Cătălin Botezatu, Gianina Corondan, Daniela Nane sau Mirela Vescan sunt doar câteva dintre vedetele care au adoptat filosofia de viaţă Kabbalah, iar mai nou a aderat la acest curent şi Alessandra Stoicescu. Vedeta va fi imaginea celei de-a doua colecţii de bijuterii Kabbalah – „Casting yourself in a favorable light” ce va fi lansată curând la Bucureşti de Thea Haimovitz, originară din Israel, dar cu origini româneşti.
Sandra a primit deja de la Thea o bijuterie-talisman din argint şi pietre semipreţioase care a fost creată special pentru ea pe care inscripţionat în ebraică mesajul „Connecting to the light”- („Conectare la lumină”, n.r.), util pentru succes în carieră şi afaceri.
Cea de-a doua colecţie de bijuterii creată de Thea şi va fi o linie specială, cu mesaje pozitive, care sunt benefice pentru persoanele care doresc să respingă energiile negative şi să atragă energiile pozitive. „Ca şi Feng Shui în Asia, Kabbalah se învaţă în şcolile din Israel, ba chiar se acordă burse de studiu celor care dovedesc un inters deosebit. Printre ideile de bază ale Kabbalaei se numără deprinderea de a nu-i judeca pe ceilalţi, de a oferi 10% din câştig pentru caritate şi de a nu alege scurtături în drumul spre succes”, spune Thea Haimovitz.
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mesajul astrelor pentru zodii, 27 aprilie 2024. Decizie grea pentru Taur. Schimbare pentru Capricorn
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 27 aprilie 2024. Decizie grea pentru Taur. Schimbare pentru Capricorn
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Știrileprotv.ro
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Observatornews.ro
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri
HOROSCOP
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI