Viața unui argentinian după 3 ani petrecuți în România: încântat de oameni și locuri, îngrozit de războiul de la graniță. „E vorba despre viitorul rasei umane”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Juan Pablo Passaglia și-a adus aminte că a venit în „țara lui Dracula", amuzându-se acum pe seama cunoștințelor sale. A ajuns să se bucure de locurile pe care le-a văzut și de bunătatea românilor.
Juan Pablo Passaglia a venit în România, la 12.000 de kilometri distanță de casă, după ce a jucat doar în Argentina natală și în Chile, iar în trei ani nu doar că a văzut toată țara „de adopție", ci și a trăit în toate cele trei provincii istorice, Moldova, Transilvania și Muntenia. A început la Iași, unde a stat doi ani, la Poli, apoi a trecut jumătate de an la Arad, la UTA, pentru ca din ianuarie 2022 să ajungă la Târgoviște, la Chindia.
Este fan București, este impresionat de frumusețile naturale ale României, de faptul că trăiește în liniște la graniță cu războiul. Tocmai de aceea îl aduce și pe Luis, tatăl lui, aici, mai ales că a mai fost de câteva ori în România.
Libertatea: Juan, ce-ți place cel mai mult la România?
Juan Pablo Passaglia: Țara e frumoasă, aveți munte, aveți păduri, aveți mare, aveți de toate. Mi-a plăcut și în Moldova, la Iași, un oraș foarte frumos, dar cel mai mult îmi place Bucureștiul. Și e Iașiul e mare, nu așa mare. Arad e drăguț, fanii mișto, îmi plăcea că și Timișoara era aproape, un oraș fain. În Târgoviște de-abia am ajuns, la ce volum mare de muncă am avut la echipa de club, n-am apucat să descopăr prea mult. Târgoviște e ca orașul meu natal, din Argentina, mă simt confortabil, îmi place că e aproape de București. La o oră și jumătate de mers cu mașina. Și aeroportul e aproape, vine tata la mine peste două săptămâni, e simplu.
- Ce știai despre România până să ajungi aici?
- Doar despre fotbal, că ați avut echipă mare în 1994, eram copil mic când am jucat contra voastră și m-ați făcut să plâng! Ne-ați învins și eliminat de la Campionatul Mondial, știam de Hagi, era un nume cunoscut pentru mine. Hagi e pentru voi, cum e Maradona pentru noi.
Pe urmele lui Dracula: "Ce mai face?"
- Despre țară ce știai?
- Cel mai faimos personaj era Dracula. (râde) Ce mai face?! Suntem țări îndepărtate, altceva nu știam.
- Ai aflat despre Dracula că este doar un personaj de roman și multă reclamă, practic?
- Da, clar. Am citit despre Vlad Țepeș, despre legende, despre istorie, atât despre lucrurile adevărate, cât și despre povești. Am înțeles că a locuit și la Târgoviște, uite că viața m-a adus aici.
- Ce părere ai despre români?
- Sunteți foarte deschiși, aveți ca peste tot oameni buni, oameni răi, dar eu am avut experiențe pozitive cu colegii, mulți vorbesc engleză, eu știu engleza, alții știu spaniola, ceea ce m-a surprins pozitiv. N-aș fi zis că știți limba spaniolă! Oricum, limba voastră nu este dificilă, avem multe cuvinte asemănătoare, chiar mi-a fost simplu să mă adaptez. De fapt, nu am nevoie de prea mult timp să mă adaptez.
- Cu mâncarea cum te împaci?
- Nu e chiar ciudată, și noi avem în Argentina feluri apropiate de ale voastre. Carnea e bună, îmi place niște chiftele, ciorba, totul e gustos.
Cum a scăpat de teama coronavirus
- Cum s-a derulat viața ta pe durata pandemiei?
- Am petrecut-o practic în România. Eram la Iași, la început, nu a fost dificil. Aveam doi argentinieni, stăteam în același cartier rezidențial, ne-am antrenat împreună, nu a fost atât de apăsător. Am continuat să trăim, chiar dacă departe de familie, de prieteni, de fotbal. Acum, totul pare undeva în trecut.
- Îți mai e teamă?
- Mi-a fost la început, că nu știam cu ce se "mănâncă". Nu știam ce naiba este, citeam toate știrile, care mă înfiorau. Apropo, prea multe informații, nici nu mai știi în ce să crezi! Și știi ce am decis.
- Ce anume?
- Într-o zi am decis să nu mai citesc decât o dată pe zi, maximum, altfel o iau razna. Și-mi alocam 10-15 minute, atât, apoi gata!
„E vorba despre viitorul rasei umane„
- Și-acum e războiul de lângă România, în Ucraina. Ce simți?
- E foarte trist… E cumplit. Să vezi cum oamenii se omoară. Pentru ce, pentru cine?! Eu nu pricep politica asta. Nici n-am fost în Ucraina, nici nu știu pe cineva acolo, dar îmi pare tare rău de acei oameni.
- Ți-e teamă că acest conflict ar putea escalada la nivel global?
- Ufff. Sper că nu! Doamne, nu m-am gândit până acum când m-ai întrebat! Ai băgat frica în mine, sper că nu se va ajunge la asemenea nebunie. Nu știu cine ia deciziile, e delicat, dar sper că și-au păstrat capul pe umeri. E vorba despre viitorul umanității, a rasei umane. Opriți naibii războiul și trăiți frumos! I-aș întreba pe liderii ăștia: dacă ți-ar fi ucis cineva drag, cineva din familie, ce ai simți?!
- Cum îți vezi viitorul?
- Mă văd continuând în România sau în Europa, un an, doi, dar nu mă mai gândesc prea mult la viitor. De doi ani am învățat să trăiesc exclusiv prezentul. Cu pandemia, cu războiul, nu mai ai viitor, hai să fim serioși! Eu mă bucur că e liniște în România, e un lucru uriaș, asta e minune.
