INTERVIU | Poliţista antisistem din Paşcani: „Suntem legați de mâini și de picioare într-un sistem putred, în care esențiale sunt scaunele, funcțiile, nepotismele și finismele”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După ce a fost trimisă, cu o Dacie veche de aproape 20 de ani, să caute un copil de trei ani dispărut şi a suferit un grav accident, Andrada Voicu a vorbit public despre “maşinile morţii” din Poliţia Română.
- Curajul său de a expune un fenomen ascuns de ochii lumii i-a adus o cercetare disciplinară.
- Acum, după crimele din Caracal, poliţista vorbește, fără teama de urmări, despre corupţia instituţionalizată şi despre şansele ca Poliţia Română să fie reformată.
Peste jumătate din parcul auto al Poliţiei Române şi-a depăsit norma de casare de două ori, a dezvăluit Libertatea, la capătul unei investigaţii care a pornit de la luarea de poziţie a Andradei Voicu.
Poliţista din Paşcani a vorbit public despre “maşinile morţii” după ce a fost implicată într-un accident cu o Dacia Solenza cu care a fost trimisă într-o misiune de căutare a unei fetiţe de trei ani care dispăruse de acasă.A aflat ulterior, de pe patul de spital, că micuţa a fost găsită şi că este din nou alături de familie.
300 de zile a durat până când a fost capabilă din nou să muncească, iar când a revenit la birou, a descoperit că lucrurile rămăseseră neschimbate.
După mesajul său despre “maşinile morţii”, şefii ei, de la IPJ Iaşi, au dispus o cercetare disciplinară.
Andrada riscă acum chiar și să fie dată afară din Poliţiei, dar nu se teme să vorbească, la fel de deschis, după crimele din Caracal, despre problemele din sistem, despre corupție și nepotisme.
Libertatea: În drumul spre elucidarea unei dispariții, era să vă pierdeți viața. Ce vă mai aduceți aminte din ziua respectivă?
Andrada Voicu: Îmi aduc aminte tot ce s-a întâmplat până la momentul impactului. De-acolo îmi amintesc doar frânturi. Am avut impresia la un moment dat că voi muri. Simțeam că nu mai am putere nici măcar să deschid ochii și mă simțeam eliberată de toate durerile. Însă era probabil doar efectul calmantelor pe care mi le-au administrat cei din spital.
După ce ați terminat recuperarea, ați decis să ieșiți public și să expuneți o stare de fapt mai puțin știută. Ce v-a determinat să puneți degetul pe rană?
După aproape 11 luni, când m-am întors la serviciu, am constatat faptul că nu s-a schimbat absolut nimic și că noi continuăm să fim legați de mâini și de picioare într-un sistem putred, în care esențiale sunt scaunele, funcțiile, nepotismele și finismele.
Cum au reacționat șefii când mesajul dvs. privind “mașinile morții” a ajuns în spaţiul public?
Reacția șefilor a fost cea pe care o așteptam. După ce am expus niște adevăruri în mediul online, superiorii s-au simțit lezați și au hotărât să mă cerceteze disciplinar. De fapt, de-aici pornește problema noastră, a românilor.
Frica din noi este unul din factorii care nu lasă să evoluăm ca oameni. Spre dezamăgirea lor, mie nu îmi mai este frică de nimeni și de nimic.
Revolta dvs. împotriva sistemului s-a materializat și într-o poezie despre “corupții cu epoleți”. În urma acesteia vi s-a adus la cunoştinţă că sunteți cercetată disciplinar?
Mi s-a adus la cunoștință despre faptul că s-a declanșat cercetarea prealabilă încă dinainte de a publica poezia. Practic, cercetarea are la bază primele postări, cele referitoare la parcul auto al MAI, la problemele cu care ne confruntăm și la faptul că am avut curajul să spun adevărul. De fapt, eu nu-l văd ca pe un act de curaj, ci ca pe un lucru normal pe care ar trebui să-l facă toți cei care se simt nedreptățiți. Apoi, după ce am publicat poezia, am aflat cum că unii șefi de birouri se bucură de faptul că voi fi dată afară din sistem.
Vorbim de niște oameni care deși au luat șpagă cam toată viața lor și ne-au făcut de râs peste tot, consideră acum că eu, prin poezia mea, am adus atingere imaginii instituției.
Despre poezie încă nu mi-a spus nimeni nimic în față. Dacă mă întrebați pe mine, o văd doar ca pe o creație artistică. Vom vedea.
Cum a decurs momentul în care vi s-a adus la cunoștință că sunteți cercetată disciplinar? Ați fost chemată la “centru”?
Am fost asistată de reprezentantul sindical și am fost "invitați" într-o cameră de anchetă de doi metri pătrați, cu scaune jerpelite și pereți scorojiți. Asta în condițiile în care eu, când am de-a face cu un posibil infractor, îl citez și apoi îl primesc în biroul meu aerisit și curat, pe care l-am renovat de curând cu mâinile mele.
Ce vi s-a reproșat mai exact?
Când au venit prima dată colegii de la Controlul Intern să discute cu mine, au făcut presiuni. M-au întrebat de vreo şase ori același lucru, deși de fiecare dată le-am răspuns prin a le spune că nu doresc să dau explicații cu privire la postările mele de pe Facebook. Când le-a spus reprezentantul sindical că asta sună a hărțuire, s-au oprit. Oficial, niciuna din persoanele care s-au simțit lezate nu au avut curaj să discute cu mine. I-au tot desemnat pe alții să facă asta.
Considerați că în acestă moment există riscul să fiți exclusă din Poliţie?
Din păcate, mă aștept la orice. Din fericire, am cunoscut în aceste zile oameni care mă susțin și care sunt alături de mine.
Unii de prin Poliția asta se înrudesc între ei și se pun în funcții unul pe altul. Alții iau șpagă. Alții nu știu decât să tragă de scaune și funcții.
Ar fi culmea să fiu demisă tocmai eu, un simplu agent, doar pentru că mi-am exercitat dreptul la liberă exprimare. Că pe unii îi supără adevărul, este partea a doua, însă asta nu mă privește pe mine.
Care credeţi că este primul lucru care ar trebui să se schimbe în modul de funcționare al Poliţiei Române?
Sunt multe lucruri care ar trebui schimbate, însă, din păcate, totul pleacă de la oameni. Probabil că dacă am fi uniți și am lua atitudine, lucrurile s-ar schimba în bine. Însă dintre toate simțămintele pe care le avem, frica ne pune capac. Degeaba se trezesc unii pensionari să discute despre lucrurile negative din sistem. După război, mulți viteji se-arată, dar din păcate, o fac degeaba.
Avem nevoie de oameni cu atitudine, care într-adevăr vor să facă o schimbare în bine. Căci de slugarnici care ling tălpi și cară cafele prin birouri ne-am cam săturat.
Deși sunt foarte mulți colegi cerebrali, care își fac treaba într-un mod impecabil, legile sunt scrise, emise de către și în favoarea celor care le încalcă cel mai des.
Adică suntem conduși de infractori, iar lucrurile nu pot decât să se îndrepte într-o direcție proastă.
