Peste 133.000 de cazuri de infecții respiratorii 

În perioada 20-26 ianuarie 2025, au fost raportate 133.635 de cazuri, în creștere cu 6,5% față de săptămâna precedentă, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

De la debutul sezonului gripal, s-au înregistrat 22 de decese. Mai mult, un copil de 3 ani din Argeș, nevaccinat și cu afecțiuni preexistente, a murit din cauza gripei. 

Cele mai multe cazuri de gripă clinică au fost raportate săptămâna trecută în București (1.794), Cluj (1.147), Brașov (575), Prahova (510), Constanța (467), Iași (457), Sibiu (455) și Alba (410).  

Până la 26 ianuarie, 1.138.318 persoane s-au vaccinat antigripal, dintre care peste 1,1 milioane fac parte din categoriile de risc. 

Ministerul Sănătății recomandă vaccinarea antigripală, în contextul stării de alertă epidemiologică. Alte măsuri sunt izolarea la domiciliu în caz de simptome și evitarea contactului cu persoanele bolnave.

Putea fi declarată stare de alertă epidemiologică mai devreme?

Pe 30 ianuarie 2025, Ministerul Sănătății a anunțat că se introduce starea de alertă epidemiologică, pentru limitarea răspândirii infecțiilor respiratorii, inclusiv a gripei. 

Asta s-a întâmplat din cauza creșterii rapide a infecțiilor respiratorii și a cazurilor de gripă. 

Alegerile din România au fost influențate de Moscova, care s-a pregătit cu mult timp înainte: „Arta întunecată a Rusiei de a stabili voturile”
Recomandări
Alegerile din România au fost influențate de Moscova, care s-a pregătit cu mult timp înainte: „Arta întunecată a Rusiei de a stabili voturile”

Medicul epidemiolog Emilian Popovici a răspuns întrebărilor adresate de Liberatatea legate de evoluția sezonului gripal.

„Starea de alertă se declară la nivel local, județean sau național atunci când analiza factorilor de risc indică necesitatea amplificării răspunsului la o situație de urgență pentru o perioadă limitată de timp care nu poate depăși 30 de zile.”, a spus medicul epidemiolog.

„Declararea stării de alertă epidemiologică în acest caz s-a făcut la un vârf de incidență al îmbolnăvirilor, deci în mod corect. Dar, cu siguranță, era binevenită, în perioada anterioară de timp, o insistență semnificativ mai mare axată pe informarea populației cu privire la măsurile specifice și nespecifice de prevenire a infecțiilor respiratorii, inclusiv a gripei.”, a precizat dr. Emilian Popovici pentru Libertatea.

Stare de alertă epidemiologică în România. Măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii cu gripă. Epidemiolog: „Gripa poate acționa ca un ucigaș ascuns” | Interviu
Dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie – Foto Facebook

Cu toate acestea, măsurile de prevenție în cazul acestor infecții, „nu pot bloca evoluția unei epidemii, dar pot reduce semnificativ numărul de îmbolnăviri și toate consecințele acestora, inclusiv decesele”, adaugă dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății române de Epidemiologie. 

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă scapă de arestul preventiv și au fost puși în libertate, în dosarul Nordis
Recomandări
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă scapă de arestul preventiv și au fost puși în libertate, în dosarul Nordis

Care sunt riscurile de complicații severe și deces în urma infectării cu gripă? 

Numărul cazurilor de gripă a ajuns la 10.950, săptămâna trecută. Medicii avertizau că secțiile de Terapie Intensivă sunt pline de copii care au boli ce pot fi prevenite prin vaccinare, așa cum este și gripa.

Asta pentru că din ce în ce mai mulți români refuză să se vaccineze sau să-și vaccineze copii.

Chiar dacă cele mai multe persoane care fac gripă se vindecă relativ repede, sunt și altele cărora gripa le pune viața în pericol.

„Există persoane care pot dezvolta complicatii ușoare până la severe, care pot pune viața în pericol, precum:

  • Pneumonie virală
  • Exacerbare a bolilor cronice preexistente: în special boli de inima și boli pulmonare
  • Miocardită, insuficiență cardiacă 
  • Afectarea SNC- encefalita 
  • Pneumonie bacteriană
  • Sinuzită
  • Otită medie.”, atrage atenția dr. Emilian Popovici.

Iar cea mai eficientă metodă de a preveni complicațiile este vaccinarea antigripală, mai ales la persoanele cu risc”, subliniază expertul.

