A fost numită de părinții ei după Julia Roberts. Actrița americană a jucat, în filmul „Mona Lisa Smile”, personajul Katherine Watson, profesoară de arte la Colegiul de arte liberale exclusiv pentru fete Wellesley. Acolo unde Julia din Galați este azi studentă în anul patru. Poate fi doar o coincidență simpatică sau semnul unei predestinări.

Julia a fost admisă la prestigiosul colegiu american din Boston după ce a scris un eseu despre femeile din familia sa și viața lor în comunism. Acum românca ajută alți elevi români să ajungă la marile universități de peste Ocean.

„Deci, buni, fă-mi pe plac puțin. Cum era pe-atunci?”. Începe să râdă.

Bunica răspunde: „A trebuit să merg pe jos cinci kilometri cinci zile pe săptămână timp de patru ani ca să ajung la școală. Eram singura fată din clasa mea. Să ne așezăm în spațiu și timp. Era 1957, când comunismul abia prindea rădăcini în România. Deși începuseră să existe școli publice și la țară, dacă voiai să mergi la liceu, trebuia să cauți instituțiile posibile din cel mai apropiat oraș, de aici cei cinci kilometri parcurși pe jos”.

Acesta este un fragment din „Femeile care m-au făcut femeie”, eseul pentru admitere la Wellesley College al Juliei Boca.

Neuroștiințe și psihologie este specializarea pe care o are la Wellesley College din SUA. A absolvit în 2017 liceul din Galați la mate-info bilingv, crezând că niciodată nu se va prinde de ea nimic din științele exacte. Voia științe politice, cu gândul ăsta a plecat în America. Doar că acolo și-a descoperit adevărata pasiune pentru STEM (Science, technology, engineering, and mathematics – științe, tehnologie, inginerie, matematică).

Și sora ei e în America

La fel și sora ei, care plecase la studii în SUA cu trei ani înaintea ei: fostă elevă de filologie, cu umbra unei corigențe la muchie la economie, care astăzi este analist financiar la o mare companie americană. Cum de au putut trece de la „Uman” la specializări tehnice?

Julia s-a gândit mult la asta și în pragul absolvirii celor patru ani de facultate are un răspuns: „Este foarte curios pentru că, spre exemplu, la mate-info bilingv am făcut toate materiile posibile, asemănător cu ce fac azi. Diferența este că la Wellesley mi s-au oferit resurse, profesori, materiale și oportunități să-mi dau seama cum să mă raportez la subiectul respectiv și cum să-l învăț”, spune tânăra.

„Cum adică facultate de fete?”

A avut mai multe șocuri când a ajuns la facultate în SUA. Primul a fost că va studia la un colegiu exclusiv pentru femei și din 2015 și persoane transgender. De ce în secolul XXI al incluziunii sociale să ai o școală segregată pe gen?

Viața într-un colegiu de fete din SUA a unei tinere din Galați: „Părea că toate sunt așa deștepte”
Visul american al Juliei

„Cum adică facultate de fete? Mi se părea o gândire de Evul Mediu. Dar nu este”, spune Julia. Comunitatea feminină de la Wellesley a transformat-o. „Când am plecat nu-mi plăcea să vorbesc dacă erau bărbați în cameră, mi se părea că mă judecă, că n-o să vadă în mine o femeie inteligentă care are ceva de adus în discuție. Când am ajuns la Wellesley, lipsa vocii masculine din cameră m-a încurajat să vorbesc, să-mi fac vocea auzită, să nu mai fiu timidă și să nu-mi mai pese de ce cred oamenii despre ce zic sau cum mă comport”.

Un colegiu care formează „liderii de mâine, nu pe soțiile lor”

Colegiul Wellesley face parte din grupul The Seven Sisters Colleges, formate din mai multe astfel de instituții de învățământ, înființate în 1800 să ofere o educație specifică femeilor. Un fel de pension, fiindcă învățau cum să organizeze o gospodărie și cum să fie soții bune.

„Am crezut că vin într-un loc care va forma liderii zilei de mâine, nu pe soțiile lor”, le spunea revoltată profesoara de arte Katherine Watson, interpretată de Julia Roberts în filmul „Mona Lisa Smile” („Zâmbet de Monalisa”). Ea încerca să le facă pe studentele din anii 50 să pună la îndoială statutul gata șlefuit de societate al femeii din umbra bărbatului.

Cu patru ani înainte de premiera din cinematografe, un bebeluș din Galați, România, era botezat după Julia Roberts. „Este un fapt pe care nu pot să mi-l explic din viața mea: tata m-a numit după Julia Roberts, dar nu pentru că văzuse filmul. Cred că a fost «meant to be» (predestinat)”, râde astăzi Julia, studentă la Wellesley.

A văzut filmul înainte să ajungă la facultate și a speriat-o puțin. „Părea că toate fetele astea sunt așa deștepte și mă întrebam de ce m-au acceptat, pentru că nu credeam că intru în tiparul lor. Dar ajungi să îți dai seama că și tu ai un rol în tot sistemul american”, spune românca astăzi, la 23 de ani, mândră că este aproape absolventa unui colegiu prin care au trecut Hillary Clinton și Madeleine Albright (prima femeie care a ocupat funcția de secretar de stat al SUA între 1997 și 2001). De la noi a mai urmat cursurile Wellesley fostul ministru de finanțe, Ioana Petrescu.

„Veneam din România cu toată rușinea din lume”

Așa cum a reușit Julia Roberts în film să le arate studentelor că pot fi stăpâne pe destinul lor, comunitatea din viața reală de la Wellesley a ajutat-o pe româncă să scape de teama de a fi ea însăși. „Profesoarele și toate prietenele mele nu au niciun sentiment de rușine. Eu veneam din România cu toată rușinea din lume. Două lumi diferite. Acum știu cum să mă comport, cum să negociez, să nu-mi fie teamă că sunt o femeie care are ceva de spus, care vrea să ajute la educația copiilor și vrea să se facă ascultată”, a spus tânăra pentru Școala 9.

Continuarea articolului, cu sfaturi despre cum să aplici la universitățile americane, pe Școala 9.

Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Playtech.ro
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Observatornews.ro
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Știrileprotv.ro
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good