Medicul Burnei a cerut în zadar instanței să îl lase să lucreze din nou în Spitalul “Marie Curie”: Mă caută părinţii prin parc, pe la uşă. Pot să lucrez în spitale private, dar nu sunt condiții

Comentează
Arhiva foto

Chirurgul pediatru Gheorghe Burnei, trimis în judecată pentru 22 de fapte de luare de mită pe care le-ar fi comis când era la Spitalul “Marie Curie”, le-a cerut în zadar judecătorilor de la Curtea de Apel București să îi ridice măsura controlului judiciar, ca să poată lucra din nou într-un spital de stat, precizând că este căutat de pacienţi peste tot, dar că nu îi poate ajuta din cauza interdicțiilor. Burnei a mai spus că are dreptul să profeseze în spitale private, dar acolo nu sunt condiții. În ciuda pledoariei sale, magistrații au decis că acesta va rămâne sub control judiciar.

SUMAR:

  1. Cazul Gheorghe Burnei. 48 de plângeri noi împotriva chirurgului
  2. Problemele chirurgului Burnei au început încă de anul trecut, când a răbufnit la adresa rezidenților: ”La dracu să te ia de proastă!”
  3. Gheorghe Burnei a fost suspendat din funcția de prodecan al Facultății de Medicină
  4. Referatul Parchetului: Medicul Burnei este un pericol pentru viața pacienților
  5. Doctorul Burnei, acuzat că ținea oase de copii în frigiderul cu mâncare al angajaților

Medicul ortoped Gheorghe Burnei rămâne sub control judiciar, după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au respins definitiv, marţi, cererea de ridicare a măsurii care implică și interdicția de a profesa într-un spital de stat.

Medicul le-a spus judecătorilor că este abordat de persoane care au copii cu probleme ortopedice, dar pe care nu le poate ajuta atât timp cât are interdicție de a lucra într-un spital de stat.

Judecătorul i-a spus că poate să profeseze într-un spital privat, însă medicul Burnei a replicat că nu a găsit un centru medical „corespunzător” de lucru și că în mediul privat nu sunt condiții, „nu este aparatură”.

Referitor la acuzațiile din dosar, Gheorghe Burnei a spus că nu este  vorba de fapte de mită și că părinții copiilor pe care i-a operat veneau la el „plini de exuberanță”.

„Eu, tot ce am făcut, am făcut pentru sprjinul copiilor, pentru că ei reveneau și din străinătate. Aveau așa o exuberanță. Nu am cerut nimănui nimic. Toți care au venit la mine au venit din proprie inițiativă, cu o exuberanță disperată. Eu nu încerc să influențez cu absolut nimic”, le-a spus chirurgul ortoped judecătorilor.

El a explicat că unele dintre faptele de care îl acuză procurorii ar fi puse și de „două-trei ori”.

„Ce vedeți acolo, 22 de fapte, sunt puse de două sau trei ori. Am reușit să fac un spital ca o ultimă statuie. Eu puteam să lucrez la spital privat sau în străinătate. Am adus economii de milioane de euro la Casa Națională. De șapte luni n-am reusit să țin cursuri”, s-a mai plâns medicul.

Avocatul medicului a spus instanței că sutele de pacienți operați de Burnei erau cazuri sociale.

„Cei care așteptau ca o gură de aer stau de șapte luni. Nu avem 22 de infracțiuni de luare de mită, avem numai una”, a arătat avocatul lui Burnei, în fața instanței.

FOTO EXCLUSIV/ Retrași din lumea reflectoarelor, Dana Bertzer și Dan Creimerman își continuă povestea de dragoste. S-au căsătorit duminică a 29-a oară

Avocatul a mai spus că Burnei ”nu poate fi profesor pentru că nu mai lucrează la stat și are interdicția de a lua legătura cu medici”, toate astea în vreme ce „numărul de medici pediatri este redus”.

Acesta a cerut instanței ridicarea controlului judiciar pentru Gheorghe Burnei, astfel încât medicul să poată reveni într-o unitate de stat pentru a profesa în continuare.

Decizia pe care o vor lua judecătorii va fi definitivă

Curtea de Apel București a rămas în pronunțare în cazul cererii medicului, decizia pe care o vor lua judecătorii fiind definitivă.

În 7 iulie, Tribunalul București a respins cererea lui Gheorghe Burnei de ridicare a unor interdicții din cadrul măsurii controlului judiciar, decizie care însă nu este definitivă și a fost contestată de medic.

Gheorghe Burnei are în prezent interdicția de a profesa în cadrul Spitalului de Urgente pentru Copii ”Marie Curie” sau în altă unitate sanitară de stat, precum și de a lua legătura cu martorii din dosarul său. Medicul nu poate să plece din țară şi este obligat să se prezinte la Poliţia Sectorului 4 în zilele stabilite prin programul de supraveghere. De asemenea, Burnei este obligat să meargă la instanţă ori de câte ori este chemat.

Dosarul medicului ortoped Gheorghe Burnei a ajuns la instanță după șase luni de anchetă, procurorii Parchetului Tribunalului București acuzându-l că a luat mită de 22 de ori, aproape 40.000 de lei și 3.250 de euro, de la părinții copiilor pe care i-a operat sau i-a consultat la Spitalul „Maria Curie” din Capitală.

Suspectat că a făcut experimente neautorizate pe copii

În 11 decembrie 2016, procurorii Parchetului Tribunalului București l-au pus sub acuzare pe chirurgul ortoped Gheorghe Burnei pentru luare de mită, existând atunci și suspiciuni că medicul a făcut experimente neautorizate pe copii.

În aceeași zi, Burnei a fost reținut de procurori, apoi plasat în arest la domiciliu, prin decizie a Tribunalului București, care nu a fost de acord cu cererea procurorilor de a fi arestat preventiv. Nouă zile mai târziu, în 20 decembrie 2016, Curtea de Apel i-a înlocuit arestul la domiciliu cu controlul judiciar, dar i-a interzis să profeseze și să părăsească ţara. Procurorii au audiat zeci de denunțători și martori, părinți ai unor copii operați de Burnei sau colegi ai medicului, au analizat foi de observații și radiografii ridicate de la spital, iar în final, după șase luni de anchetă, l-au trimis în judecată, în 8 iunie.

Dosarul este în prezent în procedură de cameră preliminară, judecătorul care se ocupă de cauză va stabili dacă rechitoriul este legal întocmit, dacă au fost respectate toate etapele procedurale, dacă Burnei a beneficiat de toate drepturile atunci când a fost cercetat și în final va stabili când începe judecarea pe fond.

Deși la momentul începerii urmăririi penale în cazul lui Burnei anchetatorii aveau în vedere și posibile experimente făcute de chirurg pe unii dintre copiii pe care i-a tratat, existând suspiciuni că acesta ar fi folosit la operații atât proteze omologate, cât şi dispozitive medicale confecţionate artizanal, în final medicul a fost trimis în judecată doar pentru luare de mită.

EXCLUSIV/ Călin Geambașu s-a despărțit și de mama fiului său. „Încredere nu mai am după cele întâmplate”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală