Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, a anunțat, în ședința de luni a Consiliului Local, că utilajele TBM, denumite generic „cârtițe”, care au plecat în primele zile ale lunii trecute din China. vor ajunge în perioada 8-10 decembrie în portul Constanța, iar apoi, în circa 3 săptămâni, în orașul de pe Someș, relatează Monitorul de Cluj.
Vaporul care transportă «cârtițele» a ajuns în apropierea Turciei și, cel mai probabil, săptămâna viitoare, utilajele vor ajunge în România.
„Oricine poate urmări online locul exact unde se află vaporul care transportă TBM-urile, sunt aproape de Turcia, din câte am văzut zilele acestea”, a afirmat Emil Boc.
TBM vine de la Tunnel boring machine, mașină de săpat tuneluri”
Se preconizează că în perioada 8-10 decembrie vor ajunge în portul Constanța, iar ulterior va urma transportul spre Cluj-Napoca, aproximativ 3 săptămâni. Urmează perioada de asamblare a «cârtițelor», de circa 2 luni, și săpăturile în subteran.
„Nu sunt întârzieri, graficul anunțat în prealabil va fi respectat, iar traseul poate fi urmărit online”, a declarat edilul Emil Boc în cadrul ședinței de Consiliu Local.
Lucrările la Magistrala I de metrou din Cluj ar fi trebuit să înceapă în 2022, după ce asocierea Gulermak – Alstom – Arcada a câștigat contractul.
Proiectul prevede că metroul va avea o lungime de 21 km și 19 stații subterane, potrivit Primăriei Cluj.
Durata lucrărilor a fost estimată la 96 de luni din momentul începerii, adică 8 ani. Acesta este cel mai mare proiect de infrastructură din istoria Clujului.