Amor tulburător, urmat de un divorț fulgerător

Suntem prieteni de când am făcut ochi. Apartamentele părinților noștri erau ușă-n ușă, așa că am crescut împreună, ca niște frați. Am fost la grădiniță împreună, la școală, la fel, ne-am luat porția de bătaie de la părinți pentru tâmpenii comune, ba chiar am iubit la un moment dat aceeași fată, și nici asta nu ne-a despărțit.

Eu și Dinu avem o sumedenie de lucruri comune. Printre altele, suntem și colegi de serviciu. Dintr-un punct de vedere, totuși ne deosebim. Eu am o atitudine negativă față de însurătoare, fapt care-i deranjează pe ai mei.

Mama e cu gura pe mine tot timpul. Tata, ca tații, băiat de zahăr. îmi iartă orice, parcă retrăind prin mine tinerețea lui. Ei bine, Dinu nu se dă înapoi de la a-și pune pirostriile. Ba chiar a încercat, da’ ce-a ieșit… Vă povestesc imediat. Mama mă judeca:

— De ce nu te însori, Vic? Ce aștepți, mamă? Când o să ai și tu familia ta? Când o să avem și noi nepoți? Când n-om mai fi?

— Nu vreau să mă grăbesc, mamă. Abia am trecut de treizeci de primăveri. Mai e timp destul și pentru familie, și pentru însurătoare… De ce să mă grăbesc? Să pățesc cum a pățit Dinu?

— Dinu măcar are meritul că a încercat! Tu de ce nu vrei?

Recomandări

Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”

— și ce să fac, mamă, să divorțez după nici un an?

Asta i se întâmplase prietenului meu. Se însurase la foc automat cu una care îi căzuse cu tronc. „Măi Vic, am întâlnit-o într-un club, sunt nebun după ea, o cheamă Ioana, asta e femeia visurilor mele, alta ca ea nu mai întâlnesc, o iau de nevastă!” mi se confesase el, la nici două săptămâni după ce o cunoscuse. „Ia-o, Dinule! Ia-o de ce vrei tu, dacă asta îți dorești cu adevărat! Săptămâna chioară, frățioare!”, mă crucisem eu de neașteptata lui disponibilitate pentru o viață casnică și pașnică.

A luat-o. Cununie civilă, nuntă, gata-gata să fie și botez, dacă nu deschidea tipa gura:

— Dinu, nu știu cum să-ți spun, dar eu trebuie să fac chiuretaj! Mi-e frică să nu fie prea târziu!

— De ce să faci chiuretaj?! Eu îmi doresc un copil, credeam că și tu… bâiguise prietenul meu.

— Crede-mă, nu-ți dorești copilul ăsta!

— De ce, ăsta ce-are? Turbează? se supărase Dinu.

— Nu, dragă, nu turbează! și nu e nevoie să fii mitocan… Eu voiam să-ți fac un bine și tu…

— Eu ce? Nu înțeleg de ce vrei să avortezi!

— Pentru că intru în patru luni… Iar noi, noi ne cunoaștem numai de trei… Nu vreau să-ți fac copilul altuia!

Recomandări

Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”

N-a mai zis nimic Dinu. într-o lună, era divorțat de Ioana. Nu m-am putut abține de la o caterincă amicală:

— S-a dus amorul, frățioare? Cum era? Femeia visurilor tale, nu? Puteai măcar să-i fii consilier matrimonial! Dădeați cu banul! Cădea pe față, făcea avort, cădea pe dos, treceai plodul pe numele tău! Citez din „clasici”: „Alta ca ea”…

Mi-a răspuns tot amical, dar neortodox, motiv pentru care n-am să-i reproduc memorabilele-i cuvinte. Am mers apoi la un restaurant, să bem un vin bun, aducător de uitare, și să sărbătorim divorțul lui. Asta fusese…

… și mama găsise de cuviință să mi-l dea exemplu. Am replicat, nițel agasat, nițel obraznic:

— E mai frumos să copilăresc decât să fac un pas greșit! De ce să mă leg la cap cu o singură femeie, când pot fi „tovarăș” cu mai multe?

— S-a dus vremea tovarășilor și a tovărășiilor, Vic! și-o să se ducă și vremea ta, dacă nu mă asculți!

