Doua cazuri in care sunt implicati oameni cu probleme psihice ocupa primele pagini ale presei din strainatate. In Marea Britanie, pacientii unui spital de psihiatrie isi aleg singuri medicii si personalul de paza care vor fi angajati in cadrul institutiei. In Japonia, autoritatile au semnalat aparitia unei noi boli, botezata „pustnicie de metropola”, care se caracterizeaza prin izolarea tinerilor fata de societate.
Marea Britanie. Bolnavii de la spitalul de psihiatrie Retford, comitatul Notts, au luat deja interviuri de angajare mai multor persoane. Le-au intrebat de experienta profesionala si apoi au inaintat „recomandari” directorului spitalului.
Masura a starnit un val de proteste in orasul Retford nu numai pentru ca decizia angajarii e luata de bolnavi psihic, ci si fiindca aproximativ 75 la suta din pacienti au comis, in anii anteriori internarii, fie violuri, fie crime oribile. De altfel, in spital se afla unii din cei mai periculosi detinuti cu probleme psihice ai Marii Britanii.
De exemplu, Beverly Allitt, supranumita „Ingerul mortii”, s-a facut vinovata de uciderea a patru copii si a incercat sa ia viata altor noua pana a fost prinsa. Mark Heggie a fost acuzat ca a omorat in bataie o batrana si apoi i-a baut aproape tot sangele.
Japonia. In randul adolescentilor japonezi se manifesta tot mai mult o „boala contagioasa”, o tulburare de comportament cunoscuta sub denumirea de „hikikomori”, din cauza careia milioane de tineri adolescenti aleg benevol viata de „pustnic de metropola”. Tinerii care sufera de acest sindrom nu numai ca se inchid in casa, dar nu isi parasesc luni sau chiar ani de zile camera, nu comunica cu nimeni, nu tin legatura nici macar cu parintii. Un exemplu graitor este cazul unui tanar de 17 ani, care, intorcandu-se intr-o zi de la scoala, s-a incuiat in bucatarie, de unde nu a mai iesit de trei ani. La inceput, parintii buimaciti, neintelegand ce s-a intamplat, au gatit un timp pe un resou intr-o alta camera, dar dandu-si seama ca nu-si pot determina fiul sa iasa din bucatarie, au fost nevoiti sa construiasca alta noua. Aceasta intamplare trista nu este unica in Japonia, tot mai multi adolescenti schimbandu-si viata in mod dramatic, izolandu-se de lume. Tulburarea de comportament se raspandeste cu viteza unei epidemii, atingand peste un milion de tineri si afectand, indirect, tot atatea familii. Ea este provocata, in majoritatea cazurilor, de esecuri, de examene ratate sau de deceptii in dragoste.