Întrebat despre aceste planuri de anexare în interviul despre care Time afirmă că a fost realizat telefonic pe 15 octombrie, liderul republican de la Casa Albă a răspuns: „Nu se va întâmpla. Nu se va întâmpla pentru că mi-am dat cuvântul țărilor arabe”, ca parte a negocierilor de încetare a focului din Fâșia Gaza.

„Israelul ar pierde tot sprijinul Statelor Unite dacă s-ar întâmpla asta”, a avertizat Trump.

Casa Albă este îngrijorată în privința continuării armistițiului din Gaza

Interviul a fost publicat în contextul în care vicepreședintele american JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio, care a sosit în Israel joi seara, și-au exprimat indignarea față de decizia Knessetului de a examina două proiecte de lege ce vizează extinderea suveranității israeliene asupra Cisiordaniei, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967 încoace.

Washingtonul consideră că cele două proiect de lege subminează eforturile de consolidare a fragilului armistițiu înstituit în Fâșia Gaza după doi ani de război devastator, declanșat de un atac al mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie 2023.

În interviul acordat publicației Time, Donald Trump a dezvăluit cum a făcut presiuni asupra premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru a-l convinge să accepte planul de pace.

„Bibi, nu poți lupta împotriva întregii lumi”, i-ar fi spus Trump lui Netanyahu în timpul unei conversații telefonice. „Știți, l-am oprit, pentru că ar fi continuat. Ar fi putut continua ani de zile”, a adăugat el.

Donald Trump spune că palestinienii nu au o conducere reală

Președintele american a mai declarat că este încrezător că Arabia Saudită va normaliza relațiile cu Israelul până la sfârșitul acestui an.

„Nu mai există amenințarea iraniană. Avem pace în Orientul Mijlociu”, a susținut el, adăugând că „știe” că țările se vor alinia „foarte repede” la Acordurile Abraham.

Întrebat dacă acest lucru se va întâmpla până la sfârșitul anului în cazul Arabiei Saudite, Trump a răspuns: „Da, cred că da”.

Acordurile Abraham, mediate de Donald Trump în timpul primului său mandat la Casa Albă (2017 – 2021), au dus la normalizarea relațiilor între Israel și mai multe țări arabe.

Președintele american a remarcat totodată o lipsă de conducere reală în rândul palestinienilor, dar a lăudat relația sa cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas. El a spus, pe de alăt parte, că va „lua o decizie” cu privire la eliberarea de către Israel a lui Marwan Barghouti, celebrul lider palestinian închis în Israel.

Guvernul israelian vrea să anexeze Cisiordania

Knessetul a aprobat miercuri începerea procesului legislativ care vizează extinderea suveranității israeliene în Cisiordania, un plan susținut de extrema dreaptă. Decizia a fost luată în timpul unei vizite în Israel a vicepreședintelui JD Vance.

Înainte de a pleca în Israel, Marco Rubio a declarat miercuri că adoptarea acestor proiecte legislative ar putea amenința armistițiul din Gaza.

În august, Guvernul israelian a aprobat un proiect de construire a 3.400 de unități locative în Cisiordania, proiect denunțat de ONU și de mai mulți lideri străini.

„Aceasta este o democrație, vor vota. Dar acum credem că ar putea fi contraproductiv”, a afirmat Marco Rubio.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

parpalache 24.10.2025, 07:13

Așa a zis?Probabil ca ulterior și-a cerut iertare de la Netanyahu,zicând ca a vrut sa glumeasca!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.