Iată cum trebuie să procedaţi dacă aveţi electrocasnice nefuncţionale sau neperformante:
– deşeurile electronice şi electrocasnice trebuie depuse la punctele de colectare municipale. “Dacă sunt situaţii în care deşeurile electronice şi electrocasnice sunt foarte voluminoase şi trebuie să scăpaţi urgent de ele, puteţi da comenzi la firmele de salubritate pentru ridicarea acestora de la domiciliu. Pentru deşeurile mai puţin voluminoase însă, cetăţenii se pot adresa direct centrelor municipale”, ne-au spus reprezentanţii Asociaţiei Eco Tic;
– de asemenea, puteţi scoate obiectele vechi în stradă, în zilele anunţate de primărie sau de firmele locale de salubritate. Aceste acţiuni de colectare a deşeurilor de către autorităţi au loc, de obicei, în prima sau a doua sâmbătă a lunii;
– când sunt acţiuni de colectare, obiectele trebuie depozitate obligatoriu în faţa blocului sau a casei, nu în spate;
– chiar dacă electrocasnicele nu mai sunt funcţionale, nu aveţi voie să le aruncaţi la gunoi! În caz contrar, riscaţi să fiţi sancţionaţi. Potrivit HG 448/2005, amenda pentru persoanele fizice e cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei.
15% reducere la cumpărarea produselor noi
La predarea deşeurilor nu puteţi primi bani, dar în cadrul unor acţiuni promoţionale se organizează tombole cu câştiguri în echipamente electronice noi sau cu reduceri la achiziţionarea unui produs nou. “Recent, Asociaţia Eco Tic a semnat un contract cu reţelele de magazine Altex şi Flanco. Astfel, în lunile noiembrie şi decembrie, cumpărătorii vor avea o reducere de 15% la achiziţionarea unui televizor LCD sau a unui calculator, dacă îl aduc la schimb pe cel vechi, indiferent de marcă sau de starea de funcţionare”, ne-au spus reprezentanţii principalei organizaţii colective a importatorilor şi producătorilor de IT, electronice şi electrocasnice.
Unde trebuie să le duceţi
Iată câteva firme care colectează deşeuri menajere în Capitală şi în ţară:
În Bucureşti: Rebu- 021.407.32.00 (sector 4 şi 5); Supercom- 021.240.30.07 (sector 2); Rosal- 021.200.69.51 (sector 3); Urban- 021. 413.91.15 (sector 6); ADP – 021.332.10.14 (sector 4); Romprest 021. 204.11.55 (sector 1).
În ţară: Iaşi – Salubris – 0232.27.62.44 Cluj – Brantner – 0264.41.07.73 – Salprest Rampa – 0264. 59.84.77 Timişoara – Retim – 0256.29.35.30 Constanţa – Gremlin – 0241.58.66.06 Galaţi – Tango – 0236.31.20.61 – Ecosal – 0236.41.11.97 Satu Mare – Alpin – 0261.84.19.08 Braşov – Comprest – 0268.41.49.74 – Urban – 0368.40.57.40 Sibiu – Ecoservtrans – 0269.21.44.84 – Getesib – 0269.21.39.10 Bacău – Soma – 0234.51.48.00 Ploieşti: Regia Autonomă Serv. Pub. – 0244.54.10.71