Pe 10 aprilie 1912, Titanicul a ridicat ancora din portul Southampton, Marea Britanie, în jurul orei 13.30 după- amiaza, pe o vreme liniştită, începând marea călătorie a acelor timpuri. Cele 2.208 de suflete aflate la bord, dintre care 1.309 pasageri şi restul – membri ai echipajului, urmau să traverseze Atlanticul şi să ajungă în SUA, la New York. Călătoria de vis – pe vas erau organizate baluri şi dineuri de gală şi jocuri – s-a transformat în scurt timp într-una de coşmar.
Pe 14 aprilie, când Titanicul naviga în apele reci ale Oceanului Atlantic, la ora 23.39, un strigăt a sfâşiat tăcerea nopţii, anunţând dezastrul aflat la câteva sute de metri distanţă: “Aisberg drept în faţă!”. Primul ofiţer Murdoch a ordonat o întoarcere rapidă spre stânga, dar nu a putut evita coliziunea cu enorma bucată de gheaţă plutitoare. Puţin după miezul nopţii s-a dat comanda lansării la apă a celor 20 de bărci de salvare, care aveau capacitate doar pentru 1.178 de persoane.
La ora 2.10, pupa – partea din spate a vasului – s-a ridicat ameţitor, aruncând în apă oameni şi obiecte nefixate. După numai două ore şi jumătate, Titanicul, rupt în două, îşi începea ultima călătorie în întuneric. Doar 712 persoane au supravieţuit, restul de 1.496 găsindu- şi sfârşitul în apele îngheţate ale Atlanticului.
Acum, la 100 de ani de la scufundarea celui mai luxos pachebot al lumii, cel mai dramatic accident maritim va fi comemorat în lumea întreagă.
fotografii: National Geographic
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!