Cotidianul indonezian Jakarta Globe a anunţat, ieri, că românul Nicolae Popa, arestat pe 3 decembrie, la solicitarea Interpolului şi a Poliţiei Române, ar putea fi trimis în curând în ţară. Deşi nu există un tratat de extrădare între România şi Indonezia, Nicolae Popa poate fi extrădat printr-un decret al preşedintelui Susilo Bambang Yudhoyono.
Şeful departamentului de infracţiuni economice al poliţiei indoneziene a declarat că au fost începute formalităţile cu Ambasada României pentru ca Nicolae Popa să fie trimis în ţară. Ieri, Ministerul Justiţiei din România a precizat că cererea de extrădare formulată îndeplineşte toate condiţiile şi, prin urmare, nu a primit nici un fel de solicitare suplimentară din Indonezia, referitoare la Popa.
Era fugar de nouă ani
Astfel, deoarece nu există un tratat de extrădare între România şi Indonezia, singura modalitate prin care Popa poate fi trimis în ţară e un decret semnat de preşedintele Susilo Bambang Yudhoyono. Popa a fost dat în urmărire internaţională în urmă cu nouă ani, când a fugit din România, după izbucnirea scandalului FNI, în care peste 300.000 de persoane au fost păgubite cu circa 75 de milioane de euro. În 2000, pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă, iar în 2009, un mandat de executare a 15 ani de închisoare, pentru înşelăciune şi delapidare.
Vlas s-a întors de bunăvoie din Israel
Ioana Maria Vlas, singura dintre cele 14 persoane condamnate în celebrul dosar FNI care se află în închisoare, a fost, şi ea, fugară. A plecat în Israel pe 22 mai 2000. Doi ani mai târziu, un renumit avocat israelian, Yoram Sheftel, aducea primele informaţii despre cea supranumită “mama FNI”. El a venit în România cu o casetă în care Vlas era filmată într-o bucătărie. Avea părul alb, dezordonat şi se îngrăşase vizibil. Pe 27 martie 2003, Ioana Maria Vlas s-a întors de bunăvoie acasă, la bordul unei curse aeriene de la Tel Aviv.