Irina Rimes, 29 de ani, a fost invitată joi seară la podcast-ul lui Damian Drăghici, de care o leagă o prietenie aparte de mai multă vreme, artista oferind detalii intime și sensibile din viața sa.
Cântăreața originară din Republica Moldova a devoalat multe episoade, amuzante sau de suflet, din copilăria sa, dar a vorbit deschis și despre iubire.
Alergată de un vecin cu sapa
„Am avut cea mai frumoasă copilărie, am crescut la țară, eu cu fratele meu, cea mai frumoasă copilărie din lume. Deschideam ușa la cotețul găinilor la o vecină sau le închideam ușa să nu intre. Am furat cireșe, am furat struguri. Am fost cu fratele meu la furat de căpșuni și-am dat de un om rău, să mă ierte Dumnezeu!, dar chiar așa era. A sărit cu sapa. Nu mi-a părut rău că am furat căpșuni, chiar dacă a sărit la bătaie”, a povestit Irina.
Am avut discuții dure cu mama
Jurat la „Vocea României”, bruneta cântăreață a vorbit și despre familia sa, fără a coafa adevărul.
„Nu prea îi țin minte pe părinții mei pe acasă și nu i-am urât. Nu știu cum voi fi eu când voi fi mamă, dacă o să-l ajut la teme, dacă o să-l duc vara la bunici. Nu pot spune că mi-a displăcut că nu au stat părinții lângă noi, ne-au lăsat într-un fel să ne trăim copilăria liber. Mie mama mi-a spus „Te iubesc” la 23 de ani. Era iubire, realizez asta, care era un fel de teamă din respect, adică „nu vreau s-o supăr pe mama fiindcă realizez că face atâtea pentru mine”. Chiar stau să mă întreb cum îmi voi crește eu copiii. Am avut discuții dure cu mama: „Nu mă interesează ce fac ceilalți, dar tu vreau să fii cea mai bună!”. Cam în spiritul acesta am crescut eu până la o anumită vârstă. Dar a înțeles la timp că trebuie să schimbe abordarea”, a povestit Irina.
Primul premiu ca artistă
Una dintre artistele în vogă din România, Irina Rimes face muzică de la 6 ani. Și-a adus aminte cu emoție primul premiu. „În clasa a IV-a aveam 22 de kilograme, eram mititică. Am primit un lănțișor cu un leu, eu fiind în zodia Leu, și-un buchet mare de flori de nu mă vedeam de el și m-am înțepat în spini”.
Copil fiind, a dezvăluit acum că visa să devină jurist: „Dar eram mică de tot, nici nu eram luată în serioasă. Mi-aduc aminte de o lecție de Biologie, vorbeam cu toții despre teme. Cineva a întrebat: „Cum respiră peștii în apă?”. A început lecția și mă rodea că nu știu chestia asta. Am ridicat mâna, am întrebat profesoara cum respiră peștii în apă, iar ea mi-a spus: „Nota 2, Irina, nu știi nimic!”. Nu știa nimeni din clasă răspunsul, dar eu, din naivitate, făceam astfel de lucruri. Am fugit de la puține ore, am fost un copil rezonabil cu școala”.
Țelul Irinei
Cine este Irina Rimes, cea din prezent?
„Singurul lucru care mă încurcă e anxietatea. Mă limitează, îmi limitează potențialul, fiindcă eu am substanță. Am făcut terapie, poate m-a ajutat pe moment. Dar cea mai bună terapie e să lucrezi tu cu tine. Te pui în niște situații să vezi cum te descurci. Cea mai eficientă metodă de a-mi depăși anxietatea nu sunt pastilele, mi-a fost frică, ci de a ieși din zona de confort. Nu sunt cea mai frumoasă fată, cea mai bună, cel mai bun businessman, cel mai cel, dar dacă mi-era frică, aș fi rămas acasă. Trebuie să ai un țel. Nu există o rețetă, eu n-am întrebat niciodată, eu am mers precum calul, înainte, scuzați-mi expresia!”, a comentat artista.
Cea mai mare iubire
Ce bărbați îi plac Irinei?
„Dacă mă întrebai la 18 ani, aș fi zis că vreau unul cu alură suedeză, blond, ochi, albaștri, înalt, inteligent. La 24 de ani aș fi zis că nu vreau un bărbat care să fie musculos și să nu facă muzică, fiindcă nu ar putea gândi ca mine. Acum, nu mai știu ce vreau. Iubitul meu arată ca primul descris, dar e o întâmplare. Cea mai mare iubire de până acum, care s-a amprentat în mine, a fost un băiat pe care când l-am văzut prima oară am spus: „Nu aș putea fi niciodată cu el!”. Era foarte arogant. Primul meu sărut a fost la 16 sau 17 ani”, a dezvăluit cântăreața.
Întrebată de Damian Drăghici ce-ar face dacă ar mai avea de trăit 48 de ore, Irina a răspuns, nonșalant: „Aș face sex cu iubitul meu! M-aș distra la maximum. Dacă aș merge pe o insulă pustie și aș avea voie la o singură persoană l-aș lua doar pe iubitul meu”.