— Ba te ascult, mamă, cum să nu te ascult! E vreun loc în casa asta unde să-mi pot găsi liniștea și să nu te ascult?

— Ești obraznic!

— Sunt neînsurat și așa o să rămân! Adevărul e că această obsesie a mamei de a mă vedea cu verighetă pe deget mă obosea. Mă tot gândisem să mă mut, să-mi închiriez o garsonieră, să pot spune, în cele din urmă, că m-am eliberat de tirania părintească. Soluția salvatoare a venit de la Dinu:

Recomandări

Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”

— Te muți la mine, Vic! Apartamentul meu e destul de mare, destul de decomandat, destul de mișto! E loc suficient pentru amândoi în alea trei camere pe care le am! Plătim și întreținerea pe jumate!

Uitasem să vă povestesc că singurul lucru bun cu care se alesese Dinu de pe urma perisabilei sale căsnicii fusese apartamentul cu trei camere, rămas de la o bunică, pe care părinții i-l trecuseră pe numele lui când i se pusese pata însurătorii. Ideea de a locui împreună, ca doi burlaci care se respectă, nu-mi displăcea, dar…

— Ce-o să zică lumea despre voi? Doi bărbați să stea împreună? O să zică prietenii că sunteți d-ăia! și-a exprimat părerea maică-sa, la modul cel mai direct cu putință.

De felul ei, tanti Grațiela poate fi oricum, numai grațioasă nu. E o zdrahoancă în stare să culce la pământ trei bărbați dintr-o singură palmă.

— Ce e, mamă, ai luat-o razna și tu? Adică doi bărbați nu mai pot fi prieteni fără să fie bănuiți c-ar fi homo? s-a supărat Dinu.

— Eu n-am zis, da’ dacă zice lumea? a bătut în retragere coana Grațiela, lăsându-și însă o portiță de atac.

— Ce lume, Grațielo? Lasă băieții în pace, dacă vor să stea împreună, n-au decât! Ei și-așa au fost ca frații! Unul lângă altul încă de la grădiniță! a sărit în ajutorul nostru nea Dorel, tatăl lui Dinu.

De fapt, eram majori, vaccinați, puteam face cum ne tăia capul. Chiar dacă nu-i convenea, tanti Grațiela a consimțit la conviețuirea noastră, deși nu-i ceruse nimeni consimțământul. Nici mama n-a mai avut ce să zică, fiindcă dezbătusem mai înainte problema cu taică-meu și-l rugasem să facă lobby în favoarea subsemnatului. Uriașa mamă a lui Dinu nu s-a putut abține, totuși, să mă interpeleze, când fiu-său nu era pe fază:

— Bă’, uite care-i treaba: să nu faceți tâmpenii pe acolo, să aduceți femei, să dați chefuri, că o să aflu! Am spioni în bloc și, dacă aud că vă destrăbălați în casa maică-mii, Dumnezeu s-o ierte, vin peste voi și vă înmoi oasele! Nu mă uit că sunteți oameni în toată firea, vă bat!

O credeam în stare. Cu timpul, coana Grațiela mai câștigase în masivitate și parcă și încruntarea îi devenise mai agresivă. Asta nu însemna că vorbele ei urmau să fie pentru noi literă de lege. Imediat ce ne-am mutat împreună, am deschis sezonul chefurilor. Nu lăsam să treacă un sfârșit de săptămână fără să facem o mică petrecere.

Într-o sâmbătă dimineață, după finalul unui astfel de bairam, în timp ce dormeam, rupți de oboseală, cineva bătea în disperare la ușa noastră. Dinu nu era singur, așa că m-am dus eu să deschid.

Speram să nu fie coana Grațiela, apărătoarea bunelor moravuri. Din fericire, un alt chip îmi zâmbea, ușor stingher, prin vizor. De fapt, nu-mi zâmbea mie:

— Hai, Dinule, deschide, știu că ești acolo!

Când am deschis și a văzut că nu-i Dinu tipa s-a fâstâcit:

— Îl caut pe Dinu.

Abia atunci am recunoscut-o. Era Ioana, vremelnica soție a prietenului meu.

— Dinu lipsește momentan, e plecat din oraș, caută-l luni la serviciu!

