Ziua în care a-nceput coşmarul comunist! Astăzi se împlinesc 71 de ani de când guvernul Petru Groza a preluat guvernarea în România
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În ziua de 23 august 1944, în urma înţelegerii încheiate între România şi aliaţi, regele Mihai I, atunci în vârstă de 23 de ani, l-a arestat pe mareşalul Ion Antonescu, a scos România din alianţa cu Hitler şi a trecut-o de partea americanilor, englezilor şi ruşilor. La scurt timp, 1,5 milioane de soldaţi sovietici au pătruns în ţara noastră, în drumul lor spre vest.
O parte “a uitat” însă să-şi continue drumul şi a rămas aici. Conform statisticilor, cel puţin până pe 8 mai 1945, pe teritoriul României s-au aflat 80.000 de soldaţi, cu tot armamentul din dotare: tunuri, tancuri, avioane. Între 4 şi 11 februarie 1945, la Yalta, în Crimeea, a avut loc conferinţa patronată de cei trei lideri ai marilor puteri, Stalin, Churchill şi Roosevelt.
După o săptămână de discuţii, timp în care problema românească a fost doar amintită, s-a creat un cadru pentru Europa postbelică în partea ei răsăriteană, ocupată de Armata Roşie. România intra sub influenţa directă a sovieticilor în proporţie de 90%, iar cei 10% rămaşi reveneau aliaţilor occidentali.
Regele, ameninţat voalat cu pierderea Ardealului
În 1945, la sfârşitul lui februarie, A.I. Vîşinski, adjunctul ministrului de externe sovietic, i-a cerut regelui Mihai, în Palatul Regal, un guvern comunist în România. Regele a refuzat, amintind că la Yalta se discutase despre un anumit echilibru de putere politică la Bucureşti. Vîşinski a bătut însă cu pumnul în biroul regelui, spunând: “Yalta sunt eu!”.
Pentru a nu pierde iar Ardealul, în care ruşii se instalaseră confortabil, regele Mihai i-a cerut generalului Nicolae Rădescu, prim-ministrul din acel moment, să-şi depună mandatul. Apoi, la 6 martie 1945, a aprobat lista noului guvern, în fruntea căruia se afla dr. Petru Groza, preşedintele Frontului Plugarilor, dar, în fond, doar un alt om de-al comuniştilor.
La vremea respectivă, populaţia făcea confuzie în legătură cu titulatura de doctor a lui Petru Groza, în sensul că se credea că este medic. Nu era medic, ci doctor în filosofie, cu doctorat luat la Budapesta. Era considerat unul dintre cei mai culţi membri ai Partidului Comunist - partid care în 1944 număra doar 1.000 de membri. Guvernul lui Groza doar mima frontul politic naţional, deoarece, practic, era format doar din comunişti şi susţinători ai acestora.
Din acest motiv, Mihai I a intrat în “grevă regală”, refuzând să contrasemneze actele guvernamentale, şi a cerut demisia lui Groza la 20 august 1945. Petru Groza a continuat să-şi exercite însă guvernarea, folosind “jurnale ale Consiliului de Miniştri”, ce nu aveau nevoie de contrasemnătura regală.
Prima manifestaţie anticomunistă a avut loc în 1945
La data de 8 noiembrie 1945 a avut loc, la Bucureşti, un miting de susţinere a regelui şi de blamare a ocupaţiei sovietice, miting suprimat de comunişti şi soldat cu 11 morţi. A fost prima mişcare anticomunistă din istoria României. Revolta a avut un efect... minuscul: la conferinţa miniştrilor de externe ai marilor puteri, desfăşurată la Moscova, s-a stabilit, în decembrie 1945, deblocarea situaţiei de conflict dintre regele Mihai şi dr. Petru Groza, prin cooptarea în guvern a încă doi membri, reprezentanţi ai partidele istorice, PNL şi PNŢ. Regele a acceptat oferta. Pe 19 noiembrie 1946 a avut loc un simulacru de “alegeri libere”.
Atunci, Blocul Partidelor Democrate (BPN), condus de comuniştii lui Petru Groza, a condus o campanie electorală murdară, folosind tacticile de intimidare şi abuzuri împotriva partidelor PNL şi PNŢ.
1946: primele alegeri furate
BPD şi aliaţii lui nu au câştigat mai mult de 48% din totalul voturilor. Există estimări care apreciază că PNŢ ar fi câştigat, în realitate, suficiente voturi ca să formeze singur guvernul ori, în cel mai rău caz, în alianţă cu alte partide anticomuniste. Rezultatele oficiale consfinţeau însă victoria zdrobitoare a stângii: BPD avea 348 de mandate (379 cu tot cu ale aliaţilor), PNŢ, 32 de mandate, iar PNL, doar 3 mandate. Blocul Partidelor Democrate a câştigat alegerile parlamentare cu 69,81%. Acestora li s-a adăugat Uniunea Populară Maghiară, cu ajutorul căreia “scorul electoral” al forţelor procomuniste a urcat la 78,46%. A fost o victorie bazată pe principiul lui Stalin: “Nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. În aceste condiţii, abdicarea regelui, la 30 decembrie 1947, a venit de la sine. Iar la scurt timp după renunţarea la tron, Mihai I al României a luat drumul exilului.
Foto: Arhivele Naţionale ale României şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România
