Șapte eleve explică cum au luat 10 la Bac și ce vor să facă mai departe

Comentează
Arhiva foto

Absolvenții de liceu și părinții lor au așteptat cu sufletul la gură primele rezultate la Bacalaureat, care s-au afișat pe 5 iulie. Libertatea a vorbit cu șapte dintre cei 112 elevi din țară care au luat nota 10 la cele trei probe și a aflat cum s-au pregătit pentru examen, dacă și-au propus să obțină media maximă și ce planuri au. Rămân în România sau pleacă la studii peste graniță?

Alexia Carson, elevă la Colegiul Național Emil Racoviță din Iași, la științele naturii, a rămas fără cuvinte ieri, când a aflat că a luat 10 la toate probele: română, matematică și biologie. Știa că rezolvase corect subiectele, însă la română avea niște îndoieli. „Nu mă gândeam că o să-mi dea 10 curat, pentru că pot fi multe motive din care să-ți scadă”, spune ea. „Ieri a fost o zi euforică, încă sunt fericită”.

Ca pe toți elevii, a surprins-o faptul că la subiectul al treilea la română au primit nuvela, la fel ca la simulare. I-au plăcut toate textele propuse. La matematică consideră că subiectele i-au provocat pe elevi să iasă din zona de confort. Iar despre biologie nu sunt multe de spus: examenul a fost din materia din clasele a IX-a și a X-a, când a participat la olimpiada națională -a trebuit doar să repete.

„Am făcut pregătire numai la literatură, cu cineva care dăduse deja Bac-ul, am discutat despre fiecare operă în parte, chiar și dincolo de programă”, spune Alexia. „Am muncit la română, dar și mai mult la matematică, pentru că nu am înclinație și trebuia să lucrez mult; făceam temele pentru școală, testele. În weekend nu stăteam degeaba, făceam ce era nevoie”.

Deși a terminat științele naturii, vrea să devină studentă la Facultatea de Litere a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, la engleză-germană.

De ce să învățăm cu ceilalți

După ce a scris online, de pe telefon, codul unic ca să-și afle notele la Bacalaureat, Andra Săraru a crezut că a greșit cifrele. Și-a sunat tatăl, să verifice și el: același rezultat. „În continuare nu-mi vine să cred, nici n-am avut pretenția de așa ceva. Le-am tot zis părinților înainte de examene să nu se aștepte la note de zece de la mine”, spune absolventa Colegiului Național Octavian Goga din Sibiu. Cum a reușit totuși să ajungă la această medie?

La istorie a învățat împreună cu alți colegi de clasă, mai pricepuți la materie, și spune că au ajutat-o să înțeleagă cum se rezolvă subiectele de Bac și cum să facă diverse conexiuni între evenimente. Subiectele la logică i s-au părut cele mai ușoare - înainte de examen, a terminat destul de repede de învățat.

„Limba română este materia mea preferată și mi-am dorit să am rezultate foarte bune”, povestește Andra. „Am pus presiune pe mine și s-a resimțit la examen, pentru că mi-a luat o oră și jumătate să rezolv primul subiect. Nu eram în stare să mă adun și să mă concentrez. Până la urmă, m-am adunat, dar am mai avut doar 40 de minute pentru al treilea subiect. Când am ieșit de la examen, eram atât de supărată... Deși știam mai mult, nu am avut timpul necesar să scriu. Mă gândeam că nu iau nici măcar 9”.

Andra își dorește să meargă la secția chineză-engleză a Facultății de Litere din cadrul Universității Lucian Blaga, în orașul natal. Învață limba chineză dintr-a IX-a în afara școlii și i-ar plăcea să-și facă masterul chiar în China.

„Îmi setez obiective cât mai înalte”

Diana Velea, de la Colegiul Național Vasile Alecsandri din Galați, a susținut probele la română, istorie și geografie. Cel mai mult s-a pregătit pentru primele două - nu își stabilea un anumit număr de ore pe zi -, căci la geografie știa în mare parte materia, în urma participării la olimpiada națională.

Media 10 a fost o țintă pentru ea. „În general, îmi setez obiective cât mai înalte, asta m-a motivat de-a lungul anilor să învăț și să-mi depășesc limitele”, spune Diana. „La olimpiada națională de geografie m-am calificat din clasa a VIII-a în fiecare an, am participat și la barajul pentru etapa internațională. Așa am dezvoltat această mentalitate: încerc să ating cel mai înalt obiectiv pe care mi l-aș putea propune”.

Geografie va studia și la facultate; deja a fost acceptată la o universitate din Olanda. „Îmi place geografia, pentru că mă ajută să învăț informații din diferite domenii: geopolitică, mediu înconjurător, fenomene sociale precum migrațiile”, spune absolventa despre alegerea ei.

„Am lucrat câte puțin în fiecare zi”

O altă elevă care și-a dorit să aibă media 10 la Bac este Miruna Savin, absolventă anul acesta a Colegiului Național Iași. A lucrat foarte mult și, spune ea, știa că poate obține nota maximă, dacă își propune. În plus, voia să intre fără griji la o facultate de informatică, unde nu se mai dă admitere anul acesta, ci se organizează concurs de dosare.

