La fel şi cei care culeg fructe sau plante medicinale. Iar cei care distrug băncile sau spaţiile verzi sunt pasibili de amenzi cuprinse între 200 şi 1.000 de lei.
Măsurile sunt valabile în toate parcurile, părculeţele şi locurile de joacă din sectorul 4.
Aceste măsuri au fost puse în aplicare și în sectorul 6 al Capitalei. De la începutul anului 2014, Poliţia Locală  a aplicat 1057 de sancţiuni în valoare de 147.310 lei bucureştenilor care nu păstrează curăţenia pe domeniul public.
De asemenea, este interzisă arderea neautorizată a oricărui tip de deşeu, indiferent de forma de proprietate a terenului pe care se face. Amenda pentru acest tip de contravenţie porneşte de la 200 de lei şi poate ajunge până la 1.000 de lei.

Și la Brăila s-au dat zeci de amenzi

În Brăila, autorităţile sancţionează de aproape doi ani persoanele care aruncă pe stradă coji de seminţe, însă, până acum, tot nu au reuşit să păstreze curăţenia oraşului.
„Deşi municipalitatea brăileană a depus eforturi considerabile pentru amenajarea şi renovarea locurilor de promenadă şi de agrement din oraşul nostru, mai multe persoane, în special tineri fără educaţie, consumă alimente şi sparg seminţe, aruncând cojile şi ambalajele pe domeniul public”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Locale.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Secretul pe care îl ascunde grupa de sânge. Ce spune despre personalitatea ta și ce trăsături dominante ai
FANATIK.RO
Secretul pe care îl ascunde grupa de sânge. Ce spune despre personalitatea ta și ce trăsături dominante ai
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Specia rară care a fost observată în pădurile României. E printre puținele animale de pe pământ care nu fac deloc zgomot
FANATIK.RO
Specia rară care a fost observată în pădurile României. E printre puținele animale de pe pământ care nu fac deloc zgomot
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Știrileprotv.ro
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Observatornews.ro
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri
HOROSCOP
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI