Tragedia a avut loc în primele ore ale dimineții de duminică. În urma focurilor de armă trase în interiorul unei locații unde avea loc o petrecere rave (de muzică electronică), o tânără cu cetățenie italiană, în vârstă de doar 22 de ani, a fost ucisă. Alte cinci persoane au suferit răni grave și au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. În total, aproape 3.500 de oameni participau la eveniment.

Autoritățile din cantonul Aargau au desfășurat o operațiune de amploare pentru identificarea și prinderea atacatorului, dar au refuzat să declare unde a fost găsit suspectul, conform Blick, parte a trustului Ringier. În acest moment, anchetatorii iau în calcul varianta potrivit căreia suspectul reținut a acționat singur. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs atacul, precum și pentru clarificarea motivului care a stat la baza acestei violențe extreme.

Echipele de criminaliști care au analizat scena crimei au evaluat mai multe ipoteze de lucru încă din prima zi. Printre pistele investigate de polițiști se numără un atac armat în masă fără o țintă predefinită, un posibil act cu caracter terorist sau un mobil de natură infracțională încă necunoscut.

Cartușele recuperate de anchetatori sunt de două calibre diferite. Această descoperire sugerează că în atac au fost folosite două tipuri de arme de foc — cel mai probabil un pistol și o armă cu un calibru mai mare, posibil o pușcă de asalt. Ancheta este în plină desfășurare, iar bărbatul de 43 de ani urmează să fie audiat de procurori.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.