M-a privit lung pe sub gene, dându-mi de înțeles că știe că mint:

— Bine, o să-l caut. Spune-i că sunt însărcinată! și că, de data asta, el e autorul!

S-a întors și a început să coboare scările, lăsându-mă mască în cadrul ușii. Abia m-am stăpânit să nu intru peste amicul meu și să-i dau măreața veste.

Când, în cele din urmă, s-a trezit și s-a despărțit de compania rămasă în prelungirea chefului nocturn, l-am luat direct:

— Dinule, tată, eu credeam că te cunosc! Fraier, ce să-i faci! Bine, măi frățioare, nu ne-am îmbătat noi după divorțul tău?

— Ba ne-am îmbătat.

— și n-a fost vorba că ai uitat-o pe Ioana?

— Am uitat-o, dar nu m-a uitat ea. M-a căutat la vreo lună după divorț. Făcuse chiuretaj și se interesa dacă, în urma căsniciei noastre, n-am putea rămâne prieteni.

— Așa se numește când o lași gravidă?

— Gravidă? Fugi de-aici, că faci mișto!

— Nu eu, viața! Era mai bine s-o las să intre peste tine, să-ți spună cu gurița ei marea veste! Nu-i nimic, o să te anunțe personal luni…

N-a mai avut răbdare. A plecat valvârtej s-o caute, să audă confirmarea cuvintelor mele. N-aveam ce să-i fac, era iremediabil pierdut. I-am strigat din urmă, ca un mișto de complezență:

— Femeia visurilor tale, bătrâne! Alta ca ea nu mai găsești!

Nici n-a plecat bine, că am auzit din nou bătăi la ușă. Cine mai putea fi? M-am dus să deschid. Era Eva, sora prietenului meu, cea care ne pârâse cât ținuse copilăria la coana Grațiela, pentru orice fel de năzbâtie:

— M-a trimis mama să… Vai de mine, ce deranj e la voi! Parcă ar fi trecut o tornadă!

— De ce te-a trimis tanti Grațiela? Să vezi ce e de văzut și să-i dai raportul?

— Nu, dragă, nu m-a trimis să vă spionez! M-a trimis să iau ceva. Dacă veneam să vă prind în flagrant, o fă-ceam azi-noapte sau dis-de-dimineață. și venea mama, nu trebuia să mă deranjez eu, să-mi stric weekendul pentru voi!

Trebuia să recunosc că avea tupeu. M-am uitat mai atent la ea. Mă obișnuisem s-o privesc cu ochii din vremea copilăriei, când o consideram pedeapsa noastră. Nu mi-a lăsat timp s-o admir:

— Unde ziceai că e măgarul de frate-meu?

— L-am trimis să se însoare!

— Ce fraieră s-ar lega la cap cu unul ca el sau ca tine?

— Pe una o cunoști… e fosta ta cumnată!

— Nu se poate!

— Ba da.

Dinu și Ioana s-au recăsătorit. Mi-am luat tălpășița din apartamentul lor, lăsându-le cale liberă, să se desfășoare în voie. Li s-a născut și copilul. Păreau fericiți. Erau fericiți. M-a lămurit prietenul meu într-o seară, când ne întâlniserăm, ca băieții, la o bere:

— știu ce ți se pare curios, Vic. Te întrebi de ce am revenit la aceeași femeie. Te întrebi de ce n-am ales o alta, care să nu-mi fi înșelat niciodată încrederea…

— Mă întreb. Credeam că te cunosc…

— Nu m-am bucurat că Ioana a greșit atunci, prima oară… Pe urmă, mi-am dat seama că e mai bine să am o greșeală de iertat! și că, așa cum o intuiam pe Ioana, va aprecia iertarea mea și va deveni femeia de care aveam nevoie.

— Femeia visurilor… am comentat eu, glumeț.

— Da, chiar așa. Greșelile dau culoare vieții. Dacă le ierți și dacă se repară.

Credeam că-l cunosc pe Dinu. Am crescut împreună. Nu-l bănuiam capabil de asemenea cotite profunzimi. Ce să-i spun? Că sunt prieten de câteva luni cu soră-sa, că am început să ne gândim la un viitor comun și că mi se pare că o cunosc mai bine decât l-am cunoscut vreodată pe el? Cred că știe… Că doar nu degeaba ne știm de-o viață!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News