Teatru pentru ochi închiși și glasuri mute. O artistă-păpușar a creat primul spectacol pentru copiii cu dizabilități: „Noi facem apel la părinți să-i lase pe scenă, dacă vor”

„Mi-am spus: trebuie să reușesc. Dacă nu s-a făcut niciodată un astfel de spectacol pentru copiii cu diverse dizabilități, cineva trebuie să o facă și aia trebuie să fiu eu”, spune artista Oana Popa, într-un interviu pentru Libertatea.

După ce activitatea lor a fost blocată o perioadă de creșterea numărului de cazuri de COVID, Oana și colegii săi actori vor să se reîntoarcă pe scenă. Au strâns din nou donații, însă mai au nevoie de 1.000 de lei pentru a acoperi o parte dintre costurile necesare pentru a folosi o sală de la Teatrul În Culise, unde vor juca la sfârșitul lunii decembrie.

De la teatru la jurnalism și din nou la teatru

În vârstă de 45 de ani, Oana Popa a avut toată viața teatrul în casă, chiar dacă pentru o perioadă a cochetat cu jurnalismul. Tatăl ei este regizorul Grigore Popa, fondatorul Teatrului Podu, primul teatru independent din România. 

Recomandări

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

La 13 ani, Oana s-a dus la Unifun, primul post de radio independent din România. Se întâmpla în 1990, când pe străzile Capitalei încă mirosea a praf de pușcă după Revoluție. O ușurare pentru Grigore Popa, care nici nu voia să audă că fiica lui i-ar putea călca pe urme.

Încăpățânată fiind însă, după liceu, a dat admiterea la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică fără să le spună părinților. UNATC abia înființase departamentul păpuși-marionete și a intrat prima acolo.

Când totul pornește dintr-o frustrare

Ideea unui spectacol de păpuși complet accesibilizat pentru copiii cu dizabilități i-a venit dintr-o frustrare, după ce pandemia de COVID-19 a închis tot, orașe și țări, și nu a mai putut derula proiectul „Școala de joacă” pe care l-a creat, prin asociația pe care o conduce, în 2012. Aici, cei mici fac educație prin teatru și joacă și participă la diverse ateliere, care-i ajută să-și dezvolte abilitățile într-un mod mai relaxat. Două zile pe săptămână, în weekenduri, pe porțile școlii de joacă intrau și copiii cu dizabilități, într-o terapie win-win cu copiii „tipici”.

O perioadă, a lăsat baltă proiectul, chiar dacă mintea ei a căutat continuu soluții pentru a-l repune pe picioare. Studentă atunci la master, la specializarea regie teatru de animație, Oanei i-a venit ideea.

Recomandări

Cum poate fi redus deficitul bugetar fără creșteri de taxe. Soluțiile economiștilor: tăierea investițiilor inutile, taxarea inversă la TVA, eliminarea unor de programe de stat

„În pandemie, în primul lockdown, m-au sunat foarte mulți părinți de copii cu dizabilități. Nu-și mai permiteau să-i ducă la terapie, la Școala de joacă nu se mai putea face. Și atunci mi-am dat seama că cea mai bună terapie pe care o pot oferi acestor copii este un spectacol accesibilizat în totalitate”, povestește Oana Popa.

Un buget de aproape trei ori mai mare

A cerut ajutorul Ruxandrei Mateescu, președinta Asociației Supereroi printre noi, cea care a pornit „Filmele Olgăi”, o serie de filme adaptate senzorial pentru copiii cu deficiențe neuro-cognitive și senzoriale. În timpul unor astfel de proiecții, în sălile de cinema, nivelul sonorului este mai scăzut, luminile rămân permanent aprinse, iar copiii sunt lăsați să se plimbe printre scaune.

Oana a strâns în jurul ei o mică echipă de absolvenți UNATC și a creionat spectacolul „Închide ochii și ai să vezi mai bine”. L-au jucat prima dată la UNATC, dar l-au dus apoi și pe scenele unor teatre independente, în Grădina Botanică și la câteva festivaluri.

Spectacolul spune povestea unei semințe care încearcă să afle ce fel de sămânță este. Cunoscând pe drumul său tot felul de alte personaje, sămânța învață despre iubire, empatie, despre dăruire, grijă și speranță.

Recomandări

Scrisoarea trimisă de un miner din Praid care a anticipat dezastrul: „Suntem bărbați, dar ne e frică. Am gânduri negre, mi-e teamă că vor deveni realitate”

Spectacolul a costat aproape 5.000 de euro, bani strânși exclusiv din donații în doar câteva săptămâni. Un buget de trei ori mai mare decât al unui spectacol normal, pentru că implică și partea de accesibilizare.

Toată recuzita și întregul decor sunt făcute manual

Totul, de la decor până la păpuși, a fost făcut manual. Inclusiv materialele au fost alese cu foarte multă atenție astfel încât să nu conțină ceva ce le-ar afecta celor mici sensibilitățile, explică artista.

Un copil cu dizabilități nu percepe culorile decât într-o anumită ordine. La păpuși, de exemplu, am fost atenți cum folosim anumite lipiciuri, care sunt toxice, și cum să le acoperim. Pentru că la copiii nevăzători trebuie să te duci cu păpușile și să-i lași să pună mâna pe ele și să le cunoască.

Oana Popa, artistă-păpușar:

„A fost totul ca un rollercoaster”, rezumă Oana Popa cei aproape doi ani în care a lucrat la crearea spectacolului.

O poveste spusă în mai multe limbi

Nu doar decorul și recuzita au reprezentat o provocare, ci mai ales modul în care a fost „tradusă” povestea.

„Îmi place să spun că vorbim limba română pe scenă și în sală ajung șapte limbi străine. Nu sunt limbi străine. Spectacolul este creat pentru publicul larg, dar prin ritmul de joc, prin decor, prin cum cade lumina și cum este interpretat în timp real, toate astea fac ca limba noastră română de pe scenă să ajungă la fiecare pe înțelesul lui”, explică artista.

Replicile și cântecele actorilor sunt interpretate, dintr-o parte a scenei, în limbaj mimico-gestual, în timp real, pentru copiii cu deficiențe de auz. În partea cealaltă are loc interpretarea narativă, pentru nevăzători.

Zeci de surzi s-au ridicat și au cântat împreună cu actorii

Pentru a fi mai ușor pentru cei mici, artiștii au făcut un soi de geometrie a sălii. De exemplu, copiii cu deficiențe de auz sunt așezați în fața interpretului mimico-gestual, nevăzătorii stau cât mai aproape de boxe, în timp ce cei aflați în scaune rulante au locurile asigurate pe rândurile din față.

La „Închide ochii și ai să vezi mai bine”, luminile rămân aprinse și micii spectatori se pot plimba prin sală oricât vor, ba chiar să urce pe scenă și să mișune printre actori.

„Pe ei trebuie să-i lași să se plimbe de colo-colo, pentru că fiecare are tantrumul lui, reacționează diferit. Poate să urce cu tine pe scenă, tu trebuie să-ți vezi de treaba ta și să joci în continuare. Provocarea e foarte mare. Noi facem apel la părinți să-i lase să se simtă bine, să vină pe scenă, dacă vor, noi suntem pregătiți pentru asta”, spune Oana.

La niciuna dintre reprezentații nu s-au întâmplat astfel de lucruri, afirmă artista. S-a întâmplat, în schimb, ca 70 de persoane fără auz, câte erau în sala de spectacol, să se bucure atât de mult de ce au văzut pe scenă încât să se ridice de pe scaune și să cânte la finalul piesei, odată cu actorii.

„Ei nu sunt muți, sunt surzi. Și vorbesc așa, un pic mai înfundat. S-au ridicat în picioare. Eh, să vezi 70 de oameni că se ridică și să știi că sunt surzi și fac odată cu tine coregrafia asta…”, își amintește Oana Popa.

„Educăm un public virgin”

Dacă o întrebi de ce s-a luptat atât de mult să creeze acest spectacol, deși toți i-au spus că e nebună, Oana ridică din umeri: „E un pas spre normal”, spune ea.

