Cea mai lungă călătorie cu trenul din lume are 18.000 de kilometri, durează 21 de zile și traversează 13 țări. Cât costă un bilet

Comentează

Cea mai lungă călătorie cu trenul din lume pare mai degrabă un test de răbdare decât o vacanță obișnuită. Traseul pornește din Portugalia, ajunge până în Singapore și înseamnă peste 18.000 de kilometri pe șine, prin Europa și Asia. Ruta este considerată cea mai lungă călătorie feroviară posibilă, cel puțin pe hârtie, durează aproximativ 21 de zile, traversează 13 țări și 8 fusuri orare, de la Oceanul Atlantic până aproape de Oceanul Indian, scrie Descoperă.ro.

Drumul începe în sudul Portugaliei și se termină în Singapore

Potrivit Descoperă.ro, această rută a devenit posibilă după deschiderea unei legături feroviare între Laos și China, care a completat o porțiune importantă din drumul dintre Europa și Asia de Sud-Est. Călătoria pornește din Lagos, oraș aflat în sudul Portugaliei, apoi continuă spre Lisabona și mai departe prin Spania. De acolo, pasagerii ajung în Franța, iar traseul merge spre estul Europei și apoi spre Asia.

Arhiva foto

Pe hârtie, ruta trece prin mari orașe precum Paris, Moscova, Beijing și Bangkok, înainte de a ajunge în Singapore. Este un drum uriaș, făcut nu cu un singur tren, ci cu mai multe trenuri și companii feroviare diferite.

Practic, nu este o călătorie în care te urci într-un tren în Portugalia și cobori trei săptămâni mai târziu în Singapore. Pasagerii trebuie să schimbe trenurile de mai multe ori, să verifice orarele, să își cumpere bilete separate și să se ocupe de formalitățile de frontieră.

Cât costă cea mai lungă călătorie cu trenul din lume

Un bilet pentru întreaga rută ar costa peste 1.000 de euro, potrivit sursei citate. Prețul este apropiat de cel al unui zbor lung între Europa și Asia, dar experiența este complet diferită. În loc de câteva ore petrecute în avion, pasagerii au parte de aproape trei săptămâni de drum, cu opriri în capitale mari, peisaje schimbate de la o zi la alta și treceri prin regiuni foarte diferite.

Cea mai lungă porțiune menționată pe traseu este drumul dintre Paris și Moscova, care ar dura aproximativ 40 de ore. De acolo, ruta continuă prin Rusia și China, apoi spre Asia de Sud-Est.

De câte vize ai nevoie pentru acest traseu

Cei care vor să facă acest drum trebuie să se pregătească bine. Nu este suficient să cumperi biletele și să pleci. Pentru întreaga călătorie ar fi nevoie de cel puțin șapte vize, în funcție de cetățenie și de țările prin care trece traseul. În plus, pasagerii trebuie să verifice regulile de intrare, durata vizelor și condițiile de tranzit.

Din acest motiv, ruta este mai degrabă o aventură pentru oameni foarte pasionați de trenuri și de călătorii lungi, nu o vacanță simplă de organizat.

Călătoria este spectaculoasă, dar greu de făcut acum cap-coadă

Există însă o precizare importantă. Deși traseul Portugalia-Singapore este prezentat drept cea mai lungă călătorie cu trenul din lume, specialiștii în transport feroviar atrag atenția că, în practică, ruta este foarte greu de realizat .

The Man in Seat 61, unul dintre cele mai cunoscute site-uri dedicate călătoriilor cu trenul, notează că ruta este celebră mai ales ca idee, dar nu funcționează ca o legătură directă și simplă și are numeroase probleme legate de conexiuni, trenuri suspendate și schimbări de traseu. Mai ales că războiul declanșat de Rusia în Ucraina face imposibilă sau extrem de complicată folosirea unor segmente importante ale traseului prin Rusia, inclusiv legături spre Moscova și mai departe spre Asia.

Așadar, cea mai lungă călătorie cu trenul din lume poate fi un proiect de vis pentru pasionații de trenuri, dar nu este o excursie pe care o poți rezerva simplu, ca pe un city break.

Farmecul acestei călătorii stă tocmai în proporțiile ei. În 21 de zile, pasagerul ar pleca din sudul Europei, ar traversa aproape tot continentul, ar trece prin Rusia și China, apoi ar coborî spre Vietnam, Thailanda, Malaysia și Singapore. Și ar putea fi una dintre cele mai spectaculoase aventuri feroviare imaginabile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește