Cum a trecut la vot bugetul Iașiului, cu țipete și acuzații de trădare. Fostul consilier USR, aliat cu PNL și ajuns viceprimarul lui Mihai Chirica, a jucat un rol-cheie

Comentează
Arhiva foto

Pentru al doilea an la rând, aprobarea bugetului municipiului Iași a stat în votul unui consilier care a schimbat taberele: viceprimarul Cezar Baciu, dat afară din USR după ce în 2022 a votat bugetul municipiului împotriva liniei partidului. Doar că anul acesta, într-o ședință de miercuri plină de acuze de netransparență și cu certuri, alianța PNL-PMP-Cezar Baciu a stat cu emoții până în ultima clipă. În ziua în care s-a votat bugetul, instanța era așteptată să se pronunțe definitiv în procesul Baciu-USR, iar dacă pierdea procesul, își pierdea și dreptul de vot, și majoritatea.

Încă de la primele discuții despre bugetul Iașului în spațiul public, organizațiile nonguvernamentale din capitala Moldovei au acuzat atât Primăria condusă de Mihai Chirica și majoritatea PNL-PMP cât și opoziția USR și PSD de lipsă de transparență și de faptul că nu a existat nicio dezbatere publică despre buget cu societatea civilă.

„Adoptarea bugetului orașului trebuie să fie o prioritate pentru decidenții locali, dar nu în lipsa dezbaterilor reale și a respectării principiilor transparenței decizionale. Suntem îngrijorați de nerespectarea unor principii de transparență decizională și de faptul că reprezentanții Primăriei Municipiului Iași confundă procesul dezbaterii publice, implicarea cetățenilor în formularea unor observații sau propuneri de modificare a proiectului de buget cu un demers de colectare de propuneri de idei/sugestii pentru buget din comunitate (lansat înainte de publicarea bugetului)”, au spus reprezentanții CIVICA Iași, unul dintre cele mai vizibile ONG-uri pe plan local.

Procesul de adoptare a bugetului a continuat însă la foc rapid, fiindcă exista o miză importantă: pe 18 ianuarie, ziua în care s-a votat bugetul la Iași, Curtea de Apel era așteptată să se pronunțe definitiv în cazul excluderii lui Cezar Baciu din USR. PSD și USR au cerut amânarea votului pentru ca bugetul să poată fi dezbătut și pentru ca situația legală să fie clarificată, însă ședința propriu-zisă a avut loc în ciuda protestelor. Dacă ar fi pierdut procesul, Baciu își pierdea calitatea de consilier local, implicit pe cea de viceprimar, și nu mai putea asigura majoritatea necesară trecerii bugetului.

După ore de vot pe amendamente, bugetul Iașului a trecut prin votul viceprimarului Cezar Baciu, care a primit și o veste bună de la instanță. După ce Tribunalul Iași îi respinsese contestația cu privire la excluderea din USR, Curtea de Apel a decis, în locul pronunțării așteptate, suspendarea procesului până la soluționarea unei alte spețe. În mod concret, magistrații ieșeni așteaptă decizia judecătorilor în procesul în care Cezar Baciu a atacat în instanță o decizie a Comisiei Naționale de Arbitraj a USR.

Cosette Chichirău, la ședința de buget „ați votat prin furt și înșelăciune”

Ședința de Consiliu Local a fost presărată de certuri. Inițial, USR și PSD au luat decizia de a participa la plen, deși Libertatea a scris că existau discuții că ar putea bloca votarea bugetului. La ședință s-a prezentat și deputata Cosette Chichirău de la USR, care i-a atacat pe viceprimarul Cezar Baciu și pe cei de la PNL, spunându-le că au furat voturile ieșenilor și i-au înșelat pe aceștia, pentru că nu i-au retras mandatul lui Baciu când a fost exclus din partid, ci l-au numit viceprimar până la soluționarea în instanță a procesului cu USR.

Cezar Baciu a părăsit sala în timpul discursului, iar când s-a întors Cosette Chichirău a țipat de mai multe ori la adresa acestuia „ești un hoț!”. La rândul lor, liberalii au atacat-o pe Chichirău spunându-i că „e greșit să ne faceți hoți și impostori”, iar viceprimarul Daniel Juravle i-a strigat că „nu mai jigniți oamenii, eu nu vă permit”. Întreaga scenă, care a durat circa 10 minute, poate fi urmărită pe canalul de YouTube al Primăriei Iași, de la minutul 10.45.

„Ne aflăm din nou în ipostaza de a vota bugetul Iașului, cel mai important proiect care se votează în fiecare an. În acest an avem o situație diferită deoarece bugetul se votează cam în ultima zi a termenului legal de dezbatere, dar iată în acest an o grabă fenomenală de a vota bugetul. Deciziile aprobate aici în ultimii doi ani cu 14 voturi din 27 s-au luat prin votul domnului Cezar Baciu, ex-USR; au fost luate prin furt și înșelăciune. Astăzi avem termen în procesul cu domnul Baciu, în apel, și tot astăzi printr-o incredibilă coincidență se votează și bugetul Iașului”, a spus Cosette Chichirău în plenul Consiliului Local.

Aceasta a spus că va contesta în instanță toate hotărârile de Consiliul Local aprobate cu majoritatea de 14 voturi din 27, unde a contribuit Cezar Baciu, și că îl va da în judecată pe acesta, solicitând ca daune toate salariile de viceprimar „încasate prin furt”.

Cum a ajuns Cezar Baciu viceprimar după „trădarea” USR-ului

În 2022 Iașul a fost la un pas să rămână fără buget, în contextul în care, la nivelul lunii mai, s-a ajuns la a treia încercare de votare a acestuia în plenul Consiliului Local. Alianței PNL - PMP îi lipsea un singur vot pentru a obține majoritatea necesară aprobării bugetului, care a venit în ultima clipă prin trădarea unui consilier USR, Cezar Baciu.

Răsplata pentru Cezar Baciu a venit imediat: a fost numit viceprimar, în timp ce USR l-au dat afară din partid, fapt care, conform legii, duce și la pierderea mandatului de consilier local și implicit a majorității partidului condus la Iași de Mihai Chirica și Costel Alexe. Însă Baciu a contestat excluderea din partid în instanță, iar majoritatea PNL-PMP-Cezar Baciu a rezistat pe toată perioada anului 2022.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
00:11
Trump spune că SUA ar putea rămâne în Iran și „păstra petrolul”, după modelul acordului încheiat cu Venezuela
13 sept.
Alegeri parlamentare în Suedia: Blocul de stânga conduce în sondaje, în timp ce dreapta populistă pierde teren
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
13 sept.
Premieră istorică în Marea Neagră: Ucraina susține că a distrus o dronă navală rusească în primul duel direct între ambarcațiuni fără echipaj
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
13 sept.
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
13 sept.
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Arhiva foto
13 sept.
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă