Un tânăr a fost inculpat pentru activităţi ostile Marii Britanii. Acuzatul ar fi fost recrutat de un serviciu secret rusesc pentru a incendia proprietăți ucrainene

 2 comentarii

Un tânăr britanic a fost inculpat pentru activităţi ostile statului, menite să avantajeze Rusia, inclusiv prin recrutarea altor persoane care să dea foc unei proprietăţi comerciale din Londra legate de Ucraina, relatează agenția de presă Reuters, preluată de news.ro.

Dylan Earl (20 de ani) a compărut sâmbătă în faţa Curţii de Magistraţi Westminster din Londra, fiind acuzat, în temeiul Legii privind securitatea naţională, de două infracţiuni în „beneficiul Rusiei”.

Potrivit dosarului, tânărul britanic a ajutat un serviciu de informaţii străin, inclusiv prin faptul că a fost de acord să întreprindă „cercetarea şi recunoaşterea unor ţinte”. De asemenea, el „a încercat să recruteze persoane pentru a ajuta la o astfel de activitate”.

Cealaltă acuzaţie este că Earl s-a implicat în pregătiri pentru „un act care pune în pericol viaţa unei persoane sau un act care creează un risc grav pentru sănătatea sau siguranţa publicului din Regatul Unit”. Mai exact, tânărul a fost acuzat de incendierea intenţionată a unei locaţii comerciale din Londra.

Alţi trei bărbaţi au fost, de asemenea, acuzaţi de incendiere în formă agravată: Paul English (60 de ani) şi Nii Kojo Menash (21 de ani), care au compărut în instanţă luni, şi Jake Reeves (22 de ani), care a compărut în instanţă vineri. Nu li s-a cerut încă să pledeze, notează Reuters.

Jake Reeves a mai fost acuzat că a acceptat un beneficiu material din partea unui serviciu de informaţii străin. El a compărut vineri la Tribunalul Westminster alături de Dmirtrijus Paulauskas (22 de ani), care a fost acuzat că nu a dezvăluit poliţiei informaţii pe care le deţinea despre acte teroriste. Toţi cei cinci bărbaţi urmează să apară în faţa instanţei Old Bailey la 10 mai, precizează sursa citată.

Serviciul de urmărire penală al Coroanei din Marea Britanie (CPS) a precizat într-un comunicat că acuzaţiile de incendiere se referă la „un atac asupra unei proprietăţi comerciale legate de Ucraina, în martie 2024”.

Ministrul britanic de externe David Cameron a declarat că este „profund îngrijorat” de acuzaţiile din acest caz. „Vom folosi întreaga greutate a sistemului de justiţie penală pentru a trage la răspundere pe oricine este găsit vinovat de infracţiuni legate de interferenţe străine”, a promis șeful diplomației britanice.

Dominic Murphy, şeful Comandamentului de combatere a terorismului din cadrul Poliţiei Metropolitane, a spus că este „o anchetă extrem de importantă” pentru forţele pe care le conduce. „Nu numai că acuzaţiile care au fost autorizate de către CPS sunt extrem de grave, dar este, de asemenea, prima dată când am arestat şi am acuzat pe cineva folosind puterile şi legislaţia introdusă în temeiul Legii privind securitatea naţională”, a subliniat el.

Legea privind securitatea naţională a fost adoptată în 2023, iar acesta este primul caz care implică acuzații de infracţiuni în temeiul noii legislaţii.

Potrivit SkyNews, documente judiciare denotă că Dylan Earl ar avea legături cu organizația de mercenari Wagner, declarată teroristă și interzisă în Marea Britanie. Tânărul în vârstă de 20 de ani este acuzat că a organizat şi a plătit pentru un atac asupra a două unităţi dintr-o zonă industrială din Leyton, în estul Londrei, la 20 martie. Incendiul provocat a necesitat intervenţia a 60 de pompieri pentru a fi stins.

Restricţiile de relatare a cazului au fost ridicate vineri, permiţând ca toţi inculpaţii să fie numiţi, a precizat CPS într-o declaraţie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Marica13 27.04.2024, 18:00

    Întotdeauna prostia și șmecheria se plătesc

  • Avatar comentarii

    Trandafir 28.04.2024, 14:58

    Nu este nici o noutate ca spionii Rusiei/GRU, SUA/CIA, Angliei/M6, Chinei misuna peste tot in lume. In acest scop se cheltuiesc miliarde de $. La noi este diferit, se spioneaza romanii de catre romani, SRI, SIE, etc.

ALTE ȘTIRI
O persoană cu părul lung și blond, privită din lateral, care ține o umbrelă neagră deschisă pe o ploaie torențială.
10:59
ANM anunță răcire puternică în toată țara, vijelii, ploi și primele ninsori la munte începând de luni. Cum va fi vremea în București
Sătenii din zona Lacului Movila Miresii
ExclusivReportaj
10:00
Criza politică văzută de la coada vacii. Sătenii din Movila Miresii, Brăila, cred că parlamentarii n-ar rezista o zi în locul lor: „Ăia care au murit la Revoluție putrezesc și ăștia se distrează”/ „Dacă era să-l dea pe Bolojan, îl dădeau jos din mai”
MONDEN
Vedete din România care s-au apucat de facultate după 40 de ani
12:00
Vedete din România care s-au înscris la facultate după vârsta de 40 de ani. Nu e niciodată prea târziu pentru studii
Irina Fodor la Asia Express în China
11:17
Asia Express 20 septembrie 2026. Concurenții încep aventura în China: o călătorie de 10.000 de kilometri de la Shenzhen la Shanghai
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
13:33
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
13:07
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Exclusiv
13:00
Ada Condeescu, dezvăluiri despre regizorul Cătălin Mitulescu după 16 ani de relație. De ce au ales o școală de stat pentru copiii lor
12:43
De ce se vor scumpi mâncarea, lumina și transportul. „Nicio regiune nu este ferită, economia globală depășește așteptările”
TRENDING
08:05
Un șofer de TIR a filmat momentul în care o dronă kamikaze se izbește direct de parbriz, pe drumul spre orașul ucrainean Melitopol, ocupat de ruși
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
07:00
Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Report de peste 1,5 milioane de euro la 6/49, categoria I
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
SRI
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Primul șef al SRI, Virgil Măgureanu, deconspirat ca ofițer de Securitate. Marile scandaluri în care a fost implicată instituția
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19 sept.
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”