Cuprins:
Avertizarea meteo ANM este valabilă până duminică, în ziua alegerilor
Potrivit ANM, avertizarea meteo este valabilă de astăzi, 16 mai 2025, ora 10.00 până duminică, 18 mai 2025, la ora 20.00.
„Vor fi averse, vineri în sudul, centrul și estul teritoriului, precum și la munte, apoi cu precădere în jumătatea nordică a țării. Se vor semnala și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15-25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp.
În Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1.500 m vor fi și
precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă (în medie 10-15 cm)”, au anunțat meteorologii ANM.
În urmă cu o zi, ANM a anunțat ploi de peste 35 l/mp, descărcări electrice și temperaturi foarte mici.
Vremea se răcește accentuat, iar vântul se va intensifica în toată țara
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_a17561bdb52e685712bcc4e760afaedf.jpg)
ANM a arătat în avertizarea generală că vremea se va răci din nou, iar în următoarele ore temperaturile vor fi cu mult sub mediile anuale ale acestei perioade.
„Vremea se va răci din nou, iar vineri și sâmbătă valorile termice se vor situa cu mult sub mediile
multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse în general între 10 și 20 de grade Celsius și minime între 2 și 12 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.
Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, îndeosebi sâmbătă și duminică. Vor fi viteze în general
de 40-60 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 70-80 km/h”, se mai arată în avertizarea meteo ANM.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/cod-galben-ploi-16-17-mai-2025-1024x597.jpg)
Cod galben de ploi torențiale cu cantități de până la 50 l/mp
Totodată, ANM a emis o avertizare meteo de tip cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă între 16 mai, ora 10.00 – 17 mai, ora 8.00.
„În nordul Olteniei și al Munteniei vor fi averse însemnate cantitativ, iar în timp scurt sau prin acumulare
cantitățile de apă vor fi de 25-50 l/mp”, au precizat meteorologii.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_1d10507cf469a7542e65b70ef7cdefa0.jpg)
Județele afectate de avertizarea de vreme severă imediată sunt Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5037798a68d9c87004648d2e45b7e1c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ec619b7effb70ca7728c0dd91344db17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bedd4be0393088e46cced535106fddfb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2bfe52063f17379bcdc742dfbcacc18c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0a761f1e60c41b52967d3d0212739f80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_90d890dfdd40eb48db4a76462651ce95.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e7324fa3e5aa0f38cb052f7289b8c115.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0e6ba785fa54fd76526d530b9ab2e4c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_453b90e933ca03894ac28209b747c060.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_4766db50a7d885900d272b123dd5c054.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d2b71152b51ea46aa735217d28841a5b.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8c688642b120dfed3a4e06a2005f6198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_e70dcd5f3717b35bc290066cf7e5e726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_aa2aec30fc1061c9f5d62a6c1d1659db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4b58b2ade062168649b669a84b779f82.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_c8ec512b0623550765e8269faa4e47ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b62a7d008b4f17e816daf3c4284d4c1d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9a7889c650165b0be611a1065450b98c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_1309ad836f2511cdbfad2c8078752fcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_500b66dc01107d68915ca3c6d59b1a11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_459241b55b06c0aea699beabb5e8102e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d98f7bd7486c98e594de90579906ac06.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_86c570869973ed7a88fdcc6b9ca85b75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8fd56cf5d9a099d12af859737b26c661.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_39e32c41a3d6e31690385ac2c32284b3.png)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.