„În liceu am lucrat constant, nu au fost capitole la mate sau fizică la care să nu fiu atentă, pentru că s-ar fi adunat lacune și ar fi fost mai greu de recuperat”, explică Miruna. „Am lucrat câte puțin în fiecare zi, și în weekend, deci nu s-au adunat multe informații exact înainte de Bac”.

Cerințele la fizică i s-au părut accesibile, iar la matematică a fost un subpunct la ultimul subiect pe care-l consideră mai complicat, dar i se pare firesc să existe și așa ceva, „ca să se facă o diferență între elevii foarte buni și ceilalți”.

Cu toate că a urmat un profil de matematică-informatică, subiectele la limba română le-a rezolvat așa cum se așteptau profesorii corectori. Și a luat 10. N-a învățat niciun eseu pe de rost, ci doar niște puncte-cheie, ordonate chiar de ea.

Pregătire și în afara școlii

Ioana Lovin, absolventă a Colegiului Național Alexandru Ioan Cuza din Focșani, și-a sunat mama imediat ce și-a văzut notele. Aceasta s-a bucurat și mai tare decât ea. La română, Ioana a avut cele mai mari emoții, însă „a picat pe subiect”. La română a și lucrat cel mai mult, pentru că erau multe opere de repetat; a fost singura materie pentru care s-a pregătit suplimentar, în afara școlii. A simțit nevoia din cauză că s-au desfășurat orele online, altfel crede că n-ar fi fost necesar.

În ce privește proba la istorie, i s-a părut destul de dificilă, iar la geografie a studiat cu plăcere și se simțea gata să rezolve orice.

„M-a ajutat că am ales materii care mi-au plăcut, că am învățat cu drag și m-am concentrat asupra procesului de pregătire pentru examen”, spune ea. „E important să învățăm constant, nu în ajun”.

Încă se gândește ce facultate să aleagă, acum prima opțiune e cea de limbi străine din București, unde ar putea să studieze engleză-germană sau engleză-franceză.

„Am învățat din timp fiecare lecție”

Teodora Șerban, de la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău, a dat Bacalaureatul la română, istorie și logică. La română credea că e imposibil să iei 10, dar când a văzut subiectele, le-a considerat accesibile. „La istorie mi s-au părut puțin mai grele decât la simulare, eseul a avut o cerință la care trebuia să te gândești mai mult, nu era un răspuns direct. Iar la logică subiectele au fost chiar ușoare”, spune Teodora. Pentru istorie a depus cel mai mult efort. „Am învățat din timp fiecare lecție”.

Este unul dintre elevii care au luat media 10, deși nu și-au propus. „Prima oară am crezut că am greșit codul. I-am rugat pe mama și pe un prieten să verifice”. Teodora urmează să dea admitere la Academia de Poliție.

„Nu am făcut meditații la nicio materie”

În județul Cluj, trei elevi au obținut media 10 la Bac, iar printre aceștia se numără și Ancuța Ioana Crișan, de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca. Tânăra se mândrește cu reușita ei și, pentru Libertatea, a povestit despre procesul de învățare. S-a bazat pe materia parcursă la școală, nu pe meditații.

Întrebată cum i s-au părut subiectele la proba de la limba și literatura română, ea spune că au fost ușoare și că s-a bucurat mult pentru subiectul doi, preferatul ei.

„Cred că nu se aștepta nimeni să se dea «Moara cu noroc», mai ales că s-a dat și la simulare. Până acum, din câte am înțeles, nu s-a mai întâmplat așa ceva.

Până la urmă, materia era parcursă și nu pot să spun că a fost ceva care ne-a surprins sau care ne-a luat pe nepregătite. Și subiectul doi, cu poezia, a fost exact ceea ce speram eu să se dea. Mie îmi place foarte mult să scriu și să compun poezii. Pentru mine a fost subiectul ideal”, a transmis Ancuța, care spune că nu a avut nevoie de pregătire suplimentară pentru Bac.

„Nu am făcut meditații la nicio materie. M-am bazat atât pe orele online și pe materia făcută la clasă, cât și pe materialele pe care le aveam din exterior, diferite culegeri pe care le-am achiziționat... tot așa, cu pregătire pentru Bacalaureat, surse de pe YouTube, am ascultat diferite piese cu teoria de la limba română redată succint, acestea te ajută într-un fel să rememorezi detaliile importante”, a mai explicat ea în interviu.

Absolventa cu 10 la Bac recunoaște că scrisul este una dintre pasiunile ei de mică.

„Scriu aproape de când mă știu, în diferite forme. Acum aș modifica foarte mult la stilul pe care îl aveam acum câțiva ani. Am început să scriu de la o vârstă fragedă, când eram mică recitam poezii și, pe parcursul anilor, am început să îmi dezvolt această pasiune. Acum scriu poezii, câteva le-am publicat și pe contul meu de Instagram. Momentan, le păstrez pentru mine, nu le-am publicat într-o carte încă”, a mai susținut ea.

Referitor la planurile de viitor, Ancuța Ioana Crișan se gândește să urmeze cursurile unei facultăți în România, chiar la Cluj.

„Având în vedere rezultatele pe care le-am avut, urmează să-mi evaluez opțiunile. Oscilez între marketing, business și tot ce ține de domeniul acesta. O să văd în perioada aceasta ce o să fac aici, în țară. Nu m-am gândit la o facultate din București sau din afară, eu sunt din Cluj și acest oraș e unul plin de posibilități”, a mai spus tânăra.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!