„Nu am reușit să ne readaptăm”

Adrian Nechita, originar din Iași, trăiește în prezent în Birmingham, Marea Britanie, unde lucrează la o sucursală Jaguar Land Rover, din zona West Midlands.

După 23 de ani petrecuți în străinătate, el și familia sa au decis, anul trecut, să se întoarcă definitiv în România. Însă după 11 luni au revenit în Anglia, dezamăgiți de realitatea din țară.

„Anul trecut, după 23 de ani în străinătate, ne-am întors în țară, dar după 11 luni am revenit în Anglia. În România trebuie pile și relații ca să ai ceea ce e normal să ai”.

„Sunt căsătorit de aproape 19 ani, avem 5 copii și ne-am gândit să ne întoarcem definitiv la Iași. România e totuși țara noastră și ne vedeam viitorul lângă cei de acasă, dar după 11 luni petrecute acolo nu am putut să ne readaptăm… Viața e scumpă în România, iar un loc de muncă de Doamne-ajută găsești doar dacă ai pile și relații. În schimb, în Anglia sistemul și societatea funcționează așa cum e normal”, a declarat Adrian Nechita pentru Anunțul UK.

„În Anglia, sistemul funcționează. În România, trebuie să ai pile și relații”

Românul care a vrut să-l „răzbune” pe Călin Georgescu. Ce a spus înainte să pornească la drum: „Doamne, să ne ierți pentru ce va urma”
Recomandări
Românul care a vrut să-l „răzbune” pe Călin Georgescu. Ce a spus înainte să pornească la drum: „Doamne, să ne ierți pentru ce va urma”

După aproape 24 de ani petrecuți în străinătate, ieșeanul spune că nu mai vrea să audă de ideea de a reveni definitiv în țară. 

„Mulți mă întreabă de ce nu te întorci în România. Răspunsul meu este simplu: aici, în Anglia, sistemul funcționează. Nu trebuie să am pile, relații ca să mă descurc. În România, da, mi-e dor de oameni, de limbă, de mâncare, de anumite obiceiuri. Dar aici, în Anglia, am siguranța aia de zi cu zi, nu am stresul ăla zilnic. Nu trebuie să mă lupt ca să am ceea ce e normal să am”, spune el într-un videoclip pe TikTok.

@spundoarcegandesc De ce prefer străinătatea?#romania #anglia #diaspora #romaniinuk #englandlife ♬ som original - Caminhando com Cristo - AchouDescontos02

„După 24 de ani de străinătate, mă întorsesem acasă și da, nu e ușor să te readapezi”.

Adrian consideră că viața în Anglia este mai simplă și mai organizată, chiar și pentru cei cu venituri mici. 

„Chiar și cu salariul minim, poți să-ți permiți să plătești chiria, să mănânci, să te îmbraci, să pui ceva deoparte. (…) Sistemul e mult mai organizat, totul se face online, nu pierzi timpul la cozi. (…) Ai mai multe șanse să avansezi fără pile”.

@spundoarcegandesc De ce viața în Anglia este mai bună decât în România?#romania #anglia #diaspora #romaniinuk #englandlife ♬ sonido original - Pakari 🇪🇨

„România rămâne acasă în suflet, dar Anglia îți oferă liniște și siguranță. Simți că munca ta chiar contează”.

„România rămâne acasă în suflet, dar Anglia îți oferă liniște și siguranță”

Deși afirmă că îi este dor de România, Adrian spune că viața din Anglia îi oferă liniștea de care are nevoie. 

„Nu e vorba de patriotism sau de bani, e vorba de liniște. Și după 24 de ani, liniștea este acasă”, explică el.

„În străinătate funcționează totul după niște reguli clare. În România, trebuie să te descurci, să cunoști pe cineva, să ai noroc. (…) Te lovește birocrația, sistemul medical, traficul, mentalitatea. (…) Când pleci 24 de ani, te simți străin, chiar și acasă”, a spus Adrian, într-un alt videoclip.

@spundoarcegandesc De ce este grea readaptarea în România?#romania #anglia #diaspora #romaniinuk #englandlife ♬ Life Goes On - Mhobold

Potrivit datelor, la începutul anului 2025, peste 500.000 de români dețineau statutul de rezidență („settled” sau „pre-settled”) în Marea Britanie.

„Viața în Anglia nu e perfectă, dar e mult mai ușoară din anumite perspective”, susține Adrian.

În ianuarie 2023, europarlamentarul Rareș Bogdan estima că numărul lor a ajuns la 1,4 milioane.

Comunitatea românească din Regatul Unit continuă să crească, mai ales în zona metropolitană a Londrei, unde limba română este cea mai vorbită limbă străină.

O altă româncă care s-a întors din Marea Britanie s-a mutat direct într-un sat din România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Ronron 12.10.2025, 15:17

Cata scoala a facut nenea, ca sa pretinda un loc bun? Da, sunt pile si relatii, dar se pot plange cei cu multa minte si cu multa carte, nu unul care a facut doar bani, cu o partenera care a facut doar prunci. Ce credea, ca vine el cu un bacsis si se angajeaza ambii in minister? Pai au crescut preturile, tataie!

Avatar comentarii

Treciu 12.10.2025, 15:31

Ronron   •  12.10.2025, 12:17

Cata scoala a facut nenea, ca sa pretinda un loc bun? Da, sunt pile si relatii, dar se pot plange cei cu multa minte si cu multa carte, nu unul care a facut doar bani, cu o partenera care a facut doar prunci. Ce credea, ca vine el cu un bacsis si se angajeaza ambii in minister? Pai au crescut preturile, tataie!

Vorbești de școală, dar nu ești capabil să folosești diacritice… vai de capul tău, “pilosule”!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.