Final în Dosarul Colectiv, după aproape 7 ani de la tragedie. Un total de 60 de ani de închisoare pentru cele 8 persoane găsite vinovate

Comentează
Arhiva foto

La aproape 7 ani de la incendiul din Colectiv, în urma căruia au murit 65 de oameni, iar alţi 146 au rămas mutilaţi pe viaţă, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat pe inculpaţi la un total de 60 de ani de închisoare cu executare, aproape la jumătate faţă de pedepsele cumulate în prima instanţă, care însumau 113 ani de închisoare cu executare.

Sentințele finale în Dosarul Colectiv, date joi, 12 mai, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, au venit după patru amânări în procesul terminat în decembrie 2021.

Cele 8 persoane condamnate în acest dosar au primit pedepse ce însumează 60 de ani de închisoare cu executare.

Alin George Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv, a primit cea mai mare pedeapsă din dosar, 11 ani și 8 luni de închisoare, în timp ce fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.

Curtea de Apel Bucureşti a redus la jumătate pedeapsa primarului Piedone, condamnat în prima instanţă la 8 ani şi jumătate de închisoare. De altfel, pedepsele date de Tribunalul Bucureşti pentru inculpaţii din Dosarul Colectiv însumau 113 ani de închisoare cu executare, aproape dublu faţă de cele din sentinţa finală de la Curtea de Apel Bucureşti.

Condamnările definitive din Dosarul Colectiv

  • Cristian Popescu-Piedone, fost primar al sectorului 4 şi actual primar al sectorului 5: 4 ani de închisoare - în prima instanţă avea o pedeapsă de 8 ani şi jumătate de închisoare,
  • Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4: achitată - în prima instanţă avea o pedeapsă de 8 ani de închisoare,
  • Luminiţa Larisa Ganea, consilier superior la Primăria Sector 4: achitată - în prima instanţă avea 7 ani de închisoare,
  • Sandra Ramona Moţoc, referent superior la Primăria Sector 4: achitată - în prima instanţă avea 3 ani de închisoare cu suspendare,
  • Alin George Anastasescu, patron Colectiv: 11 ani și 8 luni de închisoare - s-a păstrat aceeaşi pedeapsă de la prima instanţă,
  • Cătălin Paul Gancea, patron Colectiv: 6 ani și 4 luni de închisoare - în prima instanţă avea 11 şi 8 luni de închisoare
  • Costin Mincu, patron Colectiv: 8 ani de închisoare - în prima instanţă avea 11 ani şi 8 luni de închisoare
  • Viorel Zaharia, pirotehnist: 6 ani și 10 luni de închisoare - în prima instanţă avea 9 ani şi 8 luni de închisoare
  • Marian Moise, pirotehnist: 6 ani și 10 luni de închisoare - în prima instanţă a primit 10 ani de închisoare
  • Daniela Ioana Niţă (decedată), patron al firmei de artificii: încetează procesul - în prima instanţă primise 12 ani şi 8 luni de închisoare
  • Cristian Mihai Niţă, administrator al firmei de artificii: 2 ani și 6 luni cu suspendare - în prima instanţă primise 3 ani şi jumătate de închisoare
  • Antonina Radu, pompier ISUBIF: 8 ani și 8 luni de închisoare - în prima instanţă primise 9 ani şi 2 luni de închisoare
  • George-Petrică Matei, pompier ISUBIF: 8 ani și 8 luni de închisoare - în prima instanţă primise 9 ani şi 2 luni de închisoare.

Piedone, după condamnare: „M-au luat… nevinovat”

Cristian Popescu Piedone, actual primar al sectorului 5, a reacţionat, într-o postare pe Facebook, afirmând din nou că este nevinovat.

„M-au luat… NEVINOVAT. Ca pe un câine m-au chinuit și m-au tăvălit șase ani și jumătate! Zilnic mi-au picurat amar și boală în trup și în familie! M-au vânat pe unde m-au prins. Că i-am deranjat, că le-am stricat pușculițele… Rămâneți cu bine, oameni buni!”, a scris Cristian Popescu Piedone, pe Facebook.

Într-o declaraţie de presă dată în faţa locuinţei, Piedone a anunțat că se duce să se predea la Penitenciarul Rahova. „Dacă aş putea să învii cele 64 de victime, nu aş ezita. Sunt alţii care stau ascunşi în spatele paravanelor. Mă duc cu demnitate, onoare şi respect, dacă justiţia a considerat asta", a spus Piedone, din fața locuinței.

În faţa jurnaliştilor, fostul primar al sectorului 4 a declarat că se duce la închisoare cu demnitate şi onoare. „Dacă acei părinţi care şi-au pierdut copiii în Colectiv cred că eu le-am omorât copiii… aşa să îi ajute Dumnezeu”.

Ulterior, Piedone a ajuns la închisoare în aplauzele susținătorilor săi. Consilieri locali din sectorul 5, dar și viceprimarul Mircea Nicolaidis sau antrenorul Stelei, Daniel Oprița, au venit la Penitenciarul Rahova pentru a-și declara susținerea pentru edilul condamnat joi la 4 ani de închisoare cu executare.

Potrivit Digi 24, Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, s-a predat la Poliţia din Bragadiru. Înainte de termenul din 3 mai, când judecătorii au amânat pronunțarea, Costin Mincu postase un mesaj pe Facebook în care afirma că este împăcat cu „gândul că o să merg la pușcărie”.

„M-am împăcat de mult timp cu gândul că o să merg la pușcărie și mă bucur că în sfârșit se termină toată așteptarea asta. Nu visez vreo achitare și asta nu pentru că mă consider vinovat, ci pentru că am renunțat de mult să cred că adevărul are un rol major în decizie”, scria Costin Mincu pe Facebook.

Piedone scapă de plata daunelor morale

Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov vor plăti în solidar cu patronii clubului Colectiv şi doi pirotehnişti daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015, a decis, joi, Curtea de Apel Bucureşti, conform Agerpres.

Spre deosebire de sentinţa dată de Tribunalul Bucureşti (instanţa de fond), Curtea de Apel Bucureşti a decis ca primarul Cristian Popescu-Piedone, cei doi pompieri implicaţi în acest caz şi trei funcţionare de la Primăria Sectorului 4 să nu mai apară pe lista inculpaţilor care trebuie să plătească daune morale şi materiale.

Potrivit deciziei instanţei, patronii clubului Colectiv - Paul Gancea, Costin Mincu şi Alin George Anastasescu -, condamnaţi definitiv la pedepse între 6 şi 11 ani şi 8 luni de închisoare, doi pirotehnişti - Marian Moise şi Viorel Zaharia (fiecare 6 ani şi 10 luni) - au fost obligaţi să plătească în solidar cu SC Colectiv Club SRL, SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Unitatea Administrativ Teritorială - Subdiviziunea Administrativ Teritorială Sector 4 şi Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii" Bucureşti-Ilfov despăgubiri de peste 50 milioane de euro către persoanele rănite şi rudele tinerilor morţi în urma incendiului din 2015.

În general, suma medie stabilită de instanţă pe care trebuie să o primească fiecare parte civilă este de 150.000 - 250.000 de euro, dar sunt părţi civile care vor încasa 500.000 de euro.

Cele mai mari sume stabilite ca daune morale şi materiale se ridică la 1,5 milioane de euro şi 4,6 milioane de lei.

De asemenea, inculpaţii menţionaţi, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane de lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

DNA a cerut pedepse maxime

La pledoariile finale din decembrie anul trecut, DNA le-a cerut judecătorilor de la Curtea de Apel București să dea pedepse maxime pentru Piedone, angajatele Primăriei Sectorului 4 și pompierii de la ISUBIF. „Inculpatul (Piedone) a jonglat cu nerespectarea legii, iar instanța de fond a fost prea blândă. Atitudinea sa a fost sfidătoare, este departe de noțiunea de solemnitate a funcţiei. E cunoscut cu antecedente penale și a continuat să încalce legea”, a precizat procurorul de ședință în sala de judecată.

„Nu este posibil ca unui privat să i se aplice o pedeapsă mai mare decât unui funcționar al statului. Privații au funcționat pentru că funcționarii publici au permis asta cu bună-știință", mai spunea procurorul de şedinţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!