23 de bloggeri au decis care este cel mai bun roman românesc din 2012, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui finalist: “Craii şi morţii”, de Dan Stanca, “Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu, “Hotel Universal”, de Simona Sora, “Omar cel orb”, de Daniela Zeca și “Şoseaua Căţelu 42”, de Alina Nedelea. Acestea au fost selectate de juriul de specialitate format din criticii literari Alex. Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache dintre peste 50 de romane înscrise în competiţia pentru marele premiu.
Romanul „Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu a primit cel mai mare punctaj şi a fost răsplătit cu Premiul literar „Augustin Frăţilă”, în valoare de 10.000 de euro – cel mai mare premiu acordat până acum, în România, pentru creaţie literară.
Radu Aldulescu este cunoscut pentru scenariul filmului „Terminus Paradis” (regizat de Lucian Pintilie), care a obţinut Marele Premiu al juriului la Festivalul de la Veneţia. La doar două puncte de autorul câștigător s-a clasat romanul autobiografic al Alinei Nedelea, actriță româncă recunoscută pentru rolul din Asfalt Tango (1996), iar în prezent îşi desfăşoară cariera în Italia, iar la trei puncte distanță, Daniela Zeca, fost director al canalului TVR Cultural și „Personalitatea europeană a anului pentru România” în 2006.
Premiul literar „Augustin Frăţilă”, o iniţiativă a Asociaţiei Casa de cultură, este acordat în fiecare an celui mai bun roman apărut în anul anterior, conform unei selecţii făcute de critici literari şi de bloggeri cu influenţă în mediul online. Augustin Frăţilă (1953-2010), scriitor şi cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1995 şi 2010 a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Sebastian Stan vindea popcorn, însă azi se bucură de o carieră de succes. Este un star internațional, se află în topul milionarilori, are o iubită superbă, iar asta nu e tot. Ce s-a mai aflat acum despre el
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Cine este, de fapt, fiul lui Călin Georgescu. Din ce trăiește băiatul candidatului la prezidențiale
FANATIK.RO
Cine este, de fapt, fiul lui Călin Georgescu. Din ce trăiește băiatul candidatului la prezidențiale
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
O asistentă de la UPU Constanţa, găsită moartă în casă. Andreea avea doar 28 de ani şi era mama unei fetiţe de trei ani
Observatornews.ro
O asistentă de la UPU Constanţa, găsită moartă în casă. Andreea avea doar 28 de ani şi era mama unei fetiţe de trei ani
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI