În cea de-a doua categorie se încadrează Mihaela Rădulescu, care a mărturisit că i-ar plăcea să mai aibă un copil, deşi nu şi-a programat acest lucru.

„Mi-am dovedit mie că sunt o mamă capabilă, adică lângă unul poţi să mai pui oricând unul”, a declarat Răduleasca la Antena 1, precizând că nu are de gând să revină cu normă întreagă în televiziune.

Altfel, presa din România scrie în aceste zile despre îndrăzneala vedetei de a cuceri un bărbat. De cele mai multe ori, ea este cea care face primul pas în înfiriparea unei relaţii. Înainte ca Elan Schwartzenberg să mărturisească pentru Playboy că a fost agăţat într-o discotecă de Răduleasca, Dani Oţil a făcut o declaraţie asemănătoare pentru Antena 2. “Ea a fost cea care a făcut primii 50 de paşi ca să fim împreună. Pot spune că Mihaela a vâslit în barca asta, dar nici eu nu am stat chiar degeaba”, spunea pe atunci Dani Oţil.

Cât despre relaţia cu Dani, Mihaela este foarte secretoasă şi a spus că a petrecut Ziua Îndrăgostiţilor la munte. „Am petrecut Valentine’s Day la o cabană la munte, cu câţiva prieteni. Ne-am simţit minunat, cu slănină şi ceapă. Nu e prea romantic, ştiu”, a zis Mihaela.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.