Preotii de spitale, chirurgii sufletelor

Tine de 12 ani slujbe la Spitalul Universitar

in dependintele de la subsolul bisericutei din lemn, inaltata in anul 2001, in curtea spitalului, parintele a pastrat masa pe care o folosea drept altar la inceputuri si o cristelnita, in care a botezat, de-a lungul timpului, sute de copii nascuti aici cu probleme, handicapati sau cu putine sanse de supravietuire. Parintele Sava a vazut multe in spital – bolnavi in suferinta, lacrimile rudelor indoliate sau bucuria fara margini a vreunei vindecari miraculoase.
Dar amintirile cele mai vii sunt legate de cuplurile pentru care preotul de la Biserica Spitalului Universitar a savarsit taina sfanta a casatoriei. Povestile lor sunt cutremuratoare. Asa cum a fost cea a unui barbat si a unei femei, pe care parintele Sava i-a unit pentru vesnicie. „El se afla pe patul de moarte, abia putea tine ochii deschisi, dar era constient. Ea statea in picioare langa pat. Se tineau de mana, i-am spovedit, am impartasit-o pe ea si dupa aceea i-am casatorit. Nu dupa mult timp, barbatul a trecut la cele vesnice. A murit impacat, pentru ca facuse ceea ce trebuia sa faca de mult.”
Dupa ce ies din spital, vindecati de boala si cu sufletul impacat, fostii pacienti revin la cei care le-au fost alaturi in timpul suferintei. Momentul reintalnirii este emotionant pentru slujitorii Bisericii, mai ales daca este vorba despre copii care, inainte de a cadea bolnavi, nu fusesera invatati sa mearga la biserica si nu aveau constiinta impartasirii, ba chiar se simteau intimidati de straiele sobre, preotesti. Parintele Peiu, de la Spitalul de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, stie cel mai bine cum sa se apropie de acesti copii. El a reusit sa amenajeze la subsolul bisericii din curtea spitalului un veritabil loc de joaca pentru copii, unde acestia din urma pot sa mai uite de durere, in compania cartilor, a pensulei sau a calculatorului. „Doctorii si asistentele ii indruma pe copii spre centrul nostru, spunandu-le ca aici se pot juca pe calculator, pot sa citeasca sau sa picteze. La inceput, ei coboara timid pe scarile care dau in camaruta din subsolul bisericii, ezita sa vorbeasca cu mine si se duc tinta la calculator”.
Treptat, insa, copiii devin mai increzatori si invata firescul relatiei cu un preot, descoperind in parintele Peiu un frate mai mare. Iar aceasta il face pe Tudor Peiu sa spuna ca, mai presus de toate, el este un „preot de copii”, chiar daca in biserica din curtea spitalului intra, cautand alinare si liniste sufleteasca, si parintii copiilor, personalul spitalului, ba chiar oameni obisnuiti din cartier.
Pe la Centrul „Daruind vei dobandi” au trecut sute de copii. Fiecare cu povestea lui, una mai impresionanta decat alta. „Acum doi ani, un baiat cu o infectie pulmonara care nu mai putea fi tinuta sub control si care, intr-un final, s-a generalizat, a stat mai multe luni aici in spital pentru ca era dependent de oxigen. in putinele momente cand nu trebuia sa poarte masca, tinea mortis sa vina aici si sa joace fotbal pe calculator. Insista pe langa bunica-sa: „vreau la calculator””.
Pentru a veni si mai mult in sprijinul copiilor internati aici, dar si al familiilor lor, parintele Peiu cauta acum o casa in apropierea spitalului, ca sa puna bazele unui asezamant socio-medical. „Speram sa reusim sa ducem acest proiect la bun sfarsit”, zice el. Iar asta, pentru ca parintele Peiu, asemenea tuturor preotilor de spitale, crede ca nu mai „daruind vei dobandi”, daruind invatatura si indrumare, vorbe de imbarbatare.

Urmărește-ne pe Google News