„Acești oameni nu pot intra într-un teatru, pentru că spațiul este inaccesibil lor. Nevăzătorii nu au parte să se ducă nici măcar la film. Pentru că nu văd. Dar dacă este cineva care le spune în ureche ce se întâmplă pe scenă, ce culoare are decorul, ce culoare are nu știu ce personaj, cum e făcut – în timpul ăsta ei își pot imagina. Odată cu acest proiect, noi educăm un public virgin”, afirmă Oana.

Statul român a rămas în urmă cu facilitățile pentru persoanele cu dizabilități

România s-a angajat încă din 2006, printr-o convenție a Uniunii Europene, să accesibilizeze instituțiile. Această convenție stabilește că persoanele cu dizabilități trebuie să se bucure de aceleași drepturi ale omului ca orice altă persoană. Avem și o lege care spune că autoritățile au obligația să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la evenimentele educative, culturale, sportive și turistice.

Țara noastră a rămas însă în urmă cu respectarea acestor norme. O spun cifrele.

Un raport al Ministerului Muncii arată că din peste 1.000 de primării, muzee, biblioteci, săli de sport și de spectacole din țară verificate în 2019, doar în jur de 10% și-au accesibilizat clădirile pentru persoanele cu handicap fizic (rampe de acces, locuri de parcare speciale etc.) și pentru cele nevăzătoare.

76% dintre persoanele cu handicap nu au vizitat niciodată un monument istoric sau un sit arheologic, iar de vină este în mare parte capacitatea redusă de acces în instituțiile culturale, potrivit strategiei Guvernului privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2027.

„Există o prioritate foarte limitată acordată culturii pentru persoanele cu dizabilități în cadrul politicilor publice. (…) Instituțiile și scenele culturale sunt greu accesibile, oferta de evenimente și produse culturale legate de dizabilități este extrem de limitată, iar sprijinul pentru persoanele cu dizabilități ca producători de cultură este foarte redus. Spațiile de spectacol, muzeele și bibliotecile au probleme majore cu privire la accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități”, mai scrie în strategie.

Aceasta face referire și la folosirea limbajului mimico-gestual în spectacolele de teatru, precum și la examenele școlare, dar „mai sunt mulți pași de făcut” în direcția asta, notează Guvernul.

Teatrul incluziv din Timișoara

Oana Popa nu este singura care a încercat să găsească, pe cont propriu, o soluție pentru persoanele cu diverse tipuri de dizabilități. Teatrul independent Basca din Timișoara a jucat în această vară spectacolul „Fluturii sunt liberi”, care spune povestea unui tânăr nevăzător care încearcă să trăiască fără ajutorul mamei sale.

Spectacolul a fost difuzat online și a fost narat pentru persoanele nevăzătoare și tradus în limbaj mimico-gestual pentru surdomuți. Artiștii timișoreni au creat și un ghid de accesibilizare a spectacolelor.

Pentru acest „Fluturii sunt liberi”, Teatrul Basca a primit premiul British Council la Gala UNITER – „Teatru pentru incluziune socială și comunitate”.

Vor să se întoarcă pe scenă

În toamnă, pandemia i-a împiedicat din nou pe artiști să joace. Acum, odată cu scăderea ratei de infectare, vor să se întoarcă pe scenă. Dar nu au bani.

„Deși există teatre de stat care au buget pentru accesibilizarea proiectelor culturale, nu vor să facă asta, pentru că este costisitor”, crede Oana Popa.

Când a scos spectacolul din UNATC și a încercat să-l ducă pe scenele teatrelor de stat, s-a lovit de sumele mari cerute de acestea pentru chiria sălii – de ordinul miilor de euro. Sume pe care Oana și echipa ei nu le pot suporta din bilete, pentru că persoanele cu dizabilități au acces gratuit.

Oana a început campania de donații pe pagina sa de Facebook și are nevoie de 1.000 de euro pentru costurile sălii la Teatrul În Culise, precum și pentru logistică, pentru cinci reprezentații. A strâns o parte din bani și mai are nevoie de 1.000 de lei. Primele reprezentații vor avea loc pe 28, 29 și 30 decembrie.

„Acum, dacă tata ar vedea ce hal de ignoranță există în teatru, cred că ar muri cu toți directorii de teatru de gât”, spune Oana Popa.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro