Judecătorii de la Curtea Europeană pentru Drapturile Omului au stabilit că păstrarea unei persoane cu cancer în formă terminală în stare de detenţie reprezintă un tratament inuman. În hotarărea sa din cauza Dorneanu c. România din 28 noiembrie, CEDO a stabilit că refuzul Curţii de Apel Bacău de a dispune întreruperea executării pedepsei pentru o persoane ce suferea de cancer în fază terminală reprezintă un tratament inuman, transmite casa de avocatură Chiriță și Asociații într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora Mircea Dorneanu a fost condamnat în februarie 2013 pentru infraţiuni economice şi a fost încarcerat la 4 martie 2013. În aceeaşi zi a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale, arătând că suferă de cancer în fază terminală şi are nevoie de chimioterapie, care nu se poate realizată în mediul carceral.

După ce printr-o expertiză medicală s-a stabilit că supravieţuirea acestuia depindea de calitatea supraveghererii sale medicale, Tribunalul Bacău a dispus la 25 iunie 2013 întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni. Totuși, în urma recursului Ministerului de Justiție, Curtea de Apel Bacău a respins eliberarea bărbatului, iar câteva luni mai târziu, pe 24 decembrie 2013 acesta a decedat în spitalul din Bacău.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

”Curtea a constatat că între data încarcerării şi data decesului, Dorneanu a făcut obiectul a 27 de transferuri de la un penitanciar la altul şi a 7 transferuri în spitale penitanciar, toate aflate la distanţe mari unele faţă de altele. Transferurile au durat câteva zile în care Dorneanu nu a primit niciun fel de îngrijire medicală. Curtea a constatat de asemenea că, pe măsură ce maladia a avansat, Dorneanu nu putea rămâne în mediul carceral, autorităţile naţionale având obligaţia de a se apleca şi asupra unor considerente umanitare. Curtea consideră că, având în vedere boala reclamantului şi faptele pe care le-a comis, riscul de recidivă era minim. Curtea a constatat şi faptul că judecătorii nu au fost foarte interesaţi de modalităţile concrete în care reclamantului i se administrează tratamentul medical”, se arată în comunicatul avocaților care au reprezentat familia condamnatului la CEDO.

Curtea Europeană a decis că instanţa naţională s-a aplecat mai mult asupra considerentelor de procedură decât asupra celor umanitare şi l-au împiedicat pe Dorneanu să îşi trăiască ultimele zile în demnitate, nu legat cu cătușele de un pat de spital.

Potrivit clujust.ro, fiul deţinutului decedat, Mircea Dorneanu, a solicitat 3000 de euro pentru prejudiciul material cauzat şi 500.000 de euro daune morale. Guvernul a considerat că prejudiciul material nu se justifică, iar prejudiciul moral este exagerat. CEDO a stabilit că nu există o legătură de cauzalitate care să justifice acordarea de despăgubiri pentru un prejudiciu material, însă a stabilit că reclamantul a suferit un prejudiciu moral prin tratamentul contrar articolului 3 al Convenţiei şi se impun despăgubiri de 9000 de euro, care trebuie plătite de statul român în termen de trei luni.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

Recent, România a fost condamnată la CEDO pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus torturii și cel la un proces echitabil. Cazul judecat este cel al unui copil bătut de tatăl său și pe care autoritățile statului nu l-au apărat.


Citește și: “Dosarul” TAROM, episodul 7: Autoritatea Aeronautică a descoperit piese neconforme la aeronavele companiei


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI