04 Sep. 2018 23:37

Gigi Becali l-a atacat pe Liviu Dragnea și pe cei care îl apără pe șeful PSD

Distribuie

Finanțatorul clubului FCSB, Gigi Becali, a răbufnit într-o intervenție telefonică în direct la România TV. Afaceristul îl numește "măscărici" pe președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și îi acuză pe bărbații din PSD că nu au curaj să îl dea jos.

„Când văd atâția proști care îi iau apărarea lui Dragnea, pot eu să fac ceva? Ei au bani, câștigă alegerile. Eu nu am banii pe care îi are mafia lor. Nu mai am nici cuvinte de nervi. Să pui oameni slabi ca să-i poți conduce, asta-i tiranie”, a spus Gigi Becali.

Finanțatorul clubului FCSB a continuat atacurile și la adresa celor care 'îl apără pe Dragnea'.

„Ăia care îl apără pe Dragnea sunt proști. Dragnea nici nu are dreptul să pună piciorul în România. A batjocorit o țară. Nu mă mai sunați pe mine, că dau în Dragnea și o să aveți probleme”, le-a spus Becali prezentatorilor de la România TV.

„Măscăricii ăștia… Numai proștii îl pot susține pe măscăriciul ăsta (Liviu Dragnea – n. red.)”, a continuat Becali cu atacurile.

„Un tractorist, a făcut facultatea că era tatăl lui milițian. Dragnea te face să îl iubești pe Iohannis. Eu nu eram de acord cu Iohannis, dar Dragnea m-a făcut să-l iubesc. Chiar nu există în partidul acela bărbați… De ce să nu candideze Șerban, de ce să candideze Tăriceanu. Șerban e și mai curat și mai cinstit, pe când Tăriceanu e și corupt, a avut și șapte neveste”, a conchis Gigi Becali.

Gigi Becali este nașul cuplului format din Gabriela Firea (primarul Bucureștiului) și Florin Pandele (primarul orașului Voluntari), fiind foarte apropiat de cei doi edili.


CITEȘTE ȘI: VIDEO/ Ping-pong cu protestele din 10 august. Ancheta din Parlament, „un spectacol jenant”. Cum a anulat PSD audierea personajelor-cheie


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop marți, 23 octombrie 2018. Scorpionii sunt în centrul atenției
Loading...
Comentarii