Ce se întâmplă dacă miniștrii PSD își dau demisia

Premierul Ilie Bolojan poate rămâne la conducerea Guvernului chiar dacă PSD își retrage miniștrii din cabinet după consultarea internă programată pe 20 aprilie. Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României (CCR), și Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, au explicat pentru Cotidianul că o astfel de decizie nu implică automat căderea Guvernului Bolojan.

În cazul în care PSD decide să retragă cei șapte miniștri aflați în prezent în Guvern, Ilie Bolojan ar putea continua să conducă Executivul cu miniștri interimari.

„Nu pică guvernul. Deci prim-ministrul este demis doar dacă își dă el demisia, dacă moare, dacă este în imposibilitatea de a-și exercita mandatul mai mult de 45 de zile consecutive, prin retragerea încrederii sau moțiune de cenzură”, a declarat Augustin Zegrean, pentru sursa citată mai sus.

Guvernul Bolojan poate funcționa cu miniștri interimari

Conform Constituției, articolul 85, alineatul (3), premierul nu este obligat să ceară un vot de încredere în Parlament dacă un partid politic își retrage miniștrii din Guvern. Noile nominalizări pentru portofolii vacante necesită doar aprobarea Parlamentului, dar această procedură nu duce automat la demiterea Guvernului, indiferent de rezultatul votului.

„Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, Președintele României va putea exercita atribuția prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru”, se arată în Constituție.

Retragerea miniștrilor social-democrați ar pune capăt coaliției de guvernare

Retragerea miniștrilor PSD din guvern ar pune capăt coaliției formate din PNL, USR, UDMR și minorități, care nu ar mai avea suficiente voturi pentru a asigura majoritatea. Guvernul ar deveni astfel interimar pentru o perioadă de maximum 45 de zile.

În acest interval, președintele Nicușor Dan ar trebui să emită decretele de revocare a miniștrilor PSD și să numească interimari sau noi titulari, propuși de premier după validarea Parlamentului.

Cum ar funcționa un guvern cu miniștri interimari

Fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu a explicat pentru Cotidianul că Ilie Bolojan poate numi miniștri interimari la portofoliile rămase vacante pentru o perioadă determinată de 45 de zile.

„Odată ce PSD își retrage miniștrii (…) Bolojan numește miniștri care să le țină locul pe termen limitat de 45 de zile. Constituția nu spune altceva. Din 45 în 45 de zile îi schimbă. Deci poate să lucreze bine mersi în continuare”, a precizat acesta, pentru sursa citată mai sus.

De asemenea, Lăzăroiu a subliniat că premierul poate guverna fără să fie necesară o aprobare parlamentară pentru interimate.

„Bolojan poate să meargă pe interimat fără probleme și la interimat nu cere voie nimănui. Nu cere aprobare în Parlament. Ca să numească alt ministru în locul celui retras trebuie să ceară aprobarea Parlamentului”, a mai adăugat el.

Această manevră i-ar permite lui Bolojan să mențină funcționarea Guvernului pentru o perioadă îndelungată, fără a fi constrâns să demisioneze sau să fie supus unei moțiuni de cenzură.

„Este o șmecherie. Se duce și un an de zile așa fără problemă”, a adăugat fostul judecător constituțional.

Moțiunea de cenzură ar fi una dintre strategiile PSD

Conform surselor citate de Cotidianul, PSD pregătește o consultare internă pentru 20 aprilie, unde circa 5.000 de membri sunt așteptați să decidă dacă partidul va continua să susțină Guvernul Bolojan. Decizia majoritară, estimată a fi una covârșitoare, ar fi de retragere a celor șapte miniștri social-democrați din Executiv.

Totuși, retragerea miniștrilor nu va duce automat la căderea Guvernului. Conform lui Zegrean, „este doar prima etapă”.

În cazul în care Bolojan refuză să-și dea demisia, PSD va trebui să inițieze o moțiune de cenzură pentru a-l înlătura. Social-democrații iau în calcul două scenarii: fie să depună o moțiune proprie, fie să sprijine una inițiată de AUR, indică surse din partid pentru Cotidianul. Pe de altă parte, PNL atacă fără menajamente PSD, care cere demisia lui Ilie Bolojan.

Scenariul în care ar putea funcționa un cabinet minoritar Bolojan 2

Un eventual cabinet Bolojan 2 ar putea funcționa și în regim de guvern minoritar dacă ar obține cele 232 de voturi necesare la învestitură. Totuși, un astfel de guvern, fără o majoritate parlamentară stabilă, ar fi vulnerabil la moțiunile de cenzură și ar depinde de negocieri punctuale pentru adoptarea fiecărui proiect legislativ, notează Tvrinfo.ro.

În acest context, durata interimatului ar putea fi extinsă dacă noua componență a cabinetului nu ar fi aprobată în termenul legal. Miniștrii PSD demisionari ar rămâne în funcție până la numirea succesorilor, însă nu mai mult de 45 de zile, conform legislației în vigoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

misu50 17.04.2026, 09:08

Guvernarea aia din 45 in 45 de zile cu ministrii interimari mi se pare o gluma! Nu ca nu mi-ar convenii, dar nu cred ca psd sau aur s-ar face de cacao in halul ala incat sa nu depuna o motiune de cenzura ca sa-l aduca pe Bolojan la mana parlamentului.

Avatar comentarii

22Roda 17.04.2026, 14:28

Stimați tovarăși pesedei, lucrurile au ajuns într-un mare impas atunci când românii au vrut o schimbare, bine-inteles spre o viață mai bună și s-au îndreptat spre cei de la aur fără să mai discearnă că și acest partid îi amăgește cu... gargară anti Europa și veniți voi PSD, a câtă oară?! să fiți Gică contra... sunteți partidul prietenilor de cumetrii și dacă veți dispărea cu totul, România va renaște cu adevărat...e drept că trebuie să crească încă o generație, așa că mai bine ne spuneți cum stăm cu fondul de rezervă?sau cum stăm cu deficitul bugetar?sau...no, hai că la voi la PSD este și va fi numai lapte și miere, dragi tovarăși și preteni...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.