Localnicii unei comune din Iaşi s-au săturat de ştirile cu “corona”: “Nu știu ce ar trebui să mă doară. Poate ficatul”

Comentează
Arhiva foto

Judeţul Iaşi este colorat în roşu, după ce rata de infectare a ajuns la 3,24 la mia de locuitori, însă o parte dintre localnicii comunei Focuri din judeţul Iaşi susţin că s-au săturat de ştiri cu corona, iar alţii nici nu au auzit de virusul ucigaş. Totuşi, o parte din locuitorii comunei poartă mască pentru a nu fi amendaţi, arată publicaţia locală Bună Ziua Iaşi.

România se confruntă cu o creştere alarmantă a cazurilor de COVID-19, iar azi a fost înregistrat un număr record de noi îmbolnăviri. Tabloul sumbru al pandemiei prezentat pe micile ecrane îi lasă indiferenţi pe locuitorii comunei Focuri, aflată la 45 de kilometri de Iaşi.

În Focuri, unii din cei 4.000 de locuitori ai comunei nu cred în COVID-19, iar alţii nici măcar nu au auzit de noul coronavirus. Poartă mască doar ca să nu primească amendă şi închid televizoarele pentru că ”ne-am săturat de știri cu acest corona”.

”Nici dacă aș avea COVID-19 nu aș ști. Nu știu ce ar trebui să mă doară. Poate ficatul”, spune un sătean pentru sursa citată.

Nu m-a anunțat nimeni cum trebuie să procedez dacă am COVID-19. Nu știu dacă există tratament pentru așa ceva. Nu m-am ferit niciodată de boală. Port mască când merg la magazin. Nu știu care sunt simptomele de COVID-19, ce dureri ar apărea la Covidu’ ăsta. Am zis că dacă nu am fost niciodată bolnav, nu mi se întâmplă mie. Dacă aș avea coronavirus, nu aș ști, pentru că nu știu ce dureri dă. Nu știu să spun, băi! Mă doare Covidu’ acesta într-o coastă, în ficat? Nu pot să-mi dau seama. Pe aici prin zonă nu prea am auzit de Covid. Nu sunt speriat deocamdată. Constantin Bahri, localnic Focuri:

Maria Târpascu susţine că ”nu știe nimic despre coronavirus, că nu o interesează şi nu crede în așa ceva”.

”Port masca pentru că mă amendează. Oamenii care mor în spitale nu mor de Covid. Mor pentru că nu sunt tratați de bolile pe care le au. La 8.000 și ceva de cazuri, toți au murit de COVID-19? Vă spun eu că nu. Oamenii au murit de alte boli, de cancer, de boli cronice. Nu cred în infecția cu COVID-19 pentru că sunt prea multe cazuri. Dacă erau doar câteva, poate credeam”, spune Maria Târpascu.

Locuitorii din Focuri nu se mai uită la televizor. Îi deranjează absolut orice știre care are legătură cu noul tip de coronavirus.

”Dacă nu am avut coronavirus, nu știu ce simptome ai. De la o bucată de timp nici nu mă mai uit la televizor, că prea mult se vorbește despre acest subiect. Ne cam plictisește subiectul acesta. Coronavirusul este ca și cancerul. Orice om poate să aibă COVID-19 și să nu știe”, spune Mihai Dască.

Leun Moroi a găsit propria definiţie pentru simptomele bolii provocate de noul coronavirus. ”La noi în sat nu există așa ceva. La noi nu s-a auzit nimic despre coronavirus. Am auzit la televizor că este în alte părți, dar la noi, nu. Dacă ai coronavirus, tremuri ca după o beție puternică, tușești, nu mai ai aer, trebuie să-ți bagi oxigen. Dar la noi nu este problemă, că noi avem fabrică de oxigen. Dacă e unul bolnav, îi băgăm un furtun în gură”, spune Leun Moroi.

“Fiecare are televizor ca să se informeze”

Vasile Murariu, primarul comunei Focuri, crede că oamenii trebuie să afle de la televizor cum să se protejeze împotriva infecției cu coronavirus.

”Nu au cum să nu știe oamenii despre coronavirus. E problema lor că nu vor să creadă. Oamenii sunt informați și de noi, și de toate televiziunile. Fiecare are televizor ca să se informeze. Noi am luat măsurile normale care ar trebui să fie. Sunt într-o ședință, nu mai pot vorbi”, a declarat Vasile Viorel Murariu, primarul comunei Focuri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
MONDEN
Bianca Dragusanu si Madalina Apostol. Foto/ Instagram
14:23
Bianca Drăgușanu, devastată după ce a aflat de moartea Mădălinei Apostol. Iubita lui Nick Rădoi i-a fost prietenă bună. „Îmi e foarte greu”
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
15:37
Turul României 2026: Barnabas Vas a câștigat cursa, iar Cristian Răileanu a terminat pe locul 2
15:32
„Asia Express” 13 septembrie 2026. Concurenții intră în ultima etapă din Uzbekistan. Aventura continuă spre China
15:28
Călin Georgescu, discurs pe un podium improvizat din piața de vechituri din Oradea: „Nu sunt în campanie electorală”
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață de a mai intra și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Shutterstock
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
O hartă meteo a Europei, unele dintre zone sunt marcate cu roșu sau portocaliu, indicând astfel țările în care este caniculă
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Arhiva foto
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă