ani celor dragi, familie sau prieteni, de către românii care aveau privilegiul, la acea vreme, de a călători prin Europa. Fiecare imagine spune cât o mie de cuvinte, iar puținul spațiu de pe verso era folosit să exprime sentimente.

Unii dintre ”adresanți” dădeau ”check in” și atât: ”Dragă Smaranda și nene, vă salut din acest frumos oraș. Sărutări fetelor, vă îmbrățișez, cu drag”.

Pentru alții, cartea poștală era mijlocul prin care anunțau pe cei dragi pe unde sunt și ce fac, și aflau vești de la familie. Cam ca o conversație la mobil sau un schimb de SMS-uri din zilele noasre, doar că mult mai lent: ”Dragă mamă, aseară am sosit la Budapesta, mâine plecăm la Viena. Ce mai face Costică?  Eu am fost cu tramvaiul peste pod. Eu am văzut un vapor. Vă doresc sănătate și lui Costică noroc. Ne-am întâlnit cu un domn anume, domnul Rădulescu. Vă sărut. Al mătale fiu care te dorește, Nicu”

La acea vreme, cartea poștală era folosită și ca mijloc de a-i felicita pe cei dragi cu diverse ocazii: ”Pentru ziua de 10 ianuarie, data nașterii, eu vă doresc să trăiți ani mulți și fericiți”, transmitea de la Veneția în anul  1914 un alt român plecat prin Europa. El povestea cum „hoinărește„ prin țări străine și dădea detalii despre călătoria sa. Nu prea multe, atât cât îi permitea spațiul de pe spatele cărții poștale care înfățișa orașul gondolelor.

Cartea poștală nu era doar de check in, ci și un schimb de mesaje

::placeholdeR–>

Ca și în zilele noastre, frații comuncau între ei, doar că mijloacele erau altele: ”Surioară dragă, primește salutări și gurițe din parte-mi, după o frumoasă promenadă cu electricul tof-tof îți scriu această carte”.

Iar în lipsa unui „buton” care să-ți livreze la secundă un emoticom capabil că exprime ceea ce simți, la acea vreme erau folosite tot cărțile poștale și multe cuvinte.