Noul album Ștefan Bănică va fi al 14-lea disc de autor din carieră artistului și se va numi”Altceva”. Albumul nu e numit întâmplător „Altceva”, ci pentru că va fi altceva față de materiale discografice lansate de Ștefan Bănică până în acest moment, aducând un suflu nou, surprize și colaborări inedite, pe care le vom dezvălui în curând.
Cel mai recent cântec marca Ștefan Bănică, „Nu e prea târziu”, care a fost lansat cu videoclip în luna iulie, difuzat deja la radio și pe posturile tv de specialitate, se va regăsi pe noul album „Altceva”.
„Pentru mine este important contactul direct cu publicul, iar noul album, care se numeşte ‘Altceva’, va fi promovat printr-un turneu naţional în lunile octombrie şi noiembrie. În aceste concerte vom cânta şi piesele de pe noul disc, dar şi cântecele consacrate, pe care publicul le aşteaptă. De asemenea, o parte din albumul ‘Altceva’ se va regăsi live pe scena Sălii Palatului, în concertele de Crăciun de anul acesta. Vă spun doar atât: o să fie un consum mare de energie, de-abia aştept să ne vedem!”, spune Ştefan Bănică.
Toate spectacolele din cadrul turneului „Altceva” vor începe la ora 19.30, iar biletele vor putea fi procurate de la casele de bilete ale sălilor de spectacol şi online, de pe site-urile www.vandbilete.ro, www.bilete.ro, www.eventim.ro, www.myticket.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.