Clipul de nouă minute conține înregistrări grafice realizate cu camera pe care o purta unul dintre polițiștii care au arestat-o pe Emily Weinman, în vârstă de 20 de ani, în timp ce stătea pe plajă cu fiica ei, tatăl fiicei sale și o prietenă.
Ofițerii de poliție care au văzut sticle de alcool în bagajul grupului de pe plajă i-au cerut lui Weinman să sufle într-un etilotest. Din imagini rezultă că testul arăta că tânăra nu a consumat alcool și a spus că băutura îi aparține mătușii ei, care nu se afla pe plajă în acel moment. Atunci când Emily a refuzat să le ofere polițiștilor întregul nume aceștia au vrut să o rețină, iar ea s-a opus.
„Ai crezut că bem așa că acum ești supărat pentru că rezultatul etilotestului a fost negativ”, este auzită tânăra spunându-le celor doi polițiști în timp ce încercau să-i scrie o amendă. ”Nu aveți nevoie de numele meu de familie”.
„OK, asta e, am terminat cu tine”, poate fi auzit un ofițer de poliție spunând în film înainte de a-i cere partenerului său cătușele. Omul legii încearcă să o oprească și să-i pună cătușele, dar ea se îndreaptă spre el cu mâinile ridicate. Nu este clar din video care dintre ei inițiază primul atacul. Tânăra începe să țipe în timp ce polițistul o prinde de păr, apoi strigă că o sufocă, încercând să se elibereze din mâinile polițistului. Atunci omul legii începe să o lovească cu pumnii în cap de mai multe ori, după care împreună cu colegul său reușesc să-i pună cătușele.
Ofițerii implicați în arestare au fost Thomas Cannon, John Hillman și Robert Jordan, dar nu este clar care dintre ei este cel care a lovit-o în cap pe tânără.
Weinman a fost încătușată, Urcată într-o mașină de poliție și acuzată de ultraj asupra oamenilor legii și posesie de alcool deși este minoră (n.r. În Statele Unite legislația prevede că doar persoanele peste 21 de ani au voie să consume sau să dețină alcool).
În videoclip, ofițerul arestat poate fi auzit explicând situația colegilor săi: ”A trebuit să o rețin pentru consum de alcool de către un minor. Ea spune că are 20 de ani. Nu mi-a da numele de familie, așa că i-am spus: „Hei, dacă nu îmi dai informațiile, vei fi închisă. A încercat să plece de lângă mine. Odată ce a încercat să se îndepărteze de mine, am încercat să o prind. A încercat să ne lovească, așa că am pus-o la pământ. L-a lovit și eu am lovit-o de câteva ori. Apoi i-am pus cătușele și a, închis-o”.
Șeful poliției din Wildwood, Robert Regalbuto, le-a luat apărarea polițiștilor. „Din ceea ce văd în film și numai în film, fără să fi vorbit cu ofițerii, cred că au făcut o treabă decentă”, a declarat Regalbuto pentru NJ.com. „Cred că am fi putut face o treabă mai bună încercând să-i explicăm situația, dar nu a apărut că doamna Weinman a vrut să audă ce aveam să-i spunem”, a mai spus șeful polițiștilor.
Ofițerii au fost suspendați, iar un procuror local investighează incidentul.
Citește și: CAMPANIE LIBERTATEA/Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă. Poveștile care ar putea să ne ajute să înțelegem și, poate, să reparăm (VIDEO)
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!