Importante sunt și „măsurile nespecifice cunoscute de mulți încă din timpul pandemiei”, adică purtarea măștii, păstrarea distanței, spălatul frecvent pe mâini, evitarea aglomerațiilor.

Percheziții cu mascații acasă la generalul cu trei stele Cătălin Zisu, șeful logisticii armatei române
Recomandări
Percheziții cu mascații acasă la generalul cu trei stele Cătălin Zisu, șeful logisticii armatei române

„De asemenea, atât pentru prevenirea complicațiilor cât și pentru limitarea răspândirii virusului este importantă izolarea la domiciliu a bolnavilor pe perioada manifestării acute și limitarea contactului cu aceștia pe aceeași perioadă de timp.”, a adăugat medicul epidemolog.

Cum să limităm răspândirea gripei 

De la o săptămâna la alta, numărul infecțiilor respiratorii înregistrate în țara noastră a tot crescut.

Iar ce arată statisticile reprezintă doar vârful icebergului, pentru că nu toate cazurile ajung să fie determinate.

„Sunt câțiva factori care contribuie la posibilitatea limitării răspândirii unei infecții respiratorii în populație și anume: nivelul de educație pentru sănătate al populației care poate facilita înțelegerea necesității  aplicării măsurilor de protecție, informarea cu consecvență a populației de către autorități și accesibilitatea la măsura cea mai importantă de prevenire care este vaccinarea gripală.”, a explicat dr. Emilian Popovici, pentru Libertatea.

Gripa, „ucigașul ascuns”

Persoanele vulnerabile, precum copiii, vârstnicii și cei cu afecțiuni cronice, sunt cele mai expuse în fața virusului gripal.

„În mod deosebit gripa poate acționa ca un «ucigaș ascuns».” 

Dr. Emilian Popovici

„Categoriile populaționale cele mai afectate în timpul unei epidemii de gripă sunt vârstele extreme, respectiv copiii și vârstnicii precum și persoanele cu boli cronice la care în mod deosebit gripa poate acționa ca un “ucigaș ascuns”, fiindcă diagnosticul de gripă nu apare pe certificatul de deces, dar gripa este cea care duce la apariția complicațiilor și a destabilizării bolii de fond, care în final generează decesul.”, subliniază vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie.

Mai mult, în cazul acestora, vaccinarea este cel mai eficient mijloc de prevenire a gripei.

„Vaccinul previne îmbolnăvirea, spre deosebire spre exemplu de vaccinarea SARS CoV 2 care previne mai mult formele grave. După vaccinarea gripală protecția apare după 2 săptămâni, odată cu instalarea titrului protector de anticorpi. Deci în aceste 2 săptămâni este necesară o atenție sporită din partea persoanei vaccinate pentru a nu contracta boala.”, explică epidemiologul Emilian Popovici.

Izolarea la domiciliu

Dr. Emilian Popovici recomandă izolarea la domiciliu atunci când apar primele simptome. De aceea, este important ca părinții să nu trimită copiii bolnavi la școală, așa cum ne sfătuiește și Ministerul Sănătății.

„Odată apărute simptomele, se recomandă evitarea contactului cu alte persoane pentru a se limita răspândirea bolii, contactarea medicului de familie și urmarea strictă a indicațiilor terapeutice precizate de acesta”, a concluzionat epidemiologul.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Alexandru Papadopol și Cristiana Luca, iubita lui cu 19 ani mai tânără, se căsătoresc acum! Primele imagini de la cununia civilă. Uluitor cine sunt nașii
Viva.ro
Alexandru Papadopol și Cristiana Luca, iubita lui cu 19 ani mai tânără, se căsătoresc acum! Primele imagini de la cununia civilă. Uluitor cine sunt nașii
Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană
Jocurile lui Trump și România. Cum am putea profita, în loc să ne lamentăm: „Cele două tăișuri ale situației pot fi exploatate”
Adevarul.ro
Jocurile lui Trump și România. Cum am putea profita, în loc să ne lamentăm: „Cele două tăișuri ale situației pot fi exploatate”
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Avertizare meteo Cod Galben de frig și ninsori, în 12 județe. Vreme severă în următoarele zile
Observatornews.ro
Avertizare meteo Cod Galben de frig și ninsori, în 12 județe. Vreme severă în următoarele zile
Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică
HOROSCOP
Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI