Așa a dat dispoziţie șeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Bogdan Despescu, peste 700 de poliţişti vor acţiona în zona centrelor universitare din toată țara, pentru a se asigura că noul an universitar începe în condiții de linişte şi siguranţă și pentru a le oferi studenților sfaturi și recomandări.

Dintre cei 713 polițiști implicați în aceste activități, 371 sunt de la ordine publică, 224 de la rutieră, 47 sunt specializați în investigaţii criminale, 48 sunt din cadrul structurilor de prevenire şi 23 de la alte structuri de poliţie.

Poliţiştii de la Rutieră vor fi prezenţi în apropierea centrelor universitare, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

De asemenea, unitățile de învăţământ sunt incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, iar datele de contact ale poliţistului de proximitate sunt afișate la universități, pentru o mai bună comunicare.

Totodată, pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru studenți diferite activităţi preventiv-educative.

Poliţia Română a mobilizat peste 9.000 de poliţişti – și pe 11 septembrie – cu ocazia deschiderii noului an şcolar.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Noul an universitar începe pe 2 octombrie 2017. Recomandări pentru studenți

Pentru prevenirea furturilor și tâlhăriilor:

În cămin:

  • Încuiaţi uşa camerei atunci când dormiţi;
  • Când plecaţi, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, asiguraţi uşa camerei;
  • Închideţi şi asiguraţi geamurile când sunteţi plecaţi, mai ales la parter sau etajele inferioare;
  • Nu lăsaţi persoane străine nesupravegheate în cameră;
  • Nu lăsaţi bagajele nesupravegheate pe holuri, alei, ori în faţa căminului;

Pe stradă:

  • Nu lăsaţi deschise geamurile, portierele ori portbagajul autoturismului şi nu lăsaţi bunuri de valoare (borsete, genţi, telefoane mobile) la vedere;
  • Nu afişaţi ostentativ bijuterii sau alte obiecte de valoare;

Pentru a evita implicarea în săvârşirea unor fapte care contravin legii este bine să:

  • Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant;
  • Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător;
  • Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii.


CITEȘTE ȘI… VIDEO EXCLUSIV/ Dan Helciug, în pragul unei crize de nervi: ”Am luat un borcan și am urlat în el”


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI