„Les dames de Bucarest” este proiectul la care Georgiana Chițac a lucrat în fiecare zi, începând cu 1 ianuarie și terminând cu 31 decembrie 2021. Rezultatul va fi expus în cadrul Bucharest Graphic Days.
Libertatea a prezentat deja povestea artistei care a desenat 365 de femei întâlnite pe stradă sau văzute de la geamul locuinței sale din București. Cu prilejul expoziției, am revenit cu câteva întrebări.
Vasile Ernu: Urmăresc de la început seria ta de desene stradale, care m-au intrigat. Cum a apărut această idee de a desena persoane de pe stradă?
Georgiana Chițac: Atitudinea, mișcarea, oamenii în general, sunt lucruri greu de surprins și de transpus în desen. Mi s-a părut natural ca la un moment dat să fac acest exercițiu, pentru că atunci când vorbim de arta plastică vorbim de un teritoriu unde e mereu spațiu de progres.
Și apoi unde aș fi putut găsi modele mai potrivite de a fi desenate decât în viața reală, care curge zi de zi și care ne ne oferă neîncetat surse de inspirație? Mi-a plăcut să le surprind în atitudini naturale, crâmpeie de viață cotidiană care subliniază diversitatea Bucureștiului.
Ideea în sine a apărut însă cu câțiva ani în urmă, spontan, dar nu era de pe atunci atât de ambițioasă. Partea cu câte un desen pe zi, în fiecare zi dintr-un an, am formulat-o concret pe 1 ianuarie 2021, chiar în prima zi când am început acest proiect.
– Crezi că te-a influențat pandemia în acest demers? Are legătură că această retragere din spațiul public? Nevoia de a reveni cumva altfel?
– Nu, nu cred că am fost influențată de pandemie, pentru că ideea era mai veche de atât. Poate că după perioada atât de stranie a izolării am simțit nevoia să mă concentrez mai mult pe lucrurile care sunt foarte importante pentru mine, iar desenatul e undeva în capul listei. Poate abia acum am fost pregătită să încep un proiect atât de amplu, care necesită multă consecvență.
Faptul că foarte multe dintre femeile desenate poartă mască cred că îi oferă o valoare documentară, ceea ce e un plus din punctul meu de vedere. Într-un fel, va fi mereu legat de pandemie.
„Poate va veni și momentul bărbaților”
– Cum îţi alegi personajele? Cum are loc procesul de documentare, selecţie şi desen?
– Cred că am mers mai mult pe instinct, nu a fost ceva foarte cerebral. Mi s-a întâmplat de multe ori să fotografiez o anumită persoană, dar la final să desenez pe cineva care apărea mititel în fundal. Erau zile când aveam atât de multe subiecte pe care mi-ar fi plăcut să le desenez, încât îmi era dificil să aleg. Dar au fost și zile în care îmi era greu să ies din casă și atunci desenam prima persoană care trecea prin dreptul ferestrei mele.
– Pare puţin nedrept: de ce doar femei? Nu avem şi bărbaţi?
– Nu cred că e nedrept, cred că femeile sunt cele care au un deficit de admirație și de acceptare. De către ceilalți și de către ele însele. Am vrut să arăt frumusețea fiecăreia, indiferent de formă sau statut. Sper că felul în care le-am ilustrat arată suficient de bine respectul pe care îl am pentru fiecare femeie.
Poate va veni și momentul bărbaților, cine știe? Îmi voi urma instinctul, ca și până acum. Pentru că nu cred că poți separa arta de instinct. Cum nu o poți separa nici de teorie sau de practică. De fapt, cred că opera de artă apare la coliziunea dintre cele trei.
– Ce urmăreşti cu acest proiect, cu acest demers? Ce înseamnă el pentru tine?
– Aș putea spune că a fost doar un exercițiu grafic menit să îmi sporească viteza de lucru, aș putea spune că a fost o tentativă de a echilibra, printr-un exercițiu zilnic, un temperament altfel foarte oscilant. Aș putea spune că e un omagiu adus femeii. Dar de fapt cred că e câte puțin din